Prima pagină » Știri politice » Cum îl primesc liberalii pe „moștenitorul” lui Antonescu. „De unde să știu eu acum că Iohannis o să facă față?”

Cum îl primesc liberalii pe „moștenitorul” lui Antonescu. „De unde să știu eu acum că Iohannis o să facă față?”

Cum îl primesc liberalii pe
Proaspăt ales în funcția de prim-vicepreședinte al PNL, Klaus Iohannis, are deja trasat planul de a ajunge în fruntea liberalilor.

Desemnat drept succesor, cel puțin de etapă, de Crin Antonescu, Klaus Iohannis nu îi aliniază, deocamdată, în spatele lui pe liberalii care au numai aprecieri pentru el, dar sunt rezervați când vine vorba despre instalarea pe scaunul de șef al PNL.

„Până la urmă e limpede, prezența lui Klaus Iohannis în acea funcție succesorală, ca să spunem așa, la o adică ne oferă garanția de care avem toți nevoie că nu izbunește prematur un mic război de succesiune. Sigur că dacă lucrurile se vor întâmpla așa, în deplină ordine și stabilitate și cu toate formulele democratice, e o situație de interimat în care Klaus Iohannis ar fi președinte și sigur că un Congres după aceea, cu considerentele pe care le vor avea cei de atunci vor lua o decizie. Nu se împiedică de Klaus Iohannis cineva”, a explicat Crin Antonescu mutarea Iohannis în PNL.

Calimente: „Iohannis e bun, dar îl prefer pe Mănescu”

Liberalii se limitează și ei doar la a spune că în cazul unui interimat, Klaus Iohannis ar fi bun. În această situație se află și deputatul PNL Mihăiță Calimente, care deși precizează că noul prim-vicepreședinte are foarte multe calități, l-ar prefera totuși pe primarul sectorului 6, Rareș Mănescu.

„Sunt absolut sigur, dacă e vorba de interimat. Orice soldat poate avea grad de mareșal. Dar dacă ar fi să aleg între Klaus Iohannis, Rareș Mănescu și Relu Fenechiu, l-aș alege pe Rareș Mănescu. Ca să fii președinte trebuie să ai tenacitate, să ai dispoziție pentru muncă, dialog, diplomație. Oricum domnul Iohannis are multe calități, a condus FDRG-ul și oricum până la alegeri o să aibă și experiență într-un partid așa mare ca PNL”, a declarat Calimente, contactat de gândul.

La fel de rezervat este și ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, liberalul Cristian David. Fără a-l lăuda în mod special pe Iohannis, David a spus doar că „toți liberalii sunt valoroși”.

„Abia aștept momentul în care Crin Antonescu va fi președintele României și dup-aia putem vorbi și despre președintele PNL. Toți liberalii sunt foarte valoroși, inclusiv Klaus Iohannis”, a spus David.

Cum și-au pus liberalii speranțele în Iohannis

Cooptarea lui Iohannis în PNL a dat speranțe liberalilor, mulți dintre ei considerându-l un aducător de voturi. Rareș Mănescu, aflat și el pe lista posibililor viitori președinți PNL, spune că aducerea lui Iohannis în PNL este binevenită, dar că nu este momentul să se gândească la alt președinte.

„Acum avem președinte, nu e momentul să punem problema unui alt președinte. Noi suntem o echipă, muncim cu toții, tragem pentru aceleași scopuri și evident că toată lumea își dorește să fie la rândul lui președintele PNL, inclusiv eu, dar nu știu dacă voi fi putea la momentul respectiv. Venirea lui Iohannis are un rol bine determinat, a venit la momentul potrivit, sperăm să obținem voturile din Transilvania. Pe mine nu m-a deranjat absolut deloc cooptarea lui în PNL”, a spus Mănescu, contactat de gândul.

De aceeași părere este și fostul senator liberal Mircea Diaconu, care-l consideră pe Iohannis „o prezență plăcută”. Cu toate acestea, nici Diaconu nu face un pronostic privind viitorul președinte al liberalilor, accentuând că Iohannis trebuie să dovedească.

„Klaus Iohannis este o prezență foarte plăcută, este un om de valoare, iar cooptarea lui în PNL era doar o formalitate. Așa cum arată acum, e foarte bine, are calități, dar trebuie să și dovedească în următoarea perioadă că poate să fie președintele PNL. De unde să știu eu acum dacă o să facă față?”, a afirmat Diaconu, pentru gândul.

Hașotti: „Trebuie să respecte statutul PNL”

Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, este diplomat când vine vorba la succesorul lui Antonescu în PNL, spunând doar că fiecare din cei 31 de vicepreședinți poate ajunge la șefia PNL.

„Oricare dintre cei 31 de vicepreședinți poate deveni președintele PNL, trebuie doar să respecte statutul partidului. E prematur să spun acum pe cine vreau președinte sau dacă-l votez pe Iohannis. Un președinte trebuie să fie muncitor, bun, corect, devotat”, a spus Hașotti, pentru gândul.

Întrebat dacă prim-vicepreședintele liberal, Klaus Iohannis, are aceste calități, liderul senatorilor PNL a spus că „toți membrii PNL respectă statutul”.

Și mai rezervat decât ceilalți, fostul deputat PDL, actual liberal, Valentin Rusu a refuzat să comenteze un posibil scenariu, trasat chiar de Antonescu, referitor la viitorul PNL-ului.

„Acestea sunt doar păreri, sunt supoziții, nu e nimic concret. Când o să fie ceva oficial, atunci putem vorbi. Până atunci nu, nu înțelegeți că nu fac comentez acest subiect?”, a răspuns, iritat, Rusu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?