Prima pagină » Știri politice » Cum se face LOBBY la Guvern, chiar și fără lege: Oprișan cere 8,2 milioane de lei de la Dragnea, Dragnea de la Ponta, Ponta de la Chițoiu. SCHEMA „de creditare” care ar băga orice bancă în faliment

Cum se face LOBBY la Guvern, chiar și fără lege: Oprișan cere 8,2 milioane de lei de la Dragnea, Dragnea de la Ponta, Ponta de la Chițoiu. SCHEMA „de creditare” care ar băga orice bancă în faliment

O soluție adoptată la începutul anului pentru a salva aparențele în față FMI se întoarce, la nici câteva luni, împotriva Guvernului. Rezultatul: disputa între vicepremierii Liviu Dragnea (PSD) și Daniel Chițoiu (PNL) pentru banii pe care Guvernul ar urma să îi dea, pe final de an, administrațiilor locale. Dacă Dragnea cere bani, la presiunea solicitărilor de la primari, Chițoiu răspunde invariabil că nu-i are.

Ultimul demers concret făcut de Liviu Dragnea, printr-o Hotărâre de Guvern care stă în mapa Executivului de la începutul lunii, este încercarea de a scoate din Fondul de rezervă aflat la dispoziția premierului Victor Ponta aproape 2 milioane de euro pentru orașul Panciu. Banii pentru Panciu se află pe o listă de cereri pentru care Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, a luat la rând birourile din Palatul Victoria în ultimele săptămâni.

Criza financiară de la Panciu, unde primăria susține, prin pixul lui Dragnea, că nu mai are bani de salarii și riscă întreruperea  încălzirii iÌ‚n şcoli şi grădiniţe, a energiei electrice, apei, gazului şi telefoniei în administraţie, a apărut, paradoxal, după o strategie financiară venită chiar de la Guvern. În ianuarie, pentru a acoperi scandalul arieratelor în fața FMI, Guvernul a pus primăriile să se împrumute la Ministerul Finanțelor și să le plătească. Rămași fără banii de rate, primarii îi cer însă acum tot de la Finanțe, ajungându-se în situația ca instituția care i-a împrumutat să-și pună dintr-un buzunar în altul.

PROIECTUL HOTĂRÂRII DE GUVERN INIȚIATE DE LIVIU DRAGNEA

Situația de la Panciu nu este singulară, admite ministrul Chițoiu contactat de gândul. Se declară însă decis să nu le suporte datoriile primarilor, în ciuda inițiativelor lui Dragnea. „Nu știu, dar nu putem să le achităm noi, atâta timp cât le-am dat credit, trebuie să-și achite ei”, spune Chițoiu.

Cum a funcționat schema de creditare Chițoiu-Voinea care blochează conturile

Ca să evite plata datoriilor din banii Fondului de rezervă, pe modelul guvernării Boc, Guvernul Ponta a venit în ianuarie, printr-o ordinanță de urgență, cu schema Chițoiu – Voinea pentru așa-numita stingere a arieratelor.

Sub presiunea evaluărilor FMI, Guvernul a impus autorităților locale să-și reducă datoriile cu 85% în mai puțin de trei luni, până la 31 martie. La sfârșitul lunii ianuarie, arieratele administrațiilor publice locale crescuseră la 1,18 miliarde de lei, echivalentul a 265 de milioane de euro, mult peste nivelul de 850 de milioane de lei, respectiv 190 de milioane de euro de la finalul anului 2012. Or, Guvernul se angajase față de FMI să le reducă la maximum 300 de milioane de lei.

Astfel, Guvernul s-a oferit să împrumute primăriile și Consiliile Județene, cu bani din Trezorerie, de unde a scos 800 de milioane de de lei în acest scop.

Autoritățile locale au luat creditele pe cinci ani, au început să plătească din datoriile pe care le aveau către firme, dar, rămase fără bani de rate, vin tot la Guvern să ceară finațare. Potrivit înțelegerii cu Ministerul Finanțelor, în momentul în care ratele nu sunt achitate, Guvernul le reține cotele defalcate din TVA, adică banii care ar trebui să le revină lunar din impozitele pe care le încasează primăriile, lăsându-le doar fondurile proprii, de cele mai multe insuficiente și pentru plata salariilor sau utilităților.

8,2 milioane pentru Panciu, prin lobby-istul Oprișan

Așa a ajuns Oprișan, după decesul recent al primarului PSD din Panciu, să ceară de la Dragnea – și Dragnea de la Ponta, având însă nevoie și de semnătura lui Chițoiu – 8,2 milioane de lei pentru orașul de 7000 de locuitori din Vrancea, din bugetul pentru 2013, pe ultima sută de metri.

Un proiect de HG deja inițiat de Dragnea și trimis la Finanțe prevede „suplimentarea resurselor financiare ale orașului Panciu cu suma de 8.281.984 lei, din care 3.516.313 lei necesară pentru achitarea ratelor și dobaÌ‚nzilor restante aferente iÌ‚mprumuturilor contractate cu instituțiile bancare și Ministerul Finanțelor Publice, iar 4.765.671 lei pentru asigurarea fondurilor necesare achitării arieratelor înregistrate la data de 31 august 2013″.

Extras din proiectul Hotărârii de Guvern inițiate de Liviu Dragnea

Argumentul: „autoritatea locală se confruntă cu o lipsă acută de fonduri” și „se află iÌ‚n imposibilitatea de a achita ratele lunare şi dobaÌ‚nzile, iar blocarea conturilor instituţiei ar conduce la disfuncţionalităţi grave ale administraţiei publice locale iÌ‚n oraşul Panciu, prin iÌ‚ntreruperea furnizării agentului termic iÌ‚n şcoli şi grădiniţe, a energiei electrice, apei, gazului şi telefoniei, precum şi neachitarea salariilor personalului din administraţie”, se arată în nota de fundamentare.

Extras din Nota de Fundamentare a HG

La începutul anului, prin schema Chițoiu-Voinea, primăria din Panciu a încheiat trei convenții de împrumut cu Finanțele pentru 9.086.680 lei, pe 5 ani. Acumulase datoriile de pe urma a 10 proiecte pentru străzile din oraș, finanțate cu fonduri eurupene. Deși cofinanțarea a fost de numai 2%, primăria a avut de plătit la stat TVA pentru toate facturile, adică încă 24%, bani pe care nu i-a avut.

Chițoiu: „Să-și achite ei singuri!”. Ponta: „Dau toți banii la aleși locali, bine fac!”

Ministrul Daniel Chițoiu se declară însă decis să nu suporte aceste datorii în numele primăriilor. „Nu știu, dar nu putem să le achităm noi, atâta timp cât le-am dat credit, trebuie să-și achite ei”, a susținut el, întrebat de gândul dacă avizează hotărârea de Guvern a lui Dragnea.

Cu câteva zile mai devreme, Victor Ponta se arăta însă dispus să mai dea bani primăriilor până la finalul anului. „Tot ce economisim până la sfârșitul anului vom da pentru necesități urgente. Suntem în decembrie, iarna nu-i ca vara, cum spun unii clasici care se pregătesc de pensie, și, da, îi dau toți banii, puteți să mă certați dumneavoastră că dau la aleși locali, bine fac!”, și-a anunțat Ponta intențiile.

Gândul a solicitat marți sera Ministerului Dezvoltării lista completă a autorităților locale care au cerut fonduri suplimentare Guvernului și în special a celor care reclamă că nu își mai pot plăti împrumuturile luate de la Finanțe. Recent, Ministerul Dezvoltării a primit 20 de milioane de lei pe care să îi împartă primăriilor, prin ordin de ministru, pentru „cheltuieli urgente ocazionate de sezonul rece”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Frații Pavăl au cumpărat integral o firmă de dezvoltări imobiliare. Vor să ridice un turn de 160 de metri, un mall și un centru de divertisment
Adevarul
Călin Georgescu, refuzat de patronul unei fabrici de mobilă pentru o vizită într-un turneu ploitic. „Nu înțelegem de ce suntem prinși în acest program”
Mediafax
Orașul european în care GRANIȚA trece chiar prin case și magazine. O simplă ușă poate despărți DOUĂ ȚĂRI
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Cancan.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Primul serviciu de taxi autonom pe străzile din Londra
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”