Prima pagină » Știri politice » Dragnea împinge UNPR pe poarta Cotrocenilor. Ce spune Iohannis

Dragnea împinge UNPR pe poarta Cotrocenilor. Ce spune Iohannis

Dragnea împinge UNPR pe poarta Cotrocenilor. Ce spune Iohannis
Președintele Klaus Iohannis nu se implică în negocierile dintre partide pentru că un astfel de demers este sub nivelul președintelui, a precizat joi Administrația Prezidențială la solicitarea MEDIAFAX referitor la eventuale negocieri la Cotroceni pe tema fuziunii dintre UNPR și PNL.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că i se pare foarte grav că președintele Iohannis s-a întâlnit cu liderii UNPR pentru a discuta despre fuziunea acestei formațiuni cu PNL, calificând acest gest drept o ”implicare neconstituțională a președintelui în viața partidelor”.

”Un senator, care venit la noi și a zis că nu vrea să mergă la PNL, ne-a spus că domnul Oprea le-a spus că inclusiv cu domnul Iohannis a discutat subiectul ăsta. Mi se pare o informație care dacă se dovedește a fi adevărată e foarte grav. Domnul Oprea, domnul Steriu și domnul Iohannis ar trebui să lămurească dacă au avut în trei sau câte doi discuții pe această temă pentru că ar fi o implicare neconstituțională a președintelui în viața partidelor”, a declarat Liviu Dragnea înaintea ședinței Comitetului Executiv Național (CExN).

Întrebat dacă în acest context PSD se gândește la o suspendare din funcție a șefului statului, Dragnea a răspuns că ”informația trebuie lămurită”. ”Poate a fost o glumă a domnului Oprea sau un neadevăr, dar e o informație care circulă și care trebuie lămurită”, a răspuns liderul social-democrat.

Dragnea a mai adăugat că încă mai sunt parlamentari de la UNPR care doresc să se înscrie în PSD și că oferta făcută progresiștilor rămâne valabilă.

”Nu știu dacă se mai fac combinații, fuziune între PNL și UNPR. (…) Noi nu facem racolări. Noi avem politica porților deschise, doar vin oameni (…) O fuziune rămâne deschisă din partea PSD către UNPR, dacă încă nu au semnat documentele în fața notarului, dacă vin cu o atitudine corectă”, a susținut Dragnea, după ce 14 parlamentari UNPR au părăsit partidul, cei mai mulți alegând PSD.

Șeful social-democraților a precizat că fuziunea rămâne singura variantă valabilă pentru UNPR și a punctat că PSD va merge singur la alegerile parlamentare. „PSD va merge singur (în alegerile parlamentare – n.r.). Dacă colegii de la UNPR vor dori să discutăm despre fuziune, va fi tot PSD-ul la alegeri cu liste proprii pentru PSD. Nu (va fi o alianță cu UNPR – n.r.), am văzut că și dumnealor agreează ideea de fuziune. Am înțeles că trebuie să decidă cu cine vor să o facă. Dacă nu vor să o facă cu noi, noi o să ne „chinuim” singuri și o să ne prezentăm singuri la alegeri”, a adăugat Dragnea.

El a mai spus că social-democrații au colaborat foarte bine până la alegerile locale cu UNPR.

„(La alegerile locale – n.r.) ceva s-a întâmplat în univers și brusc au început discuții între UNPR și PNL. Noi nu facem oferte. Noi încercăm să ducem la capăt o discuție mai veche despre fuziune. În momentul în care se va face o fuziune, toți membrii UNPR care vor să accepte aceasta devin membri PSD și se supun regulilor din organizații. Nu putem să facem o fuziune în care un membru PSD are drepturi mai mari decât un alt membru PSD. Fiecare organizație va decide care sunt propunerile pentru listele parlamentare. (…) Pe de altă parte, sub nicio formă nu voi lansa în spațiul public oferte care să intre în licitație politică. Așa ceva n-o să fac, cu toate riscurile”, a conchis liderul social-democrat.

Reacția lui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis nu se implică în negocierile dintre partide pentru că un astfel de demers este sub nivelul președintelui, a precizat joi Administrația Prezidențială la solicitarea MEDIAFAX referitor la eventuale negocieri la Cotroceni pe tema fuziunii dintre UNPR și PNL.

„Evident că Președintele nu se implică în negocierile dintre partide. Este sub nivelul Președintelui un astfel de demers!”, susține Administrația Prezidențială, la solicitarea MEDIAFAX.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kelemen Hunor, despre sărăcia românilor: Suntem la limită. Există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci
Digi24
VIDEO Cum a primit moneda românească denumirea de „leu”. Trebuia inițial să se numească „român”
Cancan.ro
De ce l-a făcut Aris alcoolic pe Boureanu, de fapt. Are legătură cu Andreea Esca
Prosport.ro
FOTO. Eleonora, una dintre cele mai frumoase jurnaliste, a atras privirile la meci
Adevarul
Remarcile unei tinere venite de la capătul lumii să studieze în București. „Partea cea mai dificilă e gândul la întoarcerea acasă”
Mediafax
Kelemen Hunor, despre sărăcia românilor: Suntem la limită. Există o prăpastie mare în societate între clasa medie și oamenii săraci
Click
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Digi24
Cum au aflat serviciile secrete CIA și MI6 despre planurile lui Putin de a invada Ucraina și de ce nimeni nu le-a crezut
Cancan.ro
Fostul internațional, sedus de ispita de la Insula Iubirii. A divorțat după doar 3 luni de căsnicie, iar acum și-a găsit jumătatea
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Titi Aur explică de ce aceste anvelope pot fi un risc în ninsorile din aceste zile
Descopera.ro
Cum au devenit dușmani Rusia și Germania?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
O eroare în măsurarea supernovelor ar putea duce la rezolvarea misterului energiei întunecate