Prima pagină » Știri politice » Blaga și Iohannis și-au spus „DA” în mod oficial. Fuziunea PNL – PDL, validată în Congres cu unanimitate. Iohannis: „Astăzi s-a născut marele PNL”

Blaga și Iohannis și-au spus „DA” în mod oficial. Fuziunea PNL – PDL, validată în Congres cu unanimitate. Iohannis: „Astăzi s-a născut marele PNL”

Congresul de fuziune PNL - PDL de la Palatul Parlamentului va aproba fuziunea prin comasare a celor două partide

PDL și PNL s-au reunit astăzi la Palatul Parlamentului într-un Congres comun în sala Unirii, pentru a aproba fuziunea prin comasare a celor două partide. Evenimentul a fost precedat de Congresul PNL și Convenția Națională a PDL, în ultima ratificându-se și fuziunea prin absorbție cu partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu – Forța Civică.

În congresul de fuziune PNL – PDL s-a aprobat fuziunea, protocolul de fuziune, Statutul și programul politic al viitorului partid, care va purta numele de PNL, el fiind continuatorul PNL și al PDL. Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a precizat că, în termen de zece zile după Congres, vor fi depuse actele la Tribunal pentru înregistrarea noului partid.

UPDATE 14:20 Congresul de fuziune s-a încheiat. La final s-a cântat imnul noului partid, „Verde înrourat”, preluat de la PDL. Majoritatea liberalilor însă părăsiseră sala.

UPDATE: 14:05 Klaus Iohannis: „Astăzi s-a născut marele partid al dreptei românești, marele Partid Național Liberal”

UPDATE 13:49  Vasile Blaga: „Ce construim astăzi nu e nici CDR 2, nici USL 2. Azi am semnat certificatul de naștere al celui mai mare partid de centru dreapta din istoria României. Sunt convins că va trimite PSD în opoziție. Nu e un secret pentru nimeni. În această sală se află viitorul președinte al României. În momentul în care am decis cine e candidatul comun, îl vom susține cu toată forța”

UPDATE 13:39 Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu, susține un discurs, el fiind aplaudat vehement doar de democrat-liberali, în vreme ce liberalii, așezați în partea dreaptă a sălii, se manifestă rezervat. „Suntem în 26 iulie, e ora două fără zece, domnule Ponta, ceasul dvs. a început să ticăie”, a spus Predoiu.

UPDATE 13.25 Congresul comun al celor două partide a aprobat în unanimitate fuziunea PNL și PDL.

UPDATE 13:10 Vasile Blaga: „Astăzi practic vom semna certificatul de naștere al noului partid. Odată ce astăzi în foruile supreme de conducere ale celor două partide luăm decizia fuziunii, nu mai e cale de întors. Ce vor face astăzi PDL și PNL nu se mai desface”. Mai multe, AICI.

UPDATE 13:05 Congresul de fuziune PNL-PDL a început.

UPDATE 13:00 Fostul lider democrat-liberal Emil Boc îl acuză pe președintele PDL, Vasile Blaga, că, deși spune că are partidul în suflet, de fapt „astăzi îl bagă în mormânt definitiv și îl topește în PNL”, fiind cel care, peste noapte, a bătut palma cu liberalii, care le-au fost adversari începând cu 2007: „Nu pot asista la funeralii”. Mai multe, AICI. În termeni la fel de sumbri s-a exprimat, pe Facebook, și Elena Udrea: „Astăzi, e o zi neagră în istoria politică post-decembristă”.

UPDATE 12.25 Președintele PNL a ținut un discurs înainte de închiderea Congresului PNL.

„PNL în forma veche se va contopi în marele Partid Național Liberal. Astăzi, creăm împreună cu colegii din PDL marele Partid Național Liberal și nu doar numele, ci tradiția, istoria, valorile noastre se regăsesc în marele PNL. Ne aflăm în fața unui partid istoric, reconfigurare structurală, ne va spori puterea și determinarea. Prin păstrarea numelui am reușit păstrarea simbolurilor noastre. Nu e o reacție la un PSD din ce în ce mai hegemonic și autoritar, ci este o construcție pentru România. Cei care încurajează formulele unei drepte divizate fac indirect jocul PSD. Nu există o fericire mai mare pentru PSD decât o dreaptă divizată”, a spus Iohannis.

El a acuzat „dispozitivul diablolic de propagandă” care s-a opus acestei fuziuni.

„A fost un dispozitiv diabolic de propagandă, ce nu are de-a face cu o viață politică normală, am văzut un spectacol al caracterelor, oameni pe care i-am propus ca miniștri care nu au avut nici o să trădeze, să devină frați cu PSD, au plecat cei care s-au dovedit de dreapta doar cu numele, când de fapt întotdeauna au coabitat perfect cu stânga. În marele PNL acest lucru nu se va mai întâmpla, vom avea altă politică de personal, vom verifica bine oamenii înainte de a-i propune în demnități publice. România are nevoie de un președinte ferm dar și deschizător de dialog social și politic. România are nevoie de marele partid național Liberal”, a fost mesajul lui Iohannis pentru liberali.

UPDATE 12.20 Congresul PNL s-a încheiat, în el fiind votate programul noului partid, statutul, fuziunea PNL – PDL și apariția pentru prezidențiale a Alianței Creștin Liberale.

UPDATE 12:05 Congresul PNL a început cu intonarea Imnului național, din care a fost omisă strofa în care se face referire la „un nume de Traian”.

UPDATE 12:00 PDL a votat pentru fuziunea cu PNL cu 1 vot împotrivă și 6 abțineri.

UPDATE 11:33 A început Congresul PDL care validază fuziunea cu PNL.  „Sper să primeze rațiunea și luciditatea”, a spus Vasile Blaga, precizând că fuziunea cu liberalii răspunde așteptărilor românilor.

UPDATE 11:29 Fuziunea PDL -FC a fost validată cu doar 2 abțineri.

UPDATE 11:19 PDL validează fuziunea cu Forța Civică. Mihai Răzvan Ungureanu a susținut că ingurul scop al uniunii este aducerea PDL acolo unde îi este locul în istoia conteporană a României. „Aveți întreg respectul nostru al colegilor din FC și e onoare să vă însoțim pe drumul la capătul căruia va fi cel mai mare partid de dreapta. Astăzi e prima zi a războiului pe care îl vom câștiga. Vom lupta ca Victor Ponta să nu ajungă președintele României și să nu rămână premierul României”, a spus el.

Negocierile pentru fuziunea PNL – PDL au fost demarate imediat după eșecul celor două partide la europarlamentare de Crin Antonescu și Vasile Blaga. După retragerea lui Crin Antonescu din fruntea PNL, negocierile au fost conduse de noul președinte al liberalilor, Klaus Iohannis. Antonescu nu a mai fost ulterior inclus în comisiile de negociere, decizia aparținându-i lui Iohannis, deși Antonescu a declarat pentru gândul că prezența sa la negocieri ar fi fost importantă pentru PNL. Fostul președinte al PNL a declarat pentru gândul că nu va participa la Congresul de fuziune, fiind plecat din țară. La eveniment nu va participa nici fostul președinte al PDL, Emil Boc.

Până la fuziunea propriu zisă, confirmată și de Tribunal, cele două partide vor aproba o alianță electorală, intitulată Alianța Creștin Liberală, sub care vor candida la alegerile prezidențiale.

Candidatul la prezidențiale nu va fi stabilit în cadrul acestui Congres, ci după se vor termina măsurătorile sociologice pentru candidații Klaus Iohannis (PNL) și Cătălin Predoiu (PDL). Cel care va sta cel mai bine în sondaje va fi desemnat candidatul ACL la prezidențiale. În competiția pentru Palatul Cotroceni și-au manifestat intenția de a intra și Monica Macovei (PDL) și Mihai Răzvan Ungureanu (FC). În PNL, disputa a fost tranșată pe 21 când Delegația Permanentă a liberalilor a decis că partidul va fi reprezentat în competiția prezidenția de Klaus Iohannis, care a pus astfel capăt visului prezidențial a lui Crin Antonescu.

PNL și PDL se află la a doua tentativă de a fuziona, prima fiind încheiată cu un eșec în 2006, după ce liberalii conduși la vremea respectivă de Călin Popescu Tăriceanu s-au opus fuziunii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii