Băsescu: Scutul nu e îndreptat împotriva Rusiei; Ce poți să faci cu 24 de rachete împotriva Rusiei?

Băsescu: Scutul nu e îndreptat împotriva Rusiei; Ce poți să faci cu 24 de rachete împotriva Rusiei?
Publicat: 15/08/2012, 21:49
Actualizat: 15/08/2012, 23:20

Președintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru „Vocea Rusiei”, că sistemul antirachetă care va fi instalat în România nu este îndreptat împotriva Federației Ruse, el precizând: „Niciodată nu ne-a trecut prin cap că ne-am putea apăra de Rusia cu 24 de rachete”.

Băsescu a spus că România a făcut o politică de consolidare a securității sale naționale, și nu împotriva Rusiei. „Noi nu putem concepe în momentul de față că Federația Rusă ar fi un risc de securitate națională pentru România, în schimb, riscurile majore pe care considerăm că le avem, sunt legate de state care nu respectă normele internaționale și știm foarte bine că în apropierea României în Orientul Mijlociu sunt astfel de state. De asemenea, știm foarte bine că este o bătălie formidabilă a rețelelor teroriste să aibă acces la tehnologii militare, inclusiv rachete, care pot amenința teritoriul României. Știți bine, dacă vă uitați pe hartă, ce scurtă e distanța dintre România și zona de risc terorist sau apropierea de state care desfășoară programe nucleare în mod netransparent și care au depășit de mult momentul deținerii de tehnologii pentru rachete cu rază medie și lungă de acțiune”, a spus Băsescu, citat de Vocea Rusiei.

El a adăugat că România își face politica sa de securitate, și nu a Statelor Unite. „Și aici aș vrea să așez un mesaj pozitiv: cu aliații noștri din NATO și din Uniunea Europeană căutăm întotdeauna obiectivele comune. Nu toate obiectivele noastre sunt similare cu ale aliaților noștri. Dar atunci când le găsim, le punem în aplicare. Și vă dau un exemplu: poziția noastră față de Kosovo. Știți foarte bine că avem o poziție total diferită de a aliaților noștri. Aș spune că este o poziție similară cu a Moscovei. Deci, aici nu avem nimic a da nimănui și nimic a lua de la nimeni. Dar când am găsit un partener care are aceleași obiective ca și noi din punct de vedere de securitate, și acestea au fost Statele Unite, am fost de acord să instalăm elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul României”, a declarat Băsescu.

Reprezentantul Vocii Rusiei a spus că „aceasta contravine intereselor Rusiei”, iar Traian Băsescu a replicat: „Nu, pentru că Rusia a primit toate garanțiile că nu sunt îndreptate aceste rachete împotriva sa. Îmi permiteți să vă mai aduc un argument? România va avea pe teritoriul său douăzeci și patru de rachete antirachetă. Câte rachete are Federația Rusă?”

Realizatorul a spus că „în Federația Rusă sunt mai multe rachete”, iar președintele suspendat a adăugat: „Bun, și atunci de ce o problemă? Este clar că ne protejăm împotriva unui stat cu potențial infinit mai mic sau a unei acțiuni teroriste și nu împotriva Rusiei care are mii de rachete. Ce poți să faci cu 24 de rachete împotriva arsenalului Federației Ruse? Cărui politician român credeți că i-ar trece prin cap să se apere cu 24 de rachete împotriva Federației Ruse? Este o copilărie. Nu se susține tehnic o astfel de suspiciune”.

Realizatorul interviului a spus că România este unul dintre membrii Alianței Nord Atlantice și pe teritoriul României sunt amplasate numai anumite elemente antirachetă. „În cazul de față România este o verigă în cadrul acestui sistem de scut antirachetă și de aceea Federația Rusă privește toate acestea în mod complex, adică și eforturile României, și ale Poloniei, și ale Turciei, și ale altor țări, de exemplu, Spania”, a spus reprezentantul Vocii Rusiei, iar Traian Băsescu a răspuns: „Stați să ne înțelegem. Vorbiți în numele Federației Ruse sau al dumneavoastră ca ziarist?”

Jurnalistul a spus că vorbește în numele său și nu a fost împuternicit să vorbească în numele Federației Ruse, iar președintele suspendat a replicat: „Da, am înțeles. Eu pot vorbi în numele României”.

Jurnalistul a continuat: „De aceea, conducerea rusă, după cum știți, a dorit să primească o garanție în scris că aceste rachete nu sunt îndreptate împotriva sa. Federația Rusă a cerut această garanție în scris care nu a venit și consideră că scutul antirachetă este un sistem american. În mod firesc, aceasta servește intereselor Statelor Unite. În felul acesta, statele care amplasează pe teritoriul lor elemente ale scutului antirachetă fac aceasta poate și în interesul lor, dar și în interesul Statelor Unite”.

