Prima pagină » Știri politice » GREU DE TĂIAT. Impozitarea pensiilor speciale, pe masa CCR. „Pensionarii de lux”, apărați de Avocatul Poporului

GREU DE TĂIAT. Impozitarea pensiilor speciale, pe masa CCR. „Pensionarii de lux”, apărați de Avocatul Poporului

GREU DE TĂIAT. Impozitarea pensiilor speciale, pe masa CCR.
Sesizare președintelui a fost trimisă în atenția judecătorilor constituționali

O mână spală pe alta: Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la impozitarea pensiilor speciale. Cum interesele magistraților sunt implicate direct, este greu de crezut că legea adoptată de Parlament va ajunge la promulgare în forma actuală.

Curtea Constituţională a României a înregistrat sesizarea Avocatului Poporului cu privire la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Până la acest moment, Curtea Constituţională nu a stabilit un termen la care urmează să fie discutată sesizarea.

Legea privind impozitarea cu 85% a pensiilor a fost adoptată joi și urma să meargă la promulgare dacă nu ar fi fost contestată la CCR. Dacă ar intra în vigoare în forma adoptată, magistrați ca Valer Dorneanu și Tudorel Toader pierd sume fabuloase lunar.

Comisia de Buget-Finanțte din cadrul Camerei Deputaților a decis miercuri, 17 iunie, impozitarea pensiilor speciale astfel:

  • pensiile speciale cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei vor fi impozitate cu 10%;
  • pensiile speciale de peste 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%.

Prin urmare, mai mulți oameni politici și foști membri ai Curții Constituționale vor fi afectați în mod direct, printre care și Valer Dorneanu și Tudorel Toader.

Proiectul, adoptat de Senat în 2019, a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare şi introduce noţiunea de „taxă pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă”.

Proiectul de impozitare, contestat și de Curtea Supremă

ÎCCJ contestă impozitarea pensiilor speciale: O încercare de diminuare a garanțiilor de independență ale judecătorilor. Într-o scrisoare publică, președintele ÎCCJ, Corina Corbu, susține că astfel de inițiative legislative au condus  „la crearea și întreținerea voită în societatea românească a unui curent de opinie negativ” împotriva judecătorilor și procurorilor.

Șefa Curții Supreme vorbește despre „justificări populiste” și susține că „lipsește o dezbatere realistă” cu privire la inechitățile din sistemul de pensii de serviciu.

Sesizare la CCR și din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, joi, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea care stabileşte un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

„În urma dezbaterilor, deliberând, Secţiile Unite au hotărât să fie sesizată Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), în ansamblul său, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16, ale art. 44, ale art. 53 alin. (2), ale art. 56 alin. (2), ale art. 73 alin. (3) lit. l, ale art. 75 alin. (1), ale art. 124 alin. (3), ale art. 134 alin. (4) şi ale art. 147 alin.(4) din Constituţie”, se arată într-un comunicat al ÎCCJ.

Conform sursei citate, sesizarea este legitimată constituţional de dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd dreptul ÎCCJ de a sesiza CCR pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli