Prima pagină » Știri politice » Dragnea și Predoiu, front comun împotriva lui Tăriceanu. Cine ar trebui să facă numirile în justiție

Dragnea și Predoiu, front comun împotriva lui Tăriceanu. Cine ar trebui să facă numirile în justiție

Dragnea și Predoiu, front comun împotriva lui Tăriceanu. Cine ar trebui să facă numirile în justiție
Dragnea și Predoiu, front comun împotriva lui Tăriceanu

„Încerc să mă abțin, dar vreau să fac un singur comentariu: seamănă foarte mult cu intenția de a modifica legea (electorală-n.r). Din câte știu, urmează ca în câteva luni și acolo să se facă niște numiri”, a spus Dragnea, întrebat ce părere are despre propunerea președintelui Senatului.

Întrebat dacă PSD va susține în Parlament o astfel de propunere, liderul social-democrat a spus că „deocamdată nu vorbim despre a susține niște intenții”.

„Am rezerve pentru că și acolo (la Parchete – n.r.) se fac numiri în câteva luni și este similar cu ceea ce se intenționează la legea alegerilor locale, adică să schimbăm regulile foarte repede înainte de a se face aceste numiri. Am mai văzut așa ceva în 2005, când guvernarea PSD, guvernarea Năstase introdusese acest sistem convenit cu Uniunea Europeană, și a venit guvernarea ultra-democratică a lui Băsescu și Monica Macovei și care au făcut ca aceste numiri să fie politice. Nu discut care variantă este mai bună, dar noi avem foarte mari rezerve când apar dorințe de modificare a unor proceduri exact înainte să se întâmple numirile respective”, a adăugat Liviu Dragnea.

Părerea liderului PSD este îmbrățișată și de prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu.

„E complet fantezistă și inadecvată. Poate vulgarizez puțin subiectul, dar e ca și când, după ce echipa de fotbal a câștigat campionatul, vii și spui >. (…) Noi am primit recent, acum două zile, un raport privind starea justiției, progresele din justiție, din partea Comisiei Europene, celebrul raport MCV, care este cel mai bun până acum”, a declarat Predoiu la Realitatea TV.

Fostul ministru al Justiției a mai spus că este „de neexplicat” de ce a fost propusă schimbarea arhitecturii sistemului judiciar și că un astfel de proiect nu trebuie făcut „pe colțul mesei”.

„E de neexplicat de ce, într-un astfel de moment, vii și spui că nu e în regulă arhitectura sistemului judiciar, trebuie să schimbăm propunerile. (…) Un astfel de proiect nu se face pe colțul mesei, chiar și masa Senatului, dar nu se face pe colțul mesei. Este un proiect care trebuie să vină în urma unor studii, a unor analize, a unor simulări, a unor foruri de dezbatere în sistemul judiciar, în afara sistemului judiciar, cu partenerii noștri din Comisia Europeană care ne-au sprijinit să reformăm justiția. Nu poți să vii azi să spui că mâine trebuie să facem așa și pe dincolo”, a mai spus Predoiu.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat joi că vrea să depună un proiect de lege prin care președintele României să nu mai facă numirile-cheie din justiție, cum ar fi pentru funcțiile de președinte ICCJ, procuror general, procuror șef al DNA, procuror șef al DIICOT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Christa Pike a vorbit în timpul execuției sale eșuate. Ce a simțit în momentul administrării injecției letale: „Ar trebui să se întâmple asta?”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!