Prima pagină » Știri politice » Ce scrie presa internațională despre investigarea lui Vâlcov

Ce scrie presa internațională despre investigarea lui Vâlcov

Ce scrie presa internațională despre investigarea lui Vâlcov
Ce scrie presa internațională despre investigarea lui Vâlcov

REUTERS notează că investigația Direcției Naționale Anticorupție (DNA) reprezintă ultima dintr-o serie de anchete de corupție și arestări ale unor figuri importante din politica românească, precizând că Vâlcov este vizat pentru abuzuri comise pe când era primar al Slatinei și este acuzat că a favorizat o companie în acordarea unor contracte publice în schimbul sumei de aproximativ două milioane de euro. Ministrul a declarat la ieșirea de la audieri, că nu a fost pus sub acuzare, precizează agenția.

România este percepută ca unul dintre cele mai corupte state membre ale Uniunii Europene, ai cărui procurori au fost lăudați la Bruxelles pentru eforturile pe care le-au întreprins în ultima perioadă în lupta împotriva acestui flagel, comentează agenția, care comentează că investigația este o nouă lovitură pentru Guvernul Ponta, după înfrângerea pe care acesta a suferit-o în alegerile prezidențiale din noiembrie.

Agenția mai precizează că nu era clar, imediat, dacă Vâlcov va continua să fie ministru al Finanțelor pe perioada investigației, precizând că biroul premierului a refuzat să răspundă unei invitații de a comenta pe această temă.

Reuters mai scrie că Vâlcov a fost primar două mandate, după care a devenit ministru al Finanțelor, în decembrie, în cadrul remanierii Guvernului de după înfrângerea lui Ponta în alegerile przidențiale, adăugând că anterior acesta a fost ministru al Bugetului, un portofoliu integrat în Ministerul Finanțelor după remaniere.

Agenția mai notează că 7% din parlamentarii aleși în 2012 au fost condamnați sau sunt investigați pentru corupție.

ASSOCIATED PRESS scrie, în subsolul unei știri despre arestarea sâmbătă a primarului Marian Vanghelie – pe care-l prezintă drept „o figură influentă în cadrul Partidului Social Democrat până de curând” – pentru luare de mită și spălare de bani, că premierul Victor Ponta și-a exprimat susținerea față de Vâlcov. AP precizează că ministrul este suspectat de favorizarea unui om de afaceri din Slatina, pe când era primar, în schimbul a 20% din valoarea unor contracte, și că acesta a negat acuzațiile.

Știrea Reuters a fost preluată de către publicația turcă Today’s Zaman și de către site-ul GlobalPost.com. Acesta din urmă titrează că Vâlcov își păstrează postul în pofida investigației. Site-ul îl citează pe premier, care a declarat sâmbătă că Vâlcov va continua să joace un rol-cheie în planurile Guvernului de a reduce taxele.

Agenția DPA scrie, de asemenea, că Vâlcov este vizat de suspiciunea că a luat mită și comentează că printre numeroșii funcționari și oficiali de rang înalt condamnați pentru corupție se află și mentorul lui Ponta, fostul premier Adrian Năstase, cu două condamnări, una în 2012 și una anul trecut.

Postul iranian PRESSTV citează din comunicatul DNA cu privire la investigarea lui Vâlcov și notează că instituția a vizat în ultimii ani „sute de funcționari” în lupta împotriva corupției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Metalul despre care puțini știu că valorează o avere. Un gram costă aproape 1.000 de euro
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Digi24
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce uneori dispozitivele au lag?
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!