Prima pagină » Știri politice » Ce se întâmplă cu alianța USR-PLUS. Dacian Cioloș a făcut anunțul

Ce se întâmplă cu alianța USR-PLUS. Dacian Cioloș a făcut anunțul

Ce se întâmplă cu alianța USR-PLUS. Dacian Cioloș a făcut anunțul
Liderii USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au declarat, vineri, că au decis să întărească alianța, prin activarea unor structuri comune, Comitetul Executiv, Comisia de integritate, Comisia de politici publice și Comisia Națională de coordonare, însă fuziunea propriu-zisă va dura.

„Am decis că începând de săptămâna viitoare vom activa și celelalte structuri ale alianței care încă nu sunt funcționale, noi în protocolul alianței am prevăzut patru structuri de coordonare comună, anume această Comisie Națională de Coordonare, care reunește cele două Birouri Naționale ale celor două partide, care s-a întâlnit astăzi, în a doua sa întâlnire”, a spus liderul PLUS, Dacian Cioloș, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Dacian Cioloș a explicat că în întâlnirea de astăzi nu s-a stabilit fuziunea priopriu-zisă a celor două partide, deoarece din punct de vedere juridic, ar mai putea dura, însă spre asta se tinde și eventual, se va ajunge la o fuziune.

„De facto, mergem spre o alianță, dar de iure, asta poate să dureze, țineți minte cât a duratînregistrarea PLUS. În unele cazuri, acest proces juridic durează foarte mult, noi avem două rânduri de alegeri pentru care trebuie să fim pregătiți. Important e că dincolo de forma aceasta juridică, la care probabil, vom ajunge, la un moment dat, important e să funcționăm de facto ca o alianță, și asta am decis astăzi”, a argumentat Cioloș.

El a mai zis că există deja o comisie de politici publice care a ajutat la structurarea programului politic al lui Dan Barna pentru alegerile prezidențiale, iar de acum înainte, comisia va lucra pentru pregătirea programului de guvernare, echipa care va fi pregătită se va numi „Guvern din umbră”.

„Avem deja o Comisie de politici publice care a fost constituită, formată din 10 membri, cinci de la fiecare partid, și care lucrează deja împreună, au lucrat împreună, deja, pentru a ajuta candidatul Dan Barna să-și contureze programul politic, iar în perioada următoare, această comisie de politici publice va ucra împreună pe pregătirea programului de guvernare și vom pregăti și o echipă, i-am spus Guvern din umbră, o echipă de oameni cu viziune și expertiză care vor urmări de îndeaproape activitatea Guvernului și vom veni cu propuneri, idei, vrem să arătăm că suntem în măsură să ne asumăm responsabilitatea aceasta guvernamentală, când va veni momentul”, a explicat Cioloș.

Alte structuri care vor fi activate sunt Comitetul Executiv al alianței și o Comisie de integritate.

„Mai avem o structură care urmează să fie activate în zilele imediat următoare, un Comitet Executiv al alianței format din șase oameni, un coordpnator al acestui Comitet, un coordinator de campanie, un purtător de cuvânt, un responsabil financiar, un responsabil juridic și un responsabil cu politici publice, aceasta va fi structura de coordonare executivă a alianței. Și am mai decis să constituim împreună o Comisie de integritate, care să asigure analiza cazurilor de integritate, dacă ele apar, și atunci când apar, la nivelul alianței”, a adăugat liderul PLUS.

Cioloș a precizat că aceste structuri vor fi activate pentru a întări relația dintre cele două formațiuni, în vederea pregătirii pentru alegerile locale și eventual, cele anticipate.

„Aceste structuri vor fi activate pentru ca această apropiere a celor douău partide care fac parte din alianță să aibă loc și de facto, etapă cu etapă, și să începem să lucrăm cât mai mult împreună, să începem să avem cât mai multe poziții commune și evident, prima prioriatte este să pregătim candidații comuni pentru alegerile locale, dar în același timp, ne pregătim și pentru eventualele alegeri anticipate, noi sperăm să aibă loc după alegerile prezidențiale”, a motivat Cioloș.

Dan Barna a subliniat că „acestea sunt structuri existente în protocolul alianței”, fiind vorba despre operaționalizarea lor.

„Până acum, a funcționat Comitetul de coordonare normal, Comitetul de structure publice, care alucrat, celelalte două nu fuseseră încă operaționalizate. Este mesajul pe care-l transmitem colegilor USR și PLUS din țară, că apropierea trebuie să continue”, a completat președintele USR.

Birourile Naționale Reunite ale celor două partide s-au întrunit, vineri, la ora 13.00, într-o ședință ce a durat patru ore.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!