Castrarea chimică a violatorilor și a pedofililor, la decizia deputaților. Unul dintre ei a fost CONDAMNAT pentru VIOL. L-am întrebat cum va vota

Castrarea chimică a violatorilor și a pedofililor, la decizia deputaților. Unul dintre ei a fost CONDAMNAT pentru VIOL. L-am întrebat cum va vota
Publicat: 10/12/2014, 14:23

Anunțat în urmă cu aproape doi ani, proiectul de lege care prevede castrarea chimică a pedofililor și a violatorilor a fost adoptat tacit de Senat, în urma unei dezbateri desfășurate în lipsă de cvorum. Astfel, proiectul va merge la Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz.

„97 de băieți și 415 fete au fost maltratați, 256 de cazuri au fost în familii și 10 cazuri în unitățile de învățământ, numai în 2011″. Așa și-a început prezentarea unul dintre inițiatorii legii, senatorul UNPR Ciprian Rogojan, susținut de Gabriela Firea (PSD), Tudor Barbu (PNL) și Marian Vasiliev (PPDD). Toți sunt optimiști că proiectul, deși avizat negativ de comisiile de specialitate, va fi adoptat și de colegii deputați.

„Trebuie să tragem un semnal de alarmă, să ne gândim la copiii și la nepoții noștri, să ne gândim că această inițiativă nu are culoare politică. E o problemă la nivel global, acești oameni trebuie ajutați prin acest tratament. E o lege care poate să ne ajute copiii, pentru liniștea părinților și a bunicilor”, a spus Rogojan, contactat de gândul.

Problema este una globală, după cum au arătat și inițiatorii, în prezent mai multe state adoptând măsura castrării chimice în cazul violatorilor și a pedofililor, printre care Norvegia, Danemarca, Republica Moldova, Polonia și Cehia.

Principala țintă a proiectului, pedofilii. „Trebuie să punem încă o stavilă între nemernicii, nenorociții care se bagă în pat cu o fetiță de șase ani sau cu un băiețel de patru ani și acei copii. Iar stavila se numește castrare chimică. Sunt țări unde la recidivă se merge până la castrare chirugicală”, a pus, revoltat, și senatorul PNL Tudor Barbu.

Întrebat dacă nu ar trebui aplicat același tratament chimic și violatorilor, liberalul a spus că acest subiect este unul mai delicat, având în vedere că este mai greu de dovedit.

„Violul este una dintre cele mai greu de dovedit fapte. De la viol la dragoste nu e decât un pas pentru ca femeia să spună nu am vrut. Violul este o faptă care trebuie analizată cu multă înțelepciune, este o faptă foarte greu de probat în instanță”, a adăugat senatorul PNL, pentru gândul.

Deși proiectul a fost gândit, în principiu, pentru pedofili, Marian Vasiliev, senator PPDD, nu ar spune nu dacă și violatorii ar avea parte de același tratament.

„Dacă rămâne și pentru violatori, am atins un punct superior. Groaznic este să vezi o victimă copil care nu are apărare, are o doză de ingenuitate, nu percepe realitatea și răutatea așa cum le percepem noi. Dar dacă reușim să duce asta pentru toate „tipurile” de viol, cred că ar fi un lucru benefic pentru societatea românească”, a declarat Vasiliev pentru gândul.

În opinia sa, mentalitatea românilor încă este una învechită atunci când vine vorba despre viol, mulți acuzând victima, dacă aceasta este femeie.

„Românul încă o mentalitate de a duce în derizoriu. Vă dați seama ce glume s-ar face? În cazurile de viol, reacția generală este că victima e de vină, a făcut ea ceva, a provocat ea ceva. Dacă fata aia s-a îmbrăcat așa, înseamnă că a cerut-o. Asta este o gândire medievală și care arată că nu ne respectăm dreptul. Fata aia poate să se îmbrace cum vrea, nu este problema mea, nu înseamnă că trebuie să fie bătută, violată și supusă unor mizerii sexuale doar pentru că s-a îmbrăcat într-un fel. Nu-mi place, nu mă uit. E o gândire barbară”, a continuat Vasiliev.

Cazul lui Dan Bordeianu

În urmă cu mai puțin de o lună, deputatul Dan Bordeianu, acum la al doilea mandat, trecea de la PNL la PSD. Migrarea sa nu este întâmplătoare. Recent, Parchetul General a dispus urmărirea sa penală pentru infracțiunile de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu contractarea și executarea unor lucrări. Deputatul este anchetat pentru un contract de 500.000 euro încheiat de către o companie deținută de soția sa.

Pe lângă acest dosar, mai puțin cunoscut însă este faptul că Dan Bordeianu a fost condamnat, în 1985, pentru viol, pe vremea când avea mai puțin de 18 ani. Potrivit site-ului curentul.info, Bordeianu a fost condamnat, pe 12 iunie 1985, de Judecătoria Vaslui, pentru că ar fi violat o tânără. Cum la vremea respectivă era încă minor, Dan Bordeianu a săvârșit o pedeapsă de cinci ani la școala de corecție din Târgu Ocna, potrivit aceleiași surse.

VEZI RĂSPUNSUL JUDECĂTORIEI VASLUI

Contactat de gândul, chiar în Parlament, pentru a afla poziția sa referitoare la proiectul de lege privind castrarea chimică a violatorilor, deputatul PSD Dan Bordeianu a întors spatele reporterului, refuzând să răspundă la întrebare. Întrebat dacă este dispus să comenteze situația, răspunsul său a fost scurt: „Nu”.

Dacă Tudor Barbu a susținut că știe cazul colegului său, ceilalți doi inițiatori, Ciprian Rogojan și Marian Vasiliev s-au arătat uimiți că printre ei există un asemenea caz.

„Sunt șocat să aud asta. Dacă au trecut prin asta și au fost vinovați, ar fi cu atît mai mult un act de penitență să susțină această lege”, a spus Vasiliev.

În aceeași idee a răspuns și Rogojan. „Nu știam. Nici nu vreau să-l întâlnesc, nu vreau să mă uit în fața ochilor lui. E departe de mine să mă gândesc că am astfel de colegi”, a adăugat senatorul UNPR.

Cine susține inițiativa

În urmă cu aproximativ un an și jumătate, Marian Vasiliev, Ciprian Rogojan și Gabriela Firea au organizat o masă rotundă, unde au fost invitați reprezentanți ai Patriarhiei, psihiatri, sexologi și reprezentanți ai ONG-urilor pentru protecția copilului.

Astfel, în iunie 2013, majoritatea punctelor de vedere exprimate au fost favorabile unui astfel de proiect.

„Păi mila creștină se aplică dacă există discernământ. Discernământul este cel mai valoros. Imaginați-vă că aveți un copil care a fost abuzat, și imaginați-vă că acest lucru l-a făcut cel mai bun prieten sau chiar o rudă apropiată. Libertatea mea încetează atunci când intru peste libertatea celuilalt. Dacă noi nu aveam această conștiință sădită în noi, societatea trebuie să aibă grijă de acestă problemă. Pot să fiu eu înțelegător cu cel care i-a creat copilului o traumă ulterioară pentru tot parcursul vieții?”, a declarat părintele Victorin, reprezentant al Patriarhiei, la finalul dezbaterii, o părere împărtășită și de preotul Răducă Vasile, prezent și el la dezbatere.

Inițiativa legislativă prevede că „persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală care atentează la inviolabilitatea sexuală a altei persoane, inclusiv a minorilor, de către instanța de judecată li se poate aplica măsura de siguranță castrarea chimică”.

De asemenea, măsura de castrare chimică „se aplică obligatoriu de către instanța de judecată” și se efectuează „în ultimele 3 luni de ispășire a pedepsei închisorii”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este, de fapt, relația dintre Mariana Ionescu Căpitănescu și sora sa, Marcela Fota, dincolo...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel...