Prima pagină » Știri politice » Berceanu: Băsescu a avut mână rea de foarte multe ori. A pus la Apărare numai dezertori

Berceanu: Băsescu a avut mână rea de foarte multe ori. A pus la Apărare numai dezertori

Berceanu: Băsescu a avut mână rea de foarte multe ori. A pus la Apărare numai dezertori
Radu Berceanu, fost lider al PDL și ministru al Transporturilor, la momentul alegerilor prezidențiale din 2009, a declarat, marți, în fața comisiei de anchetă, că fostul șef de stat, Traian Băsescu, "a avut mână rea de foarte multe ori", dându-i drept exemplu, în acest sens, pe cei puși de fostul președinte la conducerea Ministerului Apărării, despre care a afirmat că au fost "numai dezertori". "L-a pus pe Frunză Verde care a dezertat, l-a pus pe Stănișoară care a dezertat, l-a pus pe Oprea, care a dezertat. Din păcate, mai și greșești", a spus Berceanu.

Precizările lui Berceanu, cu privire la numirile de la Apărare făcute de Băsescu, au venit în contextul întrebării adresate de către deputatul PSD, Liviu Pleșoioanu, dacă fostul lider al PDL avea cunoștință, în octombrie 2009, de înaintările în grad a foștilor social-democrați, Neculai Onțanu, Gabriel Oprea și Anghel Iordănescu, semnate de fostul lider de stat și dacă face „o legătură între faptul că aceste persoane au fost în același timp înaintate în grad de către Traian Băsescu, cel care urma să candideze, la alegerile din 2009 și prezența acelorași persoane fix în noaptea alegerilor, acasă la Gabriel Oprea”.

„Reamintesc declarația domnului Andronic, că în seara alegerilor, la Gabriel Oprea acasă se găseau mai multe persoane și altele care au confirmat prezența acasă la Gabriel Oprea, domnul Neculai Onțanu și domnul Anghel Iordănescu și atunci mă întorc la un articol din data de 22 octombrie 2009, mi se pare foarte interesant cum se leagă lucrurile astea: președintele Traian Băsescu a semnat decretele de înaintare în grad a foștilor social-democrați, domnul Neculai Onțanu, domnul Gabriel Oprea și domnul Anghel Iordănescu. Întrebarea mea este dacă ați avut cunoștință, la momentul respectiv, de aceste înaintări în grad și dacă faceți, cu toată sinceritatea, o legătură între faptul că aceste persoane au fost în același timp înaintate în grad de către Traian Băsescu, cel care urma să candideze, la alegerile din 2009 și prezența acelorași persoane fix în noaptea alegerilor, acasă la Gabriel Oprea?”, l-a întrebat pe Radu Berceanu deputatul PSD, Liviu Pleșoianu.

Drept răspuns, Radu Berceanu a afirmat că „președintele României are prerogativa asta să împartă ordine și medalii”, enumerându-i, în acest sens, pe foștii președinți Emil Constantinescu, Ion Iliescu și Traian Băsescu, de cel din urmă spunând că „a avut mână rea de foarte multe ori”, în condițiile în care „a pus la Apărare numai dezertori”.

„Președintele României are prerogativa asta să împartă ordine și medalii. Domnul Emil Constantinescu, la sfârșitul mandatului, a dat niște sute astfel de ordine, medalii, înaintări în grad, domnul Iliescu, de mai multe ori. În general, către sfârșitul mandatului se mai fac și astfel de lucruri de către președinte. Ce pot să vă spun, domnul președinte Traian Băsescu, din păcate, ca și alții, a avut mână rea de foarte multe ori. Asta e. De exemplu, a pus la Apărare numai dezertori: l-a pus pe Frunză Verde care a dezertat, l-a pus pe Stănișoară care a dezertat, l-a pus pe Oprea, care a dezertat. Din păcate, mai și greșești. Nu ai de unde să știi ce o să se întâmple. Probabil că trebuie să îl întrebați pe dânsul, dar nu cred că președintele României trebuie să dea cuiva explicații de ce înaintează în grad, de ce dă o medalie cuiva sau un ordin”, a răspuns Berceanu.

Ironic, Berceanu a declarat că ar fi fost mult mai bine dacă ieșea Mircea Geoană președinte în 2009.

„Domnul Geoană putea să iasă cu mare ușurință președintele României. Am dorit să iasă Traian Băsescu cu tot sufletul și tot ce am putut am făcut, dar acum așa, în perspectivă, mai ales că de cinci ani nu mai sunt implicat, cred că pentru noi ar fi fost mult mai bine dacă ieșea domnul Geoană (…) Mai lua și PSD din criză. Așa a fost numai pe cârca noastră. Sunt convins că după aceea, rezultatele ar fi fost cu totul altele”, a mai afirmat, în fața comisiei, Radu Berceanu.

Comisia pentru anchetarea alegerilor din 2009 i-a audiat, miercuri, pe secretarul de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, ulterior lider al PMP și Gheorghe Flutur (PNL) , în prezent președinte al Consiliului Județean Suceava, în 2009 coordonator al campaniei al fostului lider PDL, Traian Băsescu. Președintele comisiei, senatorul PSD, Mihai Fifor, a anunțat că, miercuri, vor exista două audieri importante – Dan Șova și Dan Radu Rușanu, iar săptămâna viitoare vor fi așteptați la audieri Emil Boc și George Maior, potrivit Mediafax.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Călăul lui Gheorghe Chindriș, dezvăluiri uluitoare. Motivul pentru care tânărul de 26 de ani l-a ucis pe fostul director de la Cupru Min
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
Președintele Curții Supreme de Justiție anunță pentru Mediafax că sesizează instituțiile europene competente, după decizia CCR
Click
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Digi24
Reacție din AUR după ce Curtea Constituțională a aprobat tăierea pensiilor magistraților
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Ce se întâmplă doctore
Destinul a 'lucrat' pentru cele două handbaliste de la CSM București care și-au oficializat relația! Detalii neștiute despre Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Ultima regină a Egiptului: Ce dezvăluie noile scanări radar despre mormântul pierdut al Cleopatrei?