Prima pagină » Știri politice » Iliescu: Am scris de mână 500 de pagini din „Amintiri” din copilăria și adolescența mea

Iliescu: Am scris de mână 500 de pagini din „Amintiri” din copilăria și adolescența mea

Iliescu: Am scris de mână 500 de pagini din
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, joi, că până în acest moment a scris de mână 500 de pagini care reunesc "Amintiri" din copilăria, adolescența și studenția sa, el arătând că anul viitor va pregăti lansarea volumului, care va cuprinde și un material ilustrativ.

Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, joi, că până în acest moment a scris de mână 500 de pagini care reunesc „Amintiri” din copilăria, adolescența și studenția sa, el arătând că anul viitor va pregăti lansarea volumului, care va cuprinde și un material ilustrativ.

„Am completat vreo 500 de pagini din ceea ce – eu nu le spun memorii – eu le spun niște amintiri. M-am apucat de o asemenea întreprindere acum un an – să-mi scriu copilăria, adolescența, tinerețea, studenția, perioada de după, până în 1989. Am cam rotunjit cam 500 de pagini, care acoperă această perioadă”, a precizat Iliescu.

El a arătat că așteaptă „răgazul” de la finalul anului ca să „ia la mână” tot textul pentru a-l pune la punct și pentru a vedea totodată și materialul ilustrativ astfel încât anul viitor să poată pregăti lansarea sa.

Întrebat dacă scrie la calculator sau scrie de mână, Iliescu a spus că a scris cele 500 de pagini de mână, după care le-a dat pentru a fi bătute la mașină.

Întrebat cât timp acordă scrisului pe zi, Iliescu a spus că acest lucru depinde și că a decis să se cam retragă din activitățile directe pentru a se dedica scrisului.

„Sunt zile și zile. Sunt zile când nu pot să scriu deloc, sunt zile când scriu. M-am cam retras din activități directe ca să pot să scriu”, a mai spus Iliescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România dă lovitura la Locarno! „Nu e locul tău aici” câștigă Leopardul de Aur
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Vacanța de vară se mută în toamnă. Cât costă un concediu în septembrie
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Avertisment pentru proprietarii de câini: apa aparent liniștită poate ascunde pericole mortale