Firea susține că a fost amenințată după ce l-a demis pe managerul circului Globus: ”E caz patologic”

Firea susține că a fost amenințată după ce l-a demis pe managerul circului Globus: ''E caz patologic''
Publicat: 16/01/2017, 13:42

„În ceea ce privește faptul că la circul de stat București am demis managerul, nu îmi retrag decizia, în ciuda tuturor presiunilor și chiar a amenințărilor pe care le-am primit în ultimele zile din partea managerului și a apropiaților săi. Nu când sunt hărțuită, când noaptea primesc mesaje, când conducerea partidului din care vin a fost bomdardată cu mesaje pentru un om care se laudă că are buget mare, dar nu a fost în stare să asigure condiții minime decente, să asigure condiții. Ce trebuie să se mai întâmple ca să înțeleagă acel om că nu mai poate continua?! Nimeni nu s-a născut și nu a moștenit aceste funcții. Mă gândesc foarte serios dacă să nu fac și plângere la poliție împotriva domnului manager. (…)Vrea să plece la Monacco, se va ocupa altcineva, va merge altcineva.(…)Nu a făcut nimic, nimic. Am găsit deja locații pentru o parte din animale, astăzi mă întâlnesc cu un ONG cu reputație astfel încât să găsim spații și pentru celelalte animale. O să se ocupe primarul general dacă domnul manager a avut alte priorități. Amenință pe toate cărările și mă persecută să îl pun din nou director. Cred că este un caz patologic. Ca și în cazul Colentina, și la circ cred că e caz patologic. (…)Voi propune ca pentru postul de manager să dai test psihologic”, a spus Gabriela Firea, luni, în timpul ședinței de comandament de la sediul primăriei.

Primarul Capitalei susține că sunt în derulare mai multe acțiuni de control pentru activitatea fostului manager de la Spitalul Colentina și că va prezenta public concluziile.

„Astăzi dimineață, la spitalul Colentina a preluat conducerea, interimar, doamna doctor Silvi Ifrim, care a lucrat 30 de ani în acest spital, cu reputație. Eu am încredere că va organiza acest spital astfel încât să nu mai apară sincope. Auditul financiar, controlul Corpului de Control al primarului, un control al achizițiilor din spital și analiza deciziilor privind fluxurile medicale, când se vor finaliza aceste rapoarte, le voi face publice. Nu am luat o decizie la cald, la supărare, au fost motive întemeiate și semnalele pe care le-am primit, care în fiecare zi se confirmă. Aveți încredere în mine că nu iau decizii pripite, mă consult și investighez activitatea fiecărui manager”, a adăugat Firea.

Zeci de angajați ai Circului Clobus din Capitală au mers luni la sediul din Parcul Circului unde au desemnat trei reprezentanți pentru a merge la discuții cu primarul Capitalei. Oamenii sunt nemulțumiți de demiterea directorului după incendiul în care au murit 11 animale.

„Sunt colaborator al circului Globus și ne-am adunat aici să ne alegem trei reprezentanți să meargă în audiență la doamna primar pentru că noi dorim să îl susținem pe domnul Victor Coman director în continuare, pentru că alături de dânsul s-au făcut foarte multe modificari la circ, au venit foarte numere bune de afară. Sala s-a făcut de 1.900 de locuri de la 900. Matineele sunt mereu pline cu copii, lumea iubește circul și dânsul ne-a făcut să fim o familie și să luptăm toți pentru unul. Nu pot să îmi exprim părerea pentru că poate dânsa (n.r. Gabriela Firea) nu știe ce a făcut dânsul aici, ce a realizat. Noi aici ne-am strâns pentru că îl iubim și a făcut foarte multe pentru noi toți. Eu sunt în țară datorită lui”, spune un angajat al circului.

„Avem această adunare pentru a ne alege un reprezentant al salariaților care să ne reprezinte în discuțiile pe care vrem să le avem cu doamna Firea. Am 25 de ani în această instituție, Dacă aș fi lucrat în acest circ înainte, sub această conducere și mi s-ar fi schimbat conducerea, clar nu aș fi putut să mai lucrez. Este un om care te respectă ca om, apoi își pune funcția. Un om minunat. Am numai cuvinte de laudă pentru dânsul. (…) Acest om nu a spus niciodată nu nimănui, cred că nu l-am auzit niciodată spunând cuvinte urâte, jignitoare față de cineva. Tocmai către doamna primar? Așa ceva nu pot să cred. Doamna primar să ne asculte și pe noi, să încerce să înțeleagă că nu vrem nimic, vrem doar să venim în continuare la serviciu”, susține Marian Peter, angajat al circului.

„Este un om de-al nostru. Ce a făcut el aici nu a făcut nimeni de 20 de ani. Avem un director adevărat. A făcut toaletele, menajerie, dușuri. Și s-a întâmplat prostia asta nefastă, că au fost și -20 de grade, frig, s-au încins cablurile, se întâmplă oricui. Dânsa (n.r. Gabriela Firea) a luat decizia pripită să îl demită. Trebuia să facă o anchetă. De unde a luat foc, ce a luat foc. Aici sunt numai artiști și personal TESA, artiști de prima mână. Toată lumea îl susține. Toți suntem cu el. Nu avem nimic cu doamna Firea. Toți o iubim. Chiar am ales-o toți de aici. Prea ne-a lovit în inima. Ea nu mai găsește alt director să puna în locul lui. Daca aduce alt Victor Coman, la fel și cu inima și cu fapta, toți suntem multumiți”, spune Marian Bârlan, un alt angajat.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, pe 9 ianuarie, că l-a demis pe managerul Spitalului Clinic Colentina pentru tratarea superficială a actului managerial și pentru că nu a asigurat căldura în unitatea sanitară.

Directorul circului Globus, Victor Coman, a fost demis de primarul Capitalei, Gabriela Firea, vineri, după ce joi dimineața a avut loc un incendiu la un adăpost al instituției în urma căruia au murit 11 animale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
China și SUA ar trebui să fie parteneri, a declarat Xi Jinping