Cine se bate pe scaunele din jurul lui Dragnea. LISTA candidaților la posturile de vicepreședinte PSD

Redactor:
Ștefan Pană
Cine se bate pe scaunele din jurul lui Dragnea. LISTA candidaților la posturile de vicepreședinte PSD
Congresul PSD de duminică, unde va fi aleasă echipa cu care va lucra Liviu Dragnea.

După câștigarea alegerilor de săptămâna trecută, Liviu Dragnea a propus o nouă structură de conducere în PSD, cu un Birou Permanent Național mai mic și cu atribuții ușor schimbate. Vor fi 14 funcții de vicepreședinte, față de cele 15 actuale, iar patru locuri vor merge automat către Organizația de Femei a partidului, de unde, pe liste separate, vor fi votați vicepreședinții femei. Dacă la alegerile pentru șefia partidului nu a existat competiție deloc, Liviu Dragnea neavând contracandidat, doi social-democrați se bat pentru a doua funcție în partid, cea de președinte executiv, iar pentru cele 14 funcții de vicepreședinte s-au înscris 21 de candidați

Astfel, în cursa pentru cele 10 poziții de vicepreședinte alocate bărbaților, s-au înscris 15 social-democrați: secretarul general Andrei Dolineaschi, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, ministrul Economiei, Mihai Tudose, europarlamentarul Victor Negrescu, președintele Comisiei de cod electoral, Gabriel Vlase, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, primarul interimar al Iașiului, Mihai Chirica, deputatul Viorel Ștefan, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, liderul TSD Mihai Sturzu, secretarul de stat în Ministerul Muncii Adrian Dobre, precum și deputații Constantin Niță, Cătălin Rădulescu, Georgian Pop și Gheorghe Șimon.

Alte șase femei se luptă pentru patru funcții de vicepreședinte: senatorul Ecaterina Andronescu, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gabriela Firea, fostul ministru Doina Pană, europarlamentarul Gabriela Crețu și președintele PSD Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Dintre cei 21 de candidați, doar 5 sunt vicepreședinți în funcție. Este vorba despre Nicolae Bănicioiu, Ecaterina Andronescu, Constantin Niță, Lia Olguța Vasilescu și Gabriela Firea.

Majoritatea celor înscriși în cursă ar putea ajunge pentru prima dată în funcții de conducere în PSD. O parte a acestor candidați, care au și cele mai mari șanse de a câștiga o poziție în conducerea PSD, sunt, de altfel, lideri PSD susținuți și promovați de Liviu Dragnea. Un exemplu este senatorul Mihai Fifor, parlamentar aflat la primul mandat și care a reușit, cu sprijinul liderului interimar al PSD, să-i urmeze lui Ilie Sârbu la conducerea grupului senatorial al partidului.

Alegerile de duminică vor marca și ieșirea din prima linie a conducerii PSD a unor lideri importanți, precum ministrul Apărării, Mircea Dușa, promovat de Victor Ponta după câștigarea șefiei PSD în 2010, Ioan Rus, fost lider informal al așa-numitului „Grup de la Cluj”, care l-a ajutat pe Mircea Geoană să devină președinte al PSD în 2005 și care a revenit, odată cu Ponta, în conducerea centrală a PSD după mai mulți ani de absență, dar și președintele PSD București, Robert Negoiță, intrat recent în conflict cu Liviu Dragnea. Nici alți lideri locali apropiați de Victor Ponta nu și-au mai depus candidatura. Este vorba, de exemplu, despre Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș Severin, și unul dintre cei mai activi susținători ai premierului după izbucnirea dosarului „Turceni-Rovinari” în care Ponta este trimis în judecată. Mai mult, Victor Ponta a fost naș la nunta fiicei lui Mocioalcă.

Un alt exemplu este Ion Călinoiu, președintele executiv al PSD Gorj, filială de care aparține Victor Ponta, dar și al Consiliului Județean.

Nu în ultimul rând, unii dintre liderii din actuala conducere a PSD au renunțat la candidaturi și din cauza interdicției de a cumula funcții la nivel local și central în partid. Este cazul lui Marian Oprișan, președintele CJ Vrancea și al PSD Vrancea. Deși, potrivit unor surse, Oprișan și-ar fi dorit o candidatură la o funcție din PSD, vicepreședinte sau chiar președinte executiv, acesta s-a hotărât să rămână la conducerea filialei sale.

De altfel, interdicția cumulului de funcții i-ar afecta și pe alți șapte candidați la funcții de conducere în PSD, în eventualitatea în care vor câștiga la Congresul de duminică.

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, este și președintele PSD Brăila, organizație la care ar trebui să renunțe în cazul în care va intra în conducerea centrală a PSD. Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, este și președinte al organizației municipale PSD Craiova, Gabriel Vlase este președinte executiv al PSD Bacău, Gheorghe Șimon este vicepreședinte PSD Maramureș, Mihai Chirică este președinte al organizației municipale PSD Iași, Constantin Niță este președintele PSD Brașov, iar Aurelia Fedorca este președintele organizației orășenești a PSD Negrești-Oaș.

Pe de altă parte, Congresul de duminică pune în joc și funcția de președinte executiv al PSD, vizată de Valeriu Zgonea încă de la preluarea șefiei interimare a PSD de către Liviu Dragnea. După ce funcția a fost la un pas de a fi eliminată din Statut, Zgonea s-a înscris în cele din urmă în cursă, având susținerea a aproximativ 40 de filiale. Cu toate acestea, în luptă a intrat și vicepreședintele PSD Constantin Niță. Acesta a fost deranjat, potrivit unor surse social-democrate, de eliminarea funcției de prim-vicepreședinte, la care intenționa să candideze.

Restul funcțiilor din conducerea PSD vor fi funcții decise în Comitetul Executiv Național, precum cele 8 de secretari regionali, dar și funcția de secretar general, care ar urma să-i revină, potrivit unor surse social-democrate, liderului deputaților PSD, Marian Neacșu.

Congresul de duminică va reuni aproximativ 4.000 de delegați, care vor trebui să aleagă noua conducere a PSD. Aceștia vor primi trei buletine de vot, de culori diferite, pentru fiecare din funcțiile puse în joc: președinte executiv, vicepreședinți din partea Organizației de Femei și vicepreședinți bărbați.

Patru dintr-o lovitură. Becali scrie ISTORIE în Liga I. FCSB a dat marele tun şi...
EXCLUSIV. Bianca Drăgușanu, desfigurată de Alex Bodi! Vedeta a fost ruptă cu bătaia de iubitul...
FOTO. Anna Lesko, fără lenjerie intimă pe sub rochie! Cum a apărut blonda pe stradă
A fost nevasta nr. 4! Ce s-a ales de cea mai sexy soție a lui...
Calendar ortodox 2 octombrie 2020. Sărbătorim un sfânt care înlătură vrăjile
Dezvăluiri incredibile la peste 30 de ani de la Revoluție: 'Am căutat sacii cu cadavrele...
Lovitură cruntă pentru Mihai Gâdea! Emisiunea lui ... Nimeni nu se aștepta la ASTA
Primarul sectorului 4 a anunţat că va depune plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor împotriva...
Biroul Electoral Sector 1 intervine în scandalul imaginilor: Persoana din imagini, personal tehnic auxiliar
EXCLUSIV. Bianca Drăgușanu, desfigurată de Alex Bodi! Vedeta a fost ruptă cu bătaia de iubitul...
Aroganțe de vedetă! Ce a făcut fiica Biancăi Drăgușanu într-un restaurant de fițe din Capitală?...
Un RUS a dus la extrem un EXPERIMENT cu Coca-Cola. Urmarea a fost de-a dreptul...
ULTIMA ORĂ! Alegerile au fost anulate ... Oamenii vor fi chemați din nou la vot
Dezastru pentru Mihai Gâdea. Antena 3, sancționată dur din cauza lui Nicușor Dan: „Terorism mediatic!”
Ultimă oră! S-au ANULAT alegerile, la urne din nou pe 11 octombrie
Alegerile se anulează în acest oraş! Decizia luată de BEC
Masca miroase urât? Vezi 10 posibile cauze și soluțiile!
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Cine este românul care vrea să investească aproape 3 miliarde de euro într-un proiect gigant...
Inchide