Prima pagină » Știri politice » ICCJ judecă luni contestația lui Adrian Năstase

ICCJ judecă luni contestația lui Adrian Năstase

Catalin Lupasteanu
ICCJ judecă luni contestația lui Adrian Năstase
Instanța supremă ar urma să judece luni contestația în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în "Trofeul calității", după trei amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea hotărârii.

Instanța supremă ar urma să judece luni contestația în anulare a fostului premier Adrian Năstase în cazul deciziei definitive de condamnare la doi de închisoare în „Trofeul calității”, după trei amânări din cauza faptului că la dosar nu ajunsese motivarea hotărârii.

În absența motivării, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) nu a putut lua în discuție, până acum, admisibilitatea contestației în anulare, aceasta fiind amânată în 3 septembrie, 1 octombrie și 5 noiembrie. La ultima amânare, completul de cinci judecători a stabilit ca termen data de 5 decembrie.

Motivarea condamnărilor din „Trofeul calității” a fost făcută publică în 26 noiembrie, astfel că acum poate fi judecată contestația.

Și Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, condamnată în dosarul „Trofeul calității” la șase ani de închisoare, a formulat o contestație în anulare, ce are ca termen tot data de 3 decembrie.

La 1 octombrie, după anunțarea celei de-a doua amânări, Ion Cazacu, unul dintre avocații lui Năstase, declara că cei cinci judecători din completul care a dat decizia definitivă în dosarul „Trofeul calității” trebuie să grăbească motivarea acesteia, deoarece au trecut mai bine de trei luni de la sentință.

Avocatul a spus atunci că, în acest fel, se încalcă deptul la apărare al clientului său, amintind că în decembrie 2012 se împlinește termenul legal în care apărarea lui Năstase poate depune sesizări și plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, avocatul a amintit că în februarie 2013 se împlinește și termenul de opt luni de executare efectivă a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase, arătând în acest context că motivarea deciziei trebuie eliberată cât mai rapid de către cei cinci judecători.

În motivarea deciziei definitive din dosarul „Trofeul calității”, judecătorii au arătat că inculpații au obținut un beneficiu constând în sume de bani sau menținere în funcții publice, avantajul substanțial revenind, „fără îndoială, persoanei pentru care întreaga «afacere» a fost pusă în mișcare, respectiv lui Adrian Năstase.

Judecătorii au mai notat, în motivare, că activitatea desfășurată de inculpații din acest dosar reprezintă, „fără echivoc, un caz de corupție la cel mai înalt nivel”, întrucât era Năstase „unul dintre cei mai importanți exponenți ai clasei politice românești, președinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcție la acel moment și candidat cotat cu șanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român”.

Totodată, instanța a arătat că, în acest caz, nu a fost vorba despre o simplă finanțare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziția lui Năstase a unor fonduri ilicite de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală a acestuia.

Condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, au mai arătat judecătorii, este „singura aptă să asigure îndreptarea atitudinii acestuia față de comiterea de infracțiuni” și „resocializarea sa pozitivă.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!