Prima pagină » Știri politice » Cât au plătit românii pentru ABSENȚELE lui Nicolae Ciucă la conducerea Senatului: Peste 120.000 de euro pentru doar 8 ședințe

Cât au plătit românii pentru ABSENȚELE lui Nicolae Ciucă la conducerea Senatului: Peste 120.000 de euro pentru doar 8 ședințe

Cât au plătit românii pentru ABSENȚELE lui Nicolae Ciucă la conducerea Senatului: Peste 120.000 de euro pentru doar 8 ședințe

Nicolae Ciucă, președintele Senatului, pare să fi stabilit un nou record în materie de absențe de la conducerea ședințelor Senatului. În aproape un an și jumătate de mandat, Ciucă a prezidat efectiv doar opt ședințe, fiind frecvent înlocuit de subalternul său, Sorin Cîmpeanu.

Această strategie marcată de absenteism ridică semne de întrebare cu privire la implicarea sa reală în activitatea parlamentară, mai ales în contextul în care a încasat o remunerație considerabilă din bugetul public.

Nicolae Ciucă a preluat conducerea Senatului pe 12 iunie 2023, însă chiar din ziua următoare, pe 13 iunie, prezidiul ședinței a fost condus de Alina Gorghiu, predecesoarea sa. Pe 19 iunie, Ciucă a cedat din nou prerogativele colegului său Sorin Cîmpeanu, vicepreședintele Senatului, stabilind astfel o tendință constantă de a delega responsabilitățile de președinte de ședință.

Abia la două săptămâni de la instalarea în fruntea camerei superioare a Parlamentului, Nicolae Ciucă a condus prima ședință. Adică, și-a împlinit atribuțiile de serviciu, pentru care este remunerat generos. S-a întâmplat pe 28 iunie 2023.

Totuși, Ciucă nu a rămas nici de această dată până la final, predând conducerea lui Sorin Cîmpeanu la jumătatea ședinței, potrivit imaginilor publice disponibile.

Sursa: YouTube – Senatul României

Absențele frecvente ale lui Ciucă s-au conturat ca o strategie de lungă durată, în care acesta și-a rezervat prezența doar pentru momentele-cheie sau pentru ședințele simbolice.

De exemplu, a condus Senatul la ședințe solemne, cum ar fi alocuțiunea președintelui Parlamentului Georgiei, pe 25 octombrie 2023, sau la votul secret privind ridicarea imunității lui Florin Cîțu, pe 29 noiembrie 2023.

În 2024, generalul Ciucă nu și-a condus „armata” de senatori aproape jumătate de an. Șeful Senatului nu a călcat prezidiul camerei superioare până în luna iunie.

Al doilea om în stat s-a remarcat, așadar, din nou printr-o prezență limitată. Cu siguranță, s-a dedicat pregătirii campaniei electorale și a strategiei politice liberale anti-PSD, care a culminat „ruperea” coaliției politice.

Absențele din 2024: un an electoral și 5 luni fără nicio ședință prezidată

Anul 2024, un an electoral cu numeroase schimbări pe scena politică și cu o coaliție de guvernare fragilă, a fost și mai „lejer” pentru Ciucă.

Așadar, până în luna iunie, acesta a lipsit complet de la prezidiul Senatului, primul moment în care și-a exercitat oficial atribuțiile de președinte al Senatului fiind abia pe 17 iunie 2024, la o ședință solemnă dedicată aniversării a 160 de ani de la înființarea Senatului României.

În total, de când este al doilea om în stat, Nicolae Ciucă a prezidat doar opt ședințe ale Senatului în cele 16 luni de mandat: ȘASE în 2023 și doar DOUĂ în 2024:

  1. 28 iunie 2023 – doar prima parte a ședinței (vezi foto mai sus)
  2. 04 septembrie 2023 – deschiderea sesiunii parlamentare de toamnă
  3. 25 septembrie 2023 – la alocuțiunea președintelui Parlamentului Georgiei
  4. 30 octombrie 2023 – doar la începutul ședinței
  5. 14 noiembrie 2023 – doar la votul final al ședinței
  6. 29 noiembrie 2023 – doar la votul secret pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu
  7. 17 iunie 2024 – ședință solemnă aniversară a Senatului
  8. 02 septembrie 2024 – pentru jumătate de ședință

Un exemplu recent este ședința de luni, 4 noiembrie, când liderul PNL a lipsit de la pupitrul de președinte al Senatului în timpul votului pentru indexarea pensiilor militare, un proiect mult promovat chiar de Nicolae Ciucă.

În schimb, acesta a fost prezent la ceremonia de investire a lui George Tuță ca primar al Sectorului 1, potrivit imaginilor de pe pagina sa de Facebook.

Costurile absenteismului: 124.000 de euro pentru opt ședințe

Conform surselor Gândul, salariul lunar al președintelui Senatului se ridică la aproximativ 13.900 lei. În plus, la această sumă se adaugă sporuri și cheltuieli conexe în valoare de 25.000 de lei lunar, totalizând un venit lunar de aproape 38.900 de lei (aproximativ 7.800 de euro).

În cele 16 luni de mandat, Nicolae Ciucă a încasat, în total, în jur de 124.000 de euro, o sumă deloc neglijabilă, mai ales având în vedere numărul redus de ședințe pe care le-a prezidat efectiv.

Această remunerație, corelată cu absențele dese ale președintelui Senatului, ridică întrebări despre etica de muncă a oficialilor aleși și responsabilitatea acestora față de contribuabili. La un calcul simplu, fiecare ședință prezidată de Ciucă în Senat a costat bugetul de stat aproximativ 15.500 de euro.

Nicolae Ciucă, senator cu prezență simbolică și fără inițiative la tribună

Nicolae Ciucă nu s-a remarcat nici prin activitatea parlamentară ca simplu senator. Conform paginii oficiale a Senatului, liderul PNL nu a înregistrat niciun discurs politic, nicio întrebare sau interpelare, și a luat cuvântul de doar 36 de ori în 573 de ședințe.

În privința inițiativelor legislative, Ciucă a avut 24 de propuneri, dintre care 16 au fost adoptate ca legi. La voturi, senatorul a participat la doar 285 din totalul de 2.741 sesiuni de vot.

Precizăm că redacția Gândul a făcut o solicitare către Senatul României de a ne pune la dispoziție sumele încasate de președintele Nicolae Ciucă, reprezentând indemnizația și alte beneficii, de la preluarea mandatului până în prezent. Senatul a răspuns că va reveni cu un răspuns „în termenul prevăzut de lege”.


CITEȘTE ȘI:

Ospăț cu LĂUTĂRI în Herăstrău pentru 2000 de profesori, pe banii PNL / Cum încearcă Nicolae Ciucă să ia VOTURILE profesorilor

REPLICA lui Ciucă pentru Ciolacu, pe tema „Bolojan PREMIER”: 3 de bravo. Văd că tot ce propune PNL de la o vreme încoace acceptă și PSD

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă cu tichetul de 50 de lei pentru energie. De când se schimbă schema de ajutor
Digi24
Reguli noi pentru bolnavii din România: De luna aceasta, mii de pacienți pierd prioritatea la analize medicale
Cancan.ro
S-a aflat! De ce s-au aruncat de pe bloc Alexandru și Sorin Arhire, din Arad, chiar de Bobotează
Prosport.ro
Părăsit de iubită pentru Jannik Sinner, fiul lui Michael Schumacher s-a consolat cu un fotomodel portughez
Adevarul
Troc între marile puteri pentru Venezuela, Ucraina și Taiwan? Expert: „SUA nu au de ce să ofere gratis ceva”
Mediafax
Bulgaria nu era pregătită pentru tranziția către euro: Au „bubuit” prețurile!
Click
Trei zodii atrag succesul financiar în perioada 12–18 ianuarie 2026. Ce nativi dau marea lovitură
Digi24
VIDEO Calul cu internet prin satelit, „arma” improvizată a soldatului rus pe frontul ucrainean. „Acesta este designul, funcționează”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță -18 grade Celsius în ianuarie! Cel mai friguros oraș din România în 2026.
Ce se întâmplă doctore
De ce afecțiune secretă suferă Nick de la N&D. Nevasta l-a dat de gol, în timpul filmărilor Power Couple 2026 de la Antena 1
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primele imagini cu M1E3 Abrams, noua iterație a tancului american după 46 de ani
Descopera.ro
De ce se crede că trifoiul cu patru foi aduce noroc?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Sezonul gripal 2025–2026 ar putea deveni unul dintre cele mai severe din istorie