Prima pagină » Știri politice » Dosar redeschis: Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu, cercetat pentru abuz în serviciu

Dosar redeschis: Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu, cercetat pentru abuz în serviciu

Dosar redeschis: Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu, cercetat pentru abuz în serviciu
Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu este cercetat de PICCJ pentru abuz în serviciu, într-un dosar mai vechi privind o dispoziție de demolare a unei clădiri, în care procurorii au dispus clasarea cauzei, însă hotărârea a fost contestată la instanță, care a decis redeschiderea dosarului.

Judecătoria Sectorului 5 a admis, în 4 septembrie, plângerea formulată de SC Ruxandra Trading SRL, în contradictoriu cu Adriean Videanu, și a desființat o ordonanță de clasare din 20 martie a Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, menținută în 6 mai, de un procuror ierarhic superior.

Instanța a dispus trimiterea dosarului la Parchet, „în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave față de suspectul Videanu Adriean”. Decizia este definitivă, astfel că dosarul va fi trimis procurorilor, după redactarea motivării.

„În baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petenta SC Ruxandra Trading SRL în contradictoriu cu intimatul Videanu Adriean. Desființează ordonanța de clasare nr. 586/P/2009 din 20.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, menținută prin Ordonanța nr. 1103/II-2/2014 din 06.05.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispune trimiterea dosarului nr. 586/P/2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infr. de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 N.C.pen rap. la art. 309 N.C.pen, cu aplic. art. 5 alin. 1 N.C.pen. față de suspectul Videanu Adriean”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 5.

Societatea Ruxandra Trading SRL arăta în plângere că a fost prejudiciată cu 3,7 milioane de euro, din cauza unui act administrativ emis de Primăria Capitalei, în mandatul lui Adriean Videanu, prin care s-a dispus demolarea unei clădiri ce aparținea acestei firme. Potrivit acelui document, clădirea ar fi fost construită fără autorizație, pe un teren proprietatea municipiului București, pe care Primăria Capitalei urma să construiască sediul Liceului Francez.

În plângerea depusă la Parchet erau vizați trei angajați ai Primăriei Capitalei, respectiv arhitectul șef, directorul Direcției Inspecție și directorul Direcției Juridice, dar cercetările s-au extins ulterior și la primarul general de la acea vreme, Adriean Videanu. În final, pentru cei patru s-a decis neînceperea urmăririi penale, iar procurorul de caz de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a clasat plângerea în 20 martie 2014. Dispoziția a fost menținută în 6 mai, de un procuror ierarhic superior.

Decizia a fost contestată de reprezentanții firmei Ruxandra Trading atât la procurorul de caz, cât și la superiorul acestuia, iar după respingerea contestațiilor, și la Judecătoria Sectorului 5, care a dispus retrimiterea cauzei la Parchetul instanței supreme.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!