Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Europarlamentar: „Este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană. Nu este o favoare, este dreptul lor”

VIDEO | Europarlamentar: „Este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană. Nu este o favoare, este dreptul lor”

Otilia Serescu
Sindicatul Europol transmite că MAI va rechema pensionarii în activitate / Sursă foto: Pixabay

Europarlamentarul Eugen Tomac a spus, în plenul Parlamentului European, că „este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană”. El afirmă că nu este vorba despre „o favoare, ci este dreptul tuturor cetățenilor Uniunii Europene.

„Vreau să aduc în discuție o temă importantă. Evident, în această perioadă, ne concentrăm cu toții atenția pe tot ce ține de criza din energie și încercăm să îi ajutăm pe cetățenii europeni. Recent, am adoptat Directiva Europeană privind instituirea salariului minim european și este un pas important, pentru că trebuie să aliniem salariile la nivel european pe criterii sănătoase, ce țin de performanța economică. Însă, vreau să ridic o altă temă care mi se pare extrem de importantă, mai ales în condițiile în care avem sute de milioane de cetățeni care au nevoie de sprijin și, în momente de criză, persoanele vulnerabile trebuie ajutate. Cred că este momentul să vorbim despre pensia minimă europeană.

Avem milioane de cetățeni care duc o viață extrem de critică, plină de lipsuri, iar noi, la nivel european, trebuie să instituim această pensie minimă europeană. În țara mea, avem 5 milioane de pensionari și mulți dintre ei au o pensie de doar 200 de euro, și cred că este important ca de pensia minimă europeană să beneficieze și cetățenii europeni care nu locuiesc în Europa, pentru că ei sunt cetățeni ai Uniunii Europene”, a transmis Eugen Tomac, în Parlamentul European.

„Nu este o favoare, este dreptul lor, al tuturor cetățenilor europeni”

Într-o postare pe Facebook în care a vorbit despre acest subiect, Tomac a punctat că această „problematică ar fi trebuit să se afle demult pe agenda europeană”.

„Scopul nostru este să apărăm interesele tuturor cetățenilor europeni, al celor vulnerabili cu precădere. După ani de muncă cinstită, pensionarii merită respect și o viață demnă, nu să stea cu mâna întinsă. Nu este o favoare, este dreptul lor, al tuturor cetățenilor europeni, din interiorul sau din afara granițelor UE”, a adăugat sursa citată.


Vă recomandăm să citiți și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertismentul lui Bolojan pentru România: „Crește riscul recăderii în populism și risipă”
Digi24
Avertisment critic: Putin ar putea ataca o țară NATO încă din această toamnă. Unde ar putea lovi Rusia
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu a primit o nouă LOVITURĂ de la părinții lui Felix Baumgartner: 'Am fost ȘTEARSĂ complet din
Prosport.ro
FOTO. E de-o frumusețe rară, dar își acuză iubitul de violență
Adevarul
Maia Sandu, după vizita unei delegației talibane la Chișinău: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu se documentează”
Mediafax
„În niciun fel”. Răspunsul unui deputat întrebat dacă un om obișnuit poate obține un credit ipotecar
Click
Zodia care va avea un weekend de poveste. Noroc în dragoste, bani și vești care îi pot schimba viitorul
Digi24
Medicamentele Colebil și Panzcebil au fost retrase din farmaciile din România. Explicația dată de Agenția Națională a Medicamentului
Cancan.ro
Episodul extrem din dosarul lui Cătălin Avramescu, cercetat de DIICOT: 'A plecat în pădure cu o
Ce se întâmplă doctore
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Care e presiunea corectă în anvelope pe caniculă. Cauciucurile de iarnă pot să facă explozie la peste 40°C?
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Cum ne formează copilăria relațiile de adulți. Povestea psihologului care a schimbat felul în care înțelegem iubirea