Prima pagină » Știri politice » Camerele hotelului Monte-Nelly, unde aveau cazare peste 45 de parlamentari, devalizate

Camerele hotelului Monte-Nelly, unde aveau cazare peste 45 de parlamentari, devalizate

Camerele hotelului Monte-Nelly, unde aveau cazare peste 45 de parlamentari, devalizate
Camerele hotelului Monte-Nelly, unde aveau cazare peste 45 de parlamentari, devalizate

Potrivit unor surse din Poliția Capitalei, furtul s-ar fi produs în perioada 6-8 februarie, mai multe bunuri dispărând din hotel, care era nelocuit de aproximativ o lună, fiind debranșat de la rețeaua de electricitate.

„E vorba de hotelul Monte-Nelly unde stăm peste 45 de parlamentari și care are peste 50 de camere. Am ajuns luni dimineața la Parlament, mi-au spus colegii «Vezi la hotel la noi e prăpăd, e jale, e devalizat absolut tot». Am ajuns acolo luni, nu puteam să intru, mi-au zis să vin marți după ora 13.00, în prezența ofițerilor de poliție, lucru de altfel normal. Ușile erau forțate, s-a intrat în camere, s-au furat laptop-uri, haine la unii colegi. Sunt colegi care stăteau acolo de mai multe mandate, absolut era devalizat”, a susținut deputatul Călin Matei.

El a arătat că i se pare ciudat ca un întreg hotel cu peste 50 de camere să fie devalizat.

„Oricâte filme polițiste ai vedea, oricâte cărți polițiste ai citi, mi se pare cam ciudat, nu cred că s-a auzit să fie prădat un hotel întreg, peste 50 de camere. E foarte ciudat, nu vreau să fac supoziții. Cei de acolo spuneau că spargerea a fost sâmbătă spre duminică. Nu s-a furat niciun televizor. Mi se pare ciudat, suspect, sperăm ca organele de poliție să-și facă datoria. S-au furat lucruri din 50 de camere, dar televizoarele nu”, a spus deputatul PSD.

El a arătat că lui i-a dispărut o sumă de bani până în 1.000 de lei, care se afla în sacou, precum și lucruri de toaletă.

„Autoritățile au fost ieri (marți, n.r.) acolo, camerele erau sigilate, sâmbătă spre duminică a fost spargerea. Camerele erau sigilate”, a mai spus Călin Matei, care a arătat că la acest hotel nu mai era curent electric din luna decembrie.

Deputatul PNL de Bistrița-Năsăud Stelian Dolha a susținut că s-a mutat din hotel înainte de acest incident și a confirmat faptul că hotelul nu mai avea utilități.

„Nu mi-a dispărut nimic, am apucat să plec. Curentul era deja oprit. La sfârșitul lui ianuarie m-am mutat, înainte de a fi vadalizat. Cred că, de fapt, conducerea Camerei știa că nu sunt utilități, nici măcar transportul microbuzelor nu se mai făcea. Era pază, apoi intrarea se făcea pe cartelă, părea destul de sigur”, a spus Stelian Dolha.

El a arătat că hotelul era ocupat în totalitate de parlamentari.

Dolha a mai spus că plătea aproximativ 3.000 de lei pe cameră lunar, ulterior suma diminuându-se la 2.000 de lei, atunci când nu se mai servea micul-dejun.

Deputatul PNL de Vaslui Dan Bordeianu a precizat, la rândul său, că s-a mutat din hotel întrucât nu mai era racordat la utilități.

„Eu m-am mutat înainte. Ni s-a spus că nu e racordat la utilități. Acum o lună am plecat”, a spus Bordeianu.

Deputatul Călin Matei a postat și pe contul său de Facebook fotografii în care se poate vedea cum camerele au fost răvășite, fiind aruncate lucruri atât în cameră, cât și pe hol și pe scări.

Potrivit unor surse din Poliția Capitalei, furtul s-ar fi produs în perioada 6-8 februarie și a fost sesizat de femeia de serviciu, care a găsit mai multe lucruri răvășite.

Anchetatorii Secției 8 de Poliție au stabilit că de la recepția hotelului dispăruseră un laptop și o tabletă, hotelul fiind nelocuit de aproximativ o lună, fiind debranșat de la rețeaua de electricitate.

Tocmai din cauza lipsei de curent electric, hoților le-ar fi fost ușor să fure din imobil, în condițiile în care acesta avea uși cu deschidere automată.

Conform polițiștilor, din cele 50 de camere ale hotelului, hoții intraseră în 33 de camere, de unde furaseră două telefoane mobile, un ceas în valoare de 70 de lei, o mașină de ras, un troler, mai multe parfumuri, o mașină de tuns, o borsetă și 500 de lei.

La câteva ore după reclamarea furtului, anchetatorii au observat un bărbat fără adăpost care, în trolerul furat din hotel, avea aproape toate bunurile reclamate, inclusiv cei 500 de lei.

Suspectul, în vârstă de 35 de ani, a fost reținut duminică, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au decis să nu-l prezinte pe acesta în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, după ce au considerat că mai este nevoie de probe la dosar, au menționat sursele citate.

Din 2013, potrivit unei hotărâri a Birourilor Permanente reunite, deputații care nu au domiciliul în București sau Ilfov primesc o sumă forfetară echivalentă cu 4.000 de lei pe lună de la Camera Deputaților pentru a-și achiziționa servicii de cazare în Capitală, ei fiind cei care își exprimă opțiunea pentru locul de cazare, Camera neavând nicio legătură cu acest lucru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?