Prima pagină » Știri politice » După rachetele Patriot, Guvernul vrea elicoptere de atac americane. Țuțuianu: „România e dispusă să cheltuie cât este corect”

După rachetele Patriot, Guvernul vrea elicoptere de atac americane. Țuțuianu: „România e dispusă să cheltuie cât este corect”

După rachetele Patriot, Guvernul vrea elicoptere de atac americane. Țuțuianu:
Detalii în Gândul

România are cel mai mare potențial din Europa pentru a deveni partenerul Bell Helicopter în vederea construcției elicopterului de atac AH-1Z Viper, care să îi permită firmei americane să aibă o producție la nivel internațional, declara vicepreședintele Bell Helicopter, Richard Harris, la mijlocul lunii iunie. Astăzi, la aproximativ două luni distanță, Guvernul român anunță primul pas, în această direcție, și anume semnarea scrisorii de intenție de preț și disponibilitate privind achiziționarea de elicoptere de atac, care urmează să fie adresată Guvernului SUA, fără să fie precizat, însă, ce model. 

„Suntem doar la prima etapă: scrisoarea de intenție. Apoi sigur că urmează alte demersuri oficiale, avem nevoie de aprobarea Departamentului de Stat, apoi Congresului SUA și de abia apoi putem să trecem, să spun, efectiv la treabă. Evident că, între timp, anumite aspecte de natură tehnică, dar și legate de înființarea societății mixte pot fi discutate și convenite cu partea americană. Dar fără acceptul Congresului SUA, transferul acesta de tehnologie nu se poate face. Va fi un acord de tipul celui de la rachetele Patriot, Guvern la Guvern”, a declarat, pentru Gândul, Adrian Țuțuianu.

De ce are nevoie România de aceste elicoptere de atac? Răspunsul, dat de ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, este că achiziționarea lor face parte din cadrul programelor prioritare de înzestrare a Armatei.

„Există un Plan de Înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 – 2026. El a fost recent aprobat de CSAT, există o aprobare a Parlamentului pentru opt programe prioritare de înzestrare a Armatei și, în cadrul acestor programe, o parte este expres dedicată achiziționării de elicoptere. În discuția de astăzi cu Bell Helicopter am avut în vedere componenta elicopterelor de atac”, a mai explicat, pentru Gândul, Adrian Țuțuianu.

Producția acestor elicoptere ar urma să se realizeze pe teritoriul României, însă nu au fost stabilite, încă, detalii în acest sens, discuția între Guvern și reprezentanții companiei americane, de joi, fiind una „de principiu”, potrivit lui Țuțuianu.

„Există discuția creării unei societăți mixte în România. Nu am parcurs, acum, toate etapele legate de înființare: unde, cu ce capital, în ce condiții. A fost o discuție de principiu. Societate mixtă care va realiza cvasimajoritatea elicopterelor comandate de Armata Română și la care se va face un transfer de tehnologie extrem de important, tehnologie de vârf”, a spus ministrul Apărării Naționale.

Chiar și așa, la nivelul MApN există simulări privind valoarea la care s-ar ridica această investiție, însă Țuțuianu consideră că nu este momentul pentru a da publicității „lucruri care sunt în analiză”.

„România e dispusă să cheltuie cât este corect”, a răspuns el, întrebat cât este dispusă România să cheltuie pentru achiziționarea acestor elicoptere.

În cei 2% din PIB alocați Apărării, din care nu s-a cheltuit niciun ban de la începutul anului, ar urma să se încadreze și contractele de achiziție pentru aceste elicoptere, „cu precizarea că există o anumită etapizare a achizițiilor pentru zece ani de zile, nu pentru o zi sau două”, a ținut să sublinieze Țuțuianu.

În urmă cu doar aproximativ două luni, vicepreședintele Bell Helicopter, Richard Harris, avansa, din nou, ideea unui elicopter de atac construit în parteneriat cu România, potrivit Mediafax.

„Un întreg proces de formarea și de instruire a angajaților trebuie făcut înainte: de evaluare a instrumentelor existente, de formare a românilor în America. Procesul poate dura între patru și cinci ani. În mod obișnuit, când lucrăm cu un partener, la început, Bell Helicopter va construi în Texas primele cinci sau șase elicoptere românești cu specialiști români care vor veni în Statele Unite pentru a învăța care sunt procesele, apoi totul va fi tranziționat încetul în încetul în România, până când toate procesele vor putea fi făcute aici”, declara, la acel moment, Harris.

La acel moment, reprezentanții Bell Helicopter au avut  întâlniri cu autoritățile române și au făcut vizite companiilor aerospațiale pentru a evalua potențialul României ca partener de construcție.

De altfel, Bell Helicopter a fost invitată, în martie, de ministrul pentru Mediul de Afaceri de atunci, Alexandru Petrescu, pentru a analiza industria din România. „Am fost aici în martie, ca parte a discuțiilor economice dintre România și Statele Unite. Am fost invitați de ministrul pentru mediul de afaceri, Alexandru Petrescu, pentru a vedea oportunitățile de industrie”, preciza, la acel moment, Harris.

În noiembrie 2016, compania americană Bell Helicopter a semnat un memorandum de înțelegere cu IAR – Ghimbav în vederea potențialei colaborări ce ar consta în sprijin tehnic, în caz că România cumpără elicopterul de atac AH-1Z Viper.

În urmă cu patru ani, compania Bell Helicoper a fost abordată de Ministerul Economiei cu propunerea de a lua în calcul România ca oportunitate de industrie.

Reamintim că Bell Helicopter a avut în 1996 un parteneriat cu IAR Ghimbav pentru fabricarea de elicoptere de atac, care urmau să se numească Dracula, dar din motive politice și de circumstanțe, acest joint-venture nu a mai funcționat, a precizat Harris.

„Ne-am dorit ca Dracula să reînvie în România”, spunea, atunci, reprezentantul Bell Helicopter.

Bell Helicopter are sediul în Fort Worth, Texas și este parte a conglomeratului de aeronautică Textron. Compania a produs 35.000 de aeronave în istoria sa. Bell Helicopter are uzine în Amarillo, Texas si Mirabel, Canada plus centre de servicii și logistică în Amsterdam, Praga, Canada, Singapore și SUA.

În 2016, Bell Helicopter a avut vânzări de 3,2 miliarde de dolari, care au reprezentat 23% din cifra totală a vânzărilor Textron, de 13,8 miliarde. Din totalul vânzărilor Bell Helicopter, 36% o reprezintă vânzările comerciale și 64% partea militară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Proiectul de lege promulgat de Nicușor Dan care afectează transportatorii
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Cercetătorii au găsit o metodă prin care să transforme resturile alimentare în combustibil pentru avioane