Prima pagină » Știri politice » Cum explică Grindeanu că și-a luat consilier un general SRI, trecut în rezervă săptămâna trecută

Cum explică Grindeanu că și-a luat consilier un general SRI, trecut în rezervă săptămâna trecută

Cum explică Grindeanu că și-a luat consilier un general SRI, trecut în rezervă săptămâna trecută
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că numirea generalului SRI în rezervă Gabriel Stătescu în funcția de consilier de stat s-a făcut pe criterii de competență, precizând că acesta se va ocupa de zona de securitate cibernetică.

Întrebat pe ce criterii s-a făcut numirea lui Gabriel Stătescu, premierul a precizat că au fost criterii „de competență”, menționând că îl cunoaște din perioada în care conducea Ministerul Comunicațiilor.

„Nu este consilierul de stat pe siguranță națională, apărare sau securitate națională. Eu cred că în perioada imediat următoare una din provocările pe care le vom avea e cea legată de sistemul IT și arhitectura guvernamentală în acest domeniu. Avem foarte multe lucruri de făcut. De prea multe ori acest domeniu s-a dezvoltat insular, fiecare instituție în parte și-a dezvoltat propriul concept în acest domeniu astfel încât interoperabilitatea dintre instituții să nu fie cea dorită. E nevoie de un om care să aibă această viziune pe domeniu IT, pe cibersecurity, pentru că este o provocare care zi de zi este tot mai mare pentrun noi și de aceea am ales un specialist care are viziunea în acest domeniu – consilier de stat pe IT, cybersecurity”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu l-a numit, luni, în funcția de consilier de stat pe generalul cu o stea SRI Gabriel Stătescu, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 8 martie, decretul de trecere în rezervă a acestuia.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gabriel Stătescu se numește în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului”, se arată în decizia publicată în luni seara în Monitorul Oficial.

Gabriel Stătescu este general de brigada cu o stea în SRI. Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 8 martie, decretul de trecere în rezervă a generalului Gabriel Stătescu, la propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig. Gabriel Stătescu a fost șeful Directoratului de comunicații și tehnologia informațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Licitația manualelor pentru clasa a IX-a, cu „câștigători” înainte de verdict. Ce se întâmplă în culise
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Mama lui Vlad Bălțățeanu, AUDIATĂ! Afecțiunea de care suferă femeia a dat peste cap ancheta
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! LOVITURĂ de teatru la audieri 😲
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!