Traian Băsescu a spus că este un prieten al SUA și nu a fost niciodată un adversar al Rusiei. „Știți foarte bine că eu nu sunt un adversar al Statelor Unite, dimpotrivă, sunt un prieten al Statelor Unite, dar la fel de bine, dacă n-ați știut până acum, trebuie să știți că nu am fost niciodată un adversar al Federației Ruse. Și mi-aș dori mult, dând la o parte lucrurile în care, să spunem, nu putem coopera, să le găsim pe acelea în care putem coopera. Și sunt extraordinar de multe zone în care, eu consider, am putea coopera. Țineți cont că sunt președinte de 8 ani și firme rusești dețin aproape integral producția de oțel a României, cel puțin producția de oțeluri speciale este în mâna unor investitori ruși. Investitori ruși dețin toată producția de aluminiu a României. Investitori ruși dețin rafinării în România. Investitori ruși dețin perimetre de exploatare a gazelor și a țițeiului în Marea Neagră”, a subliniat președintele suspendat.

Băsescu a adăugat că îi este foarte greu să accepte varianta că scutul antirachetă ar fi o amenințare la adresa Federației Ruse. „Dumneavoastră puteți avea o abordare față de americani. Este clar că noi avem alta. Dar eu, ca șef al statului român, a trebuit să privesc în primul rând la securitatea României. Iar cele 24 de rachete antirachetă sunt un element de protejare a teritoriului României împotriva oricărui atac terorist sau a unui stat care ar vrea să lovească un stat NATO. De ce este important acest lucru? România are reactoare nucleare, România are companii chimice și multe alte obiective care, dacă ar fi lovite de o țară mai mică sau de un grup terorist, ar produce un dezastru. Dar mai spun o dată: niciodată nu ne-a trecut prin cap că ne-am putea apăra de Rusia cu 24 de rachete. Și vă mai aduc un argument: NATO are un dialog constant cu Federația Rusă. Aproape la fiecare summit NATO se desfășoară și summit-ul NATO-Federația Rusă”, a declarat el.

Președintel suspendat a precizat că la Summit-ul NATO de la Chicago n-a venit președintele Putin, dar la București a venit și a fost un summit bun. „Iar președintele Medvedev a venit la summit-ul de la Lisabona exact când s-a stabilit crearea scutului antirachetă. Președintele Medvedev a stat lângă mine, suntem două țări cu „R”, Rusia și România, a fost în stânga mea sau eu am fost în dreapta dânsului, dar acolo împreună am discutat. Sigur, n-am avut neapărat un punct de vedere comun și vă pot spune că diferențele n-au fost mari. Dar Rusia este un partener al NATO și nu un dușman al său și Rusia al NATO”, a punctat Traian Băsescu.

Întrebat dacă poate să numească un stat sau organizație care amenință NATO și România, președintele suspendat a declarat: „Nu, n-am să fac lucrul acesta, dar știți foarte bine că sunt state care dezvoltă capacități nucleare, care refuză să se supună controlului Agenției de la Viena. Și în afară de asta, și vă spun prietenește, este greu ca dumneavoastră, ziarist din Federația Rusă, să mă convingeți că nu știți ce înseamnă riscul terorist. Pe teritoriul Federației Ruse au fost evenimente teroriste majore și nu vreau să le amintesc, pe teritoriul Statelor Unite au fost acțiuni teroriste grave, pe teritoriul Europei au fost astfel de acțiuni ale grupurilor teroriste. Ce ne-ar putea face pe noi, pe oamenii politici, să nu anticipăm că există riscul ca o grupare teroristă, mai devreme sau mai târziu, să dispună de capabilități nucleare. Cine ne garantează nouă, Rusiei, Americii, Europei, că acest lucru nu se va întâmpla niciodată?”

Președintele suspendat a fost întrebat dacă preconizează că statele și organizațiile teroriste vor ataca cu rachete România sau alte state, și a răspuns: „Nu România. O astfel de organizație poate ataca un reactor nuclear de la Cernavodă sau pe amândouă sau o uzină chimică, da, cu rachetă. Și atunci, noi, ca oameni politici, nu avem obligația să ne pregătim pentru acest risc? Cine ar fi crezut vreodată că septembrie 11 este posibil în Statele Unite? Și uite că a fost. Cine ar fi crezut vreodată că este posibil ca teroriști să ia ostatici în Teatrul Bolșoi din Moscova?”.

„Eu cred că trebuie să fim responsabili, toți. Și vreau să știți că în ceea ce privește relația cu Federația Rusă, legat de cele 24 de rachete antirachetă de pe teritoriul României, noi avem conștiința împăcată. Noi n-am fost întrebați niciodată «de ce» de Moscova. Am fi dat o explicație poate mai completă și mai tehnică decât cea pe care v-o dau astăzi”, spus Băsescu.

Întrebat cum ar fi putut explica Rusiei de ce în România există aceste elemente antirachetă, Băsescu a răspuns: „Cum v-am explicat dumneavoastră până acum. Dar pot s-o iau de la capăt dacă vreți”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
S-a produs marea ÎMPĂCARE. Simona HALEP nu părea în stare: Securea e îngropată
Vești foarte proaste de la ANM. Vremea se schimbă în rău
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice