Cererea de încuviințare a arestării deputatului Florin Popescu a ajuns la Camera Deputaților

Cererea de încuviințare a arestării deputatului Florin Popescu a ajuns la Camera Deputaților
Publicat: 24/04/2014, 11:02
Actualizat: 08/10/2018, 22:00

Potrivit procedurilor, Biroul Permanent al Camerei Deputaților urmează să repartizeze această cerere Comisiei juridice, care va întocmi un raport. Plenul forului legislativ se va pronunța apoi prin vot.

Membrii Biroului Permanent al Camerei urmează să se reunească în ședință joi, la ora 12.30.

Procurorul general Tiberiu Nițu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, referatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a solicita încuviințarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu – acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012.

„În temeiul art. 72 alin. 2 din Constituția României și art. 195 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților republicat, în temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 7/2011, raportat la prevederile art. 202 Cod procedură penală, și existând cazul prevăzut de art. 223 alin. 2, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis ministrului Justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție pentru a solicita încuviințarea arestării preventive a deputatului Popescu Florin-Aurelian pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz”, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetățenilor în campania electorală din iunie 2012.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

„Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetățenilor din județul Dâmbovița, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA, în cererea transmisă procurorului general.

Deputatul Florin Popescu a declarat miercuri, la ieșirea de la DNA, că procurorii îl acuză de fapte de corupție, respectiv că ar fi cerut de la o firmă din Dâmbovița, în campania electorală din 2012, saci cu produse agricole, el precizând că, „oricum, acestea nu sunt droguri”.

„În primul rând, vreau să mulțumesc celor de aici, de la DNA, pentru că au fost foarte corecți, mi-au spus toate articolele din lege pe care le-aș fi încălcat și mi-au pus la dispoziție dosarul în termenul legal. Mi-au adus la cunoștință învinuirile, faptul că am avut o legătură acum doi ani de zile, în 2012, cu o firmă de pe raza județului Dâmbovița și că aș fi solicitat, în prima funcție pe care am avut-o, anumite produse agricole, pe care să le folosesc în campania electorală”, a spus deputatul Florin Popescu.

Deputatul a precizat că le-a cerut procurorilor un termen de câteva zile în care să discute cu avocații, după care va reveni la DNA pentru a-și expune punctul de vedere.

Întrebat despre câți saci de produse a fost vorba, ce produse erau și în ce scop le-a folosit, Florin Popescu nu a dorit să comenteze, dar a arătat că nu are nimic de ascuns, că este la dispoziția justiției și că „oricum nu sunt droguri”.

DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă că infracțiunea ce ar fi fost săvârșită de Florin Popescu este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat că procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Aurelian Popescu, la data faptelor președinte al organizației Dâmbovița a unui partid politic, în prezent deputat, pentru infracțiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, și anume folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, pentru a nu se descoperi fapta de corupție, omul de afaceri de la care Florin Popescu ar fi cerut cele peste 70 de tone de pui a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea omului de afaceri”.

Detaliile privind livrarea, transportul și locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu împreună cu o persoană, auditor financiar și cenzor la una dintre firmele omului de afaceri, la cererea acestuia din urmă, susțin anchetatorii.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, care au fost gradul său de implicare în campania electorală din 2012 și acțiunile sale directe, Popescu a răspuns: „În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram președintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram președinte de partid și eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul județului Dâmbovița, nici la nivel național. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală și am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria față de Târgoviște și de județul Dâmbovița, să mă voteze”.

Deputatul Florin Popescu a anunțat că își suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situației sale și că s-a retras și din lista de candidați ai acestei formațiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziția Justiției și că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

„Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situației apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis să mă retrag și de pe lista de candidați ai PMP la alegerile europarlamentare. Așa cum am procedat și în alte situații similare, mă pun și de această dată, fără niciun fel de rezerve, la dispoziția Justiției și am încredere că Justiția va analiza obiectiv și imparțial faptele de care sunt acuzat. Fiind vorba despre fapte care s-au petrecut în urmă cu doi ani, consider că nu este necesară, în ceea ce mă privește, cererea de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat semnat de Florin Popescu.

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmbovița și președinte al CJ Dâmbovița în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obținut un mandat de deputat în Dâmbovița. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
Vacanța perfectă e în acest oraș. Cea mai bună destinație de mers pe jos
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!