Prima pagină » Știri politice » Guvernul a lansat ediția XII a Programului Oficial de Internship. Ce vor învăța cei 150 de finaliști timp de două luni

Guvernul a lansat ediția XII a Programului Oficial de Internship. Ce vor învăța cei 150 de finaliști timp de două luni

Alexandru Tudor
Guvernul a lansat ediția XII a Programului Oficial de Internship. Ce vor învăța cei 150 de finaliști timp de două luni

Executivul a lansat marți cea de-a XII-a ediție a Programului Oficial de Internship al Guvernului. Evenimentul a avut loc la Palatul Victoria, cu participarea Șefului Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, și a altor înalți oficiali. Programul va cuprinde 150 de finaliști selectați din peste 1900 de candidați.

Finaliștii au fost aleși după ce s-au remarcat prin formarea academică solidă și prin simțul datoriei civice, transmite Executivul.

„Pe parcursul celor două luni de internship în 26 de instituții-gazdă, stagiarii se vor familiariza cu mecanismele de funcționare ale administrației, fiind deopotrivă destinatari, dar și potențiali contributori la cultura instituțională guvernamentală.

Totodată, în cadrul programului, tinerii vor beneficia de experiența demnitarilor și expertiza funcționarilor de carieră, devenind martori ai proceselor decizionale, care transformă valorile în politici, politicile în programe, iar programele în proiecte pentru cetățeni și stat”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Câți bani primesc participanții la internship

Premierul Ilie Bolojan nu a fost present la eveniment, însă Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-ministrului, a transmis un mesaj din partea sa.

„România are nevoie de critici constructive, de oameni capabili să identifice dezechilibre, dar, mai ales, de aceia care să construiască. Sunteți generația de tineri care vor face lucruri pentru sine și pentru România de mâine. Dumneavoastră sunteți dovada că se poate”, a spus Mihai Jurca.

Programul de internship a început marți, 1 iulie, și va dura până pe 29 august. În tot acest timp, participanții vor beneficia de o indemnizație lunară brută în cuantum de 4.050 lei, egală cu un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată.

„Vicepremierii Tánczos Barna și Dragoș Anastasiu i-au încurajat pe stagiari să acționeze, să ia atitudine și să se inspire din modele, pași necesari pentru a transforma relația dintre stat și cetățean.

Inspirați de experiențele proprii în administrație, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, Secretarul General al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea, și Secretarii Generali Adjuncți Cristina Trăilă și Adrian Țuțuianu i-au îndemnat pe interni să fie curioși, activi și să se perfecționeze profesional, în vederea unei potențiale cariere în serviciul public”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Programul de Internship al Guvernului a debutat în 2013. În total, 1725 de tineri au absolvit acest program.

FOTO: Facebook / Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

CITEȘTE ȘI:

Lege nouă! Persoanele care sunt agresive în Parlament, interzise până la doi ani în incinta instituției

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu o delegație a Atlantic Council. Palatul Victoria: „Discuțiile au vizat teme legate de SECURITATEA regională”

Daniel David: „Premierul are demisia mea pe masă” / Ce i-a cerut ministrul Educației lui Ilie Bolojan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