Prima pagină » Știri politice » Iohannis îl sfătuiește pe Dragnea să plece: „Din capul locului persoane care au fost condamnate sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. Punct”

Iohannis îl sfătuiește pe Dragnea să plece: „Din capul locului persoane care au fost condamnate sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. Punct”

Iohannis îl sfătuiește pe Dragnea să plece: „Din capul locului persoane care au fost condamnate sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. Punct
Detalii pe Gândul.

„Din capul locului, persoane care au fost condamnate penal sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. Punct”, a răspuns președintele atunci când a fost întrebat ce părere are despre noul dosar al lui Liviu Dragnea. 

Șeful statului s-a referit și la poziția ministrului Justiției pe raportul MCV, despre care a comentat că nu îl convinge, pentru că „nu crede în așa ceva, iar acest optimism afișat este cel puțin nepotrivit”. 

În ceea ce privește creșterea economică a României care se bazează majoritar pe consum, situație catalogată de premierul Tudose drept o dovadă de „modernitate”, nu un semnal de alarmă, Iohannis a transmis că rămâne la opinia sa, și anume aceea că o astfel de ipoteză nu e sustenabilă, lucru pe care îl arată, de altfel, „toți specialiștii”. 

„Știți bine că nu comentez spusele altora, eu rămân la opinia mea, că o creștere bazată preponderent pe consum nu este una sustenabilă și o spun toți specialiștii. Asta nu înseamnă că trebuie să reducem consumul, trebuie să avem girjă de cealaltă latură, a investițiilor. Și aici putem cu usurință să constatăm că partea guvernamentală nu și-a făcut treaba în acest an, avem foarte puțin bani investiți în lucrări publice, investițiile au scăzut foarte mult. Ăn cursul acestui an, poate la anul vom avea un altfel de abordare”, a spus Iohannis. 

Șeful statului se află astăzi în Suedia, acolo unde participă la un summit cu tema „Europa socială” și unde va susține poziția României în ceea ce privește piața muncii, educația și cultura. Președintele a transmis că se va discuta despre măsurile care pot fi luate pentru ca în țara noastră să fie mai multe locuri de muncă, mai ales pentru tineri: „Noi pledăm pentru un sistem de edcuație, un învățământ adaptat nevoilor economiei și atunci cu siguranță vom găsi căile cele mai bune pentru a crea locuri de muncă și a pregăti tinerii pentru a intra cu succes pe piața muncii. (…) Foarte important pentru noi este să încurajăm în continuare programele europene care au dat rezultate excepționale și pentru români, de exemplu Erasmus, în care au intrat foarte mulți tineri români care au putut să studieze în diverse universități din întreaga Europă, un program dedicat mobilității. România este o țară unde ‘Cultură’ se scrie cu literă mare și vom sprijini orice program dedicat artiștilor, oamenilor din mediul cultural”. 

Reacția vine în contextul în care chiar astăzi are loc, la Herculane, primul CEx al PSD organizat după punerea sub urmărire penală a lui Liviu Dragnea în cel de-al treilea dosar de corupție. 

Deși nu există o ordine de zi formală și anunțată în prealabil, ședința social-democraților va pivota, cel mai probabil, în jurul răspunsului politic pe care PSD îl va contura în perioada următoare la așa-zisele „atacuri” venite din zona justiției.

Astfel, este posibil ca în CExN să se discute despre susținerea formațiunii față de Dragnea sau de un vot de încredere pe care liderul social-democraților să îl solicite conducerii partidului, așa cum s-a procedat și în cazurile foștilor miniștri Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, după acuzațiile pe care DNA le-a formulat în cazul lor.

În acest caz, discuțiile ar reprezenta o continuare a susținerii pe care lideri importanți ai partidului (Marian Neacșu – secretar general, Niculae Bădălău – președinte executiv, Paul Stănescu – vicepremier, Claudiu Manda, președintele Comisiei parlamentare de control al SRI) au manifestat-o mergând la sediul DNA atunci când Dragnea a fost chemat pentru a i se comunica acuzațiile.

În afară de susținerea formațiunii pentru Dragnea, ar putea exista și o discuție despre extrapolarea acestei susțineri și la nivel popular. În spațiul public au existat, recent, luări de poziție în acest sens. Astfel, deputatul PSD Liviu Pleșoianu a susținut, public, că, „la nevoie”, social-democrații trebuie să se exprime „inclusiv în stradă”.

„Să arătăm inclusiv în stradă că noi suntem adevărata majoritate, noi și cei care ne-au susținut și ne susțin în continuare”, a spus Pleșoianu, în cadrul unei pledoarii împotriva așa-ziselor „abuzuri” săvârșite de justiție.

Întrebat, în context, despre posibilitatea ca PSD să organizeze un miting de susținere a sa, Dragnea a spus că nu este de acord, dar a arătat că nu va mai opri pe nimeni să manifeste. „Eu nu am venit să cer susținere, eu am venit să dau susținere partidului pentru a continua ceea ce am început. (…) Putem discuta de un miting, dar nu de susținere”, a declarat, joi seara, Liviu Dragnra.

Președintele PSD a estimat că există posibilitatea dezbaterii chestiunii mitingului în cadrul CEx, dar a spus că obiectivul acestui miting trebuie stabilit cu claritate. „Dacă vor fi colegi care la CExN care vor cere un astfel de miting, vom discuta. De data asta n-o să mai resping această idee dar, dacă hotărâm să facem un miting, trebuie să stabilim exact pentru ce-l facem (…) Eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens”.

Alte discuții politice care ar putea ține agenda CExN ar viza pregătirea răspunsului PSD la moțiunea de cenzură pe care opoziția o va depune ca urmare a măsurilor fiscale adoptate recent de Guvern.

De asemenea, sunt posibile discuții vizând proiectul de buget pentru 2018, în condițiile în care la CExN va fi prezent și premierul Mihai Tudose, dar și privind evaluarea secretarilor de stat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...