Prima pagină » Știri politice » Guvernul a promis FMI că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale cu 16%

Guvernul a promis FMI că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale cu 16%

Guvernul a promis FMI că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale cu 16%
Guvernul a promis Fondului Monetar Internațional că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale în raport cu evoluția inflației din ultimii trei ani (16%), angajamentul fiind inclus în scrisoarea de intenție convenită cu Fondul ca o măsură de a evita acumularea unor noi arierate.

Guvernul a promis Fondului Monetar Internațional că se va asigura că primăriile cu datorii vor majora taxele locale în raport cu evoluția inflației din ultimii trei ani (16%), angajamentul fiind inclus în scrisoarea de intenție convenită cu Fondul ca o măsură de a evita acumularea unor noi arierate.

Angajamentul a fost asumat în contextul în care Executivul a emis deja o ordonanță în acest sens, dar și după ce autoritățile guvernamentale au explicat în repetate rânduri că nu Guvernul impune creșterea taxelor locale, ci că aceasta decizie rămâne la latitudinea primarilor.

„Pentru a preveni viitoare arierate, ne vom asigura că autoritățile locale cu arierate cel puțin vor crește ratele de taxare pe proprietate în acord cu inflația”, este promisiunea Guvernului inclusă în documentul convenit cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și obținut de MEDIAFAX.

În luna decembrie 2012, Guvernul a emis o hotărâre conform căreia nivelul taxelor locale prevăzute în grilă crește în 2013 cu 16,05%, ca urmare a indexării cu rata inflației pe ultimii trei ani.

Premierul Victor Ponta declara atunci că Guvernul nu face decât să comunice autorităților locale rata cumulată a inflației, dar nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot decide o creștere sau o scădere într-o marjă de 20%.

Ponta a mai afirmat atunci că nu va publica în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind indexarea taxelor locale până nu se va înțelege foarte clar că nu Guvernul este cel care mărește aceste taxe și că actualizarea cu rata inflației se poate face doar de către autoritățile locale, dacă acestea doresc.

Hotărârea de guvern pentru indexarea taxelor locale a fost însă publicată în Monitor la sfârșitul anului trecut fără alte prevederi explicative, iar premierul a atenționat că aceste taxe reprezintă o sursă de venituri a administrației locale, deoarece primarii care nu majorează taxele nu vor primi în compensație bani din bugetul central.

Ulterior, în ianuarie, Guvernul a adoptat o ordonanță care stabilește că, pentru acest an, autoritățile locale pot adopta hotărâri prin care taxele locale sunt menținute la nivelul de anul trecut, fără să fie indexate.

La scurt timp însă, Guvernul a emis o nouă ordonanță care obligă primăriile cu arierate să majoreze taxele locale, dacă acestea au hotărât deja că nu le vor crește.

Arieratele reprezintă acele plăți restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, iar numărul primăriilor care nu înregistrează astfel de datorii este extrem de mic.

Această ultimă ordonanță aprobată de Guvern stabilește că autoritățile locale pot menține taxele la nivel de anul trecut, fără să le indexeze cu inflația, doar dacă nu au înregistrat arierate la 31 decembrie 2012.

Mai mult, Guvernul stabilește că autoritățile locale care au adoptat deja hotărâri pentru menținerea taxelor locale la nivelul din 2012 și nu îndeplinesc această condiție a lipsei arieratelor trebuie să adopte, în procedură de urgență, noi hotărâri prin care să indexeze taxele, impozitele și amenzile începând cu 1 februarie, conform hotărârii emise de Guvern anul trecut.

Persoanele fizice care au achitat deja taxele locale nemajorate sunt obligate să achite integral, până la 30 septembrie, diferența rezultată din indexare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O singură injecție inversează osteoartrita la animale în doar 4 săptămâni