Prima pagină » Știri politice » Ion Ariton, un nou aviz favorabil pentru urmărirea penală în dosarul „Gala Bute”

Ion Ariton, un nou aviz favorabil pentru urmărirea penală în dosarul „Gala Bute”

Ion Ariton, un nou aviz favorabil pentru urmărirea penală în dosarul „Gala Bute
Ion Ariton, un nou aviz favorabil pentru urmărirea penală în dosarul "Gala Bute"

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil începerea urmării penale în cazul fostului ministru al Economiei, Ion Ariton, acuzat că că ar fi intervenit pentru ca zece companii de stat să sponsorizeze ilegal „Gala Bute”.

Este pentru a doua oară când comisia juridică dă un astfel de aviz în cazul lui. Chiar săptămâna trecută, pe 3 februarie, senatorii juriști au avizat favorabil solicitarea procurorilor DNA în acest caz, urmând ca raportul comisiei să intre în plen.

După ce un alt fost ministru al Economiei, Varujan Vosganian, pe numele căruia s-a solicitat urmărirea penală în dosarul Romgaz-Interagro, a reclamat faptul că nu a fost audiat în comisia juridică, avizul fiind dat fără respectarea procedurilor, Biroul Permanent a decis ca cele două solicitări ale DNA să fie retrimise la comisie.

„Vreau să se dea cât mai repede avizul. Aștept să fiu solicitat de către DNA, să pot să lămuresc acele lucruri care au apărut și care sunt și în spațiul public. Am foarte multe companii și doar zece dintre ele au putu să sponsorizeze, ceea ce nu înseamnă că au fost obligate”, a declarat Ariton, în urmă cu o săptămână.

Potrivit procurorilor, fostul ministru al Economiei ar fi determinat reprezentanții a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Oreja, potrivit DNA.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere aviz de la Senat pentru urmărirea penală a fostului ministru al Economiei, Ion Ariton, în dosarul „Gala Bute”, în care este suspectat de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa se USUCĂ! Încep să DISPARĂ râurile considerate permanente
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
„Improvizație”. Manevra SECRETĂ prin care Trump a fost scos de la summitul NATO
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Locul din lume în care locuitorii nu-și încuie ușile. Care este motivul?