Prima pagină » Știri politice » Fost președinte al unui Consiliu județean, către Klaus Iohannis: Aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL / Eu am luptat cu PSD-ul, tu ai coabitat

Fost președinte al unui Consiliu județean, către Klaus Iohannis: Aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL / Eu am luptat cu PSD-ul, tu ai coabitat

Fost președinte al unui Consiliu județean, către Klaus Iohannis: Aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL / Eu am luptat cu PSD-ul, tu ai coabitat
Aristotel Căncescu, fost președinte al CJ Brașov în patru mandate, îi adresează o scrisoare lui Klaus Iohannis, în care critică modul în care s-au desfășurat anchetele asupra șefilor de consilii județene și îl critică pe Ludovic Orban pentru promisiunile neîndeplinite din urmă cu 11 ani.

„Klaus,

În cursul lunii octombrie, cel care a condus în mod abuziv DNA Brașov timp de cinci ani, se prezenta la un concurs, de simplu procuror la DNA Alba. Cu această ocazie, o țară întreagă a putut vedea aroganță și lipsa de cultură juridică a acestui procuror, concursul fiind postat de CSM pe internet. Până și colegii săi din CSM erau iritați de lipsa sa de cunoștințe și de numărul foarte mare de achitări pe care le-a lăsat în urma sa, la Brașov- 45, într-un singur an. Un om dement și abuziv care a făcut ca DNA Brașov să «ridice» la nivelul secțiilor DNA Prahova și Bihor. Același procuror obsesiv a făcut aproape tuturor primarilor PNL din Brașov dosare penale.

În dosarul nr. 1751/ 62/ 2015, pe care mi l-a instrumentat DNA Brașov, judecătorul a aprobat să-mi fie puse la dispoziție toate înregistrările telefonice și ambientale – adică, 810 ore. Pe Discovery este prezentat un documentar despre Al-Qaeeda, din care aflăm că Bin Laden avea puțin peste 200 de ore de înregistrări. Pentru sistem eram probabil de patru ori mai periculos decât Bin Laden. Oare câte ore de înregistrări au avut în acest timp oameni ca Dincă din Caracal, sau ca cei care se ocupă cu traficul de carne vie? Probabil niciuna!. 38 dintre cei 41 de președinți de CJ-uri din țară, din mandatul trecut, au avut parte de același tratament ca și mine. Este clar că am avut de a face cu o «vânătoare», în urma căreia am fost «executați»”, scrie fostul preșdinte al Consiliului Județean Brașov.

Aristotel Căncescu îl critică și pe Ludovic Orban pentru promisiunile din perioada în care era ministru al Transporturilor.

„Klaus,

Aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL. Cei care te susțin acum vor dispărea, probabil, în următorii ani. Fostul nostru coleg, Sorin Frunzăverde, a murit din cauza DNA-ului și a fost condamnat pentru că ți-a susținut ție campania electorală. Apropo, Klaus… La înmormântarea lui puteai măcar să trimiți un buchet de flori. O coroană era cam mult pentru tine, Klaus…

În 2014, când eu și colegii mei te-am sprijinit să preiei partidul, în discursul meu de la Liga Aleșilor Locali PNL din Poiana Brașov, spuneam că, după epoca Băsescu, era nevoie de un neamț- după modelul Carol I sau Ferdinand- care să stabilească liniștea și pacea în această țară. M-am înșelat. Am nimerit tot un neamț, dar după modelul 1933 din Germania, care vrea să desființeze PSD (SPD, la acea vreme).

Nu sunt un fan PSD. Eu am luptat tot timpul cu ei. Tu însă ai coabitat, Klaus. În anii 2000-2004, ai primit de la Guvernul Adrian Năstase sume de 10 ori mai mari decât Brașovul. Numai pentru modernizarea aeroportului din Sibiu ai primit sume mai mari decât aveam noi nevoie să facem un aeroport nou la Brașov.

Și apropo de aeroport, Klaus…

În 2008, la inaugurarea investiției a participat unul, Orbán, care era atunci Ministrul Transporturilor. Ne-a promis sprijin financiar. Nu am primit nimic. Și cum nenorocirile se repetă, același Orbán a revenit, după 11 ani, la Brașov și a promis din nou sprijin de la Guvern, pentru aeroport. Tu îl mai crezi, Klaus? Eu, NU!

Aristotel Adrian Căncescu
-fost președinte al CJ Brașov, 4 mandate”, mai precizează acesta pe Faceboook.

Aristotel Adrian Căncescu a fost, între 1990-1996 senator de Brașov din partea FSN, apoi PDSR. În legislatura 1996-2000 a fost senator de Brașov din partea PD, iar ulterior s-a înscris în PNL.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea