Prima pagină » Știri politice » Josette Rizea, despre cum a petrecut 10 zile la un HOTEL din Monte Carlo cu familiile Geoană, Bazac și Doicescu în 2008. Cât a costat cazarea

Josette Rizea, despre cum a petrecut 10 zile la un HOTEL din Monte Carlo cu familiile Geoană, Bazac și Doicescu în 2008. Cât a costat cazarea

Întrebată la Realitatea cum s-a cunoscut fostul deputat Cristian Rizea cu  familia Geoană, Josette Rizea a declarat jurnalistei Realitatea PLUS Anca Alexandrescu: 

„Soțul meu s-a cunoscut înainte, prin anul 2002, a fost la New York. Mircea Geoană era ministru de Externe. Atunci s-au cunoscut. După care, în 2005, după ce Geoană a ajuns președinte la PSD, nașul nostru domnul Alexandru Athanasiu a dat o masă la Aqarium, unde a fost invitat Mircea Geoană”.

Cum s-a cunoscut cu familia Geoană?

Josette Rizea a mai relatat cum l-a cunoscut personal pe secretarul adjunct al NATO Mircea Geoană, presupus candidat independent la alegerile prezidențiale din toamnă:

„Și acolo, soțul meu l-a cunoscut. Au vorbit. Și Mircea Geoană i-a spus direct că toată comunicarea lor se va face prin Ion Bazac. Și de atunci, noi am început să dezvoltăm o prietenie strânsă cu familia Bazac. Iar eu, personal, l-am cunoscut pe domnul Geoană în anul 2008”. 

Ea dezvăluie că relația de prietenie devenise tot mai strânsă cu familia Geoană, organizând mese și vacanțe.

„Noi am avut o prietenie cu familia Geoană, la modul că ne vedeam foarte des, luam masa, toate vacanțele le făceam împreună, între 2005 și 2009. Făceam vacanțe la Monaco și l-am invitat pe domnul Geoană acolo. Inițiativa a pornit de la o masă unde era familia Bazac și am discutat că vine ziua fiicei domnului Geoană, Ana, în anul 2008. Și noi, atunci, am făcut toate aranjamentele pentru o vacanță de 10 zile. Am rezervat cameră la hotelul Metropol din Monte Carlo. Este un hotel scump. 1.500 euro pe noapte, o cameră. Au stat 10 zile. Și în anul 2009, 7 zile ”.

Josette Rizea a detaliat cum a organizat petrecerea pe barcă, cu familia Bazac și familia Geoană.

„Domnul Geoană ne-a rugat la Caen să ne oprim în drum pentru a-l lua și pe domnul Raul Doicescu cu familia. Și dânșii au participat la petrecere. A mai fost un italian care i l-am prezentat domnului Geoană, îl cunoșteam din Monaco. Îl chema Giancarlo Vigo”.

Geoană și avionul privat

Geoană a continuat să aibă relație bună cu italianul care avea afaceri imobiliare. Giancarlo Vigo i-a oferit și un avion privat pe care să-l folosească pe toată durata campaniei electorale din 2009 pe aeroportul Băneasa.

„Cu acest avion s-a deplasat Geoană pe toată durata campaniei din 2009”. 

Întrebată despre costuri, Josette Rizea n-a putut să răspundă, dar a dezvăluit că a suportat toate cheltuielile pentru petrecerea pe barcă la Saint-Tropez.

„Am stat trei zile. Ne-am dus la Saint-Tropez cu barca. Acolo am făcut petrecere. Am închiriat camere. Că pe barcă nu erau camere cât atâția oameni erau. Familia Geoană a stat la hotelul Byblos, care este mai bun în Saint-Tropez. Cam 1200 euro pe noapte”. 

În final, Rizea a spus că a plătit 10.000 de euro toată masa la un club din Saint-Tropez. Toată distracția pe barcă a costat în jur de câteva zeci de mii de euro, prin bancă (având dovezi pe care le-a și fotografiat) și prin cash, a dezvăluit soția fostului deputat PSD, Cristian Rizea, în prezent deținut.

Citește și: 

Josette Rizea, dezvăluiri despre cum soțul ei Cristian Rizea a fost convins de Mircea Geoană să intre în politică la o PETRECERE de pe iaht

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!