Prima pagină » Știri politice » Cele două condiții puse de Băsescu pentru stabilirea datei referendumului

Cele două condiții puse de Băsescu pentru stabilirea datei referendumului

Cele două condiții puse de Băsescu pentru stabilirea datei referendumului

Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni, că va stabili data referendumului privind Parlamentul unicameral cu 300 de membri, după ce noua lege a referendumului va fi aprobată și parlamentul va da votul pe noua Consituție.

„Referendumul va fi declanșat după ce se întâmplă două lucruri: adoptarea noii legi a referendumului și adoptarea de Parlament a Constituției revizuite. După ce aceste evenimente se petrec voi lua decizia referitoare la dată. Voi declanșa referendumul în ambele condiții, 30% sau 50% cvorum”, a declarat Băsescu.

Șeful statului a precizat că va stabili data referendumului astfel încât să nu se suprapună peste referendumul de revizuire.

Șeful statului a susținut astăzi o declarație la Cotroceni după ședința CSAT. Gândul a transmis LIVE


Cele mai importante declarații ale președintelui

– Nikolai Patrușev este secretarul Consiliului de securitate al Federației Ruse. S-a semnat un memorandum care vizează colaborarea între Consiliul de Securitate și CSAT. Acest memorandum va deschide colaborarea între structurile de securitate și ale politiei.S-a stabilit colaborarea pe mai multe paliere: cooperare în lupta împotriva terorismului. Un alt obiectiv de cooperare este legat de lupta împotriva criminalității transfrontaliere, combaterea traficului de ființe umane este alt obiectiv, combaterea traficului de droguri, lupta împotriva spălării banilor și criminalității economice.

– Am avut discuții pe probleme de politică externă și securitate.

-Am avut o analiză serioasă dedicată situației din Siria. Noi avem un punct de vedere clar: Federația Rusă și țările occidentale trebuie să se abțină să alimenteze cu arme taberele. Opțiunea noastră este neaprovizionarea cu armament a celor două tabere aflate în război civil.

– În discuții am analizat și situația din Afganistan, sistemul antirachetă a fost unul dintre subiecte. Sistemul nu e îndreptat împotriva Federației Ruse.

– Se cer garanții, or garația este tratatul public: sistemul antirachetă este unul defensiv.

– Nu puteam să nu discutăm problema Transnistriei.

– S-au constatat și puncte de vedere divergente. Am convenit ca domnul Patrușev să transmită președintelui Putin deschiderea noastră de cooperare

– O să fac o remarcă legată de declarația domnului Zgonea, referitor la creșterea personalului la președinție. În 2004 avea 260 de locuri, a funcționat cu 220 de salariați. În 2013, numărul de salariați este tot 260 și președinția funcționează cu 203 salariați, din care 53 sunt personal muncitor.

– Starea industriei de apărare: în trimestrul III guvernul să prezinte în CSAT o strategie.-

 – Înțeleg că la comisia juridică a fost aprobat referendumul. Referendumul va fi declanșat după ce se întâmpolă două lucruri: adoptarea noi legi a referendumului, adoptarea de Parlament a Constituției revizuite. După ce aceste evenimente se petrec voi lua decizia referitoare la dată. Voi declanșa referendumul în ambele condiții, 30% sau 50% cvorum.

– Scutul antirachetă: Rămâne să crească încrederea.

– Sunt pași înainte pentru o colaborare înainte și politic.

– Referendumul pe care eu îl propun va fi cu cel puțin o zi înainte de cel pentru noua Constituție.

– În politică nu am avut numai succesuri, ci și eșecuri. O înfrângere e o înfrângere în politică.

– Avioane multirol: CSAT a aprobat memorandumul în ședința trecută. Partea comercială nu e problea CSAT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...