Kovesi versus Kovesi: Cum a trecut de la APĂRAREA independenței justiției la ATACUL procurorilor de caz

Kovesi versus Kovesi: Cum a trecut de la APĂRAREA independenței justiției la ATACUL procurorilor de caz
Publicat: 30/03/2019, 14:54

Fosta șefă DNA a declarat, în repetate rânduri, că este hărțuită și că dosarele penale în care este vizată nu au drept scop aflarea adevărului, ci împiedicarea acesteia de a candida pentru șefia Parchetului European. Aceste declarații sunt lansate în 2019, când Kovesi s-a prezentat fie la CSM sau ÎCCJ pentru acțiunile disciplinare, fie la Secția de anchetare a magistraților, se arată într-un material publicat în Monitorul Justiției.

Redăm, mai jos, câteva declarații ale lui Kovesi din 2019.

– 28 martie 2019: „Procurorul de caz mi-a interzis să vorbesc cu presa. (…) Este o măsură de a-mi închide gura”.

– 7 martie 2019: „Cred că intenționat am fost citată în această zi. Intenționat am fost citată intr-un dosar și am dat declaratii, neprocedural, in alt dosar. Mi-a fost dat un proces verbal care nu este semnat de procuror. (…) Categoric vă spun ca nu sunt vinovata pentru niciuna dintre faptele care mi se impută. Categoric, toata această campanie are legatură cu candidatura mea. Exact astazi, cand se decidea votul, am fost citată”.

– 7 martie 2019: „Nu este nicio coincidență. E în continuare o etapă din această campanie de hărțuire. Am 47 de acțiuni disciplinare. În alte situații procurorii acestei secții nu au comunicat câte dosare sunt în lucru, dar am aflat din spațiul public că sunt 18 dosare. Șe știa că este un vot pentru procedura de procuror european. Nu cred că este o coincidență. Imaginați-vă că am stat într-un birou și polițiștii îmi aduceau la cunoștință că mi s-a închis plângerea în timp ce veneau alte acuzații”.

– 2 martie 2019: „E clar că această chestiune cu dosarul penal, sunt mult coincidențe. S-a început urmărirea penală când am plecat la Bruxelles, coincidență – sunt citață în 7 martie, când va fi luată o decizie în Parlamentul European. O să vedem cât de mult afectează”.

– 15 februarie 2019: „De doi ani și jumătate sunt hărțuită. am patru acțiuni disciplinare, am 18 dosare penale. (…) Toți care și-au făcut treaba au probleme și au acțiuni disciplinare. Președinta Înaltei Curți are acțiune disciplinară, membrii din CSM care au fost vocali sunt cercetați disciplinar, procurori și judecători care au comentat de legile justiției sunt cercetați disciplinar”.

Însă tot Laura Codruța Kovesi, pe vremea când era procuror-șef DNA, era atentă la declarațiile din spațiul public care vizau procurorii și, atunci când identifica vreo critică a metodelor de anchetare sau de construire a dosarelor, sesiza Inspecția Judiciară (IJ) sau Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru apărarea independenței anchetatorilor.

Redăm, mai jos, câteva dintre astfel de acțiuni ale lui Kovesi:

– 30 ianuarie 2017: DNA a lansat un apel în care le cere membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să aibă o reacție fermă față de „atacurile fără precedent” din unele trusturi de presă care, a precizat instituția la acel moment, îi țintesc pe procurorii anticorupție.

„Tot acest climat mediatic nu a fost și nu este unul care să favorizeze actul de justiție, dar procurorii DNA își fac datoria, în ciuda acestui climat neprielnic, iar pentru a se apăra împotriva acestor atacuri, uzează de instrumentele legale care prevăd posibilitatea de a se adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru apărarea reputației sau a independenței. De aceea considerăm că necesitatea unor mecanisme mai puternice de contracarare este evidentă, în contextul în care se fac inclusiv afirmații foarte grave și hazardate că dosarele sunt falsificate”, se arată în apelul către CSM.

– 27 septembrie 2017: Kovesi a făcut o plângere împotriva Ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe care transmis-o CSM.

„Declarațiile domnului Tudorel Toader, ministrul Justiției, cu privire la o anchetă penală a D.N.A. în curs, ce are ca obiect cercetarea unor fapte penale, reprezintă o formă de imixtiune în activitatea procurorilor. (…) Apreciem că exprimarea publică a unui punct de vedere trebuie, în mod obligatoriu, să respecte principiul responsabilității, deontologia profesională și buna credință”, a precizat Direcția la acea vreme.

– 13 septembrie 2017: Kovesi a cerut Inspecției Judiciare verificări după afirmațiile fostului ofițer SRI Daniel Dragomir.

„Daniel Dragomir a lăsat să se înțeleagă faptul că rechizitoriile Direcției Naționale Anticorupție nu se sprijină pe probațiunea instrumentată de procurori în baza dispozițiilor procesual penale, ci că ar fi întocmite de angajații unei alte instituții, respectiv S.R.I., iar rolul procurorilor D.N.A. s-ar rezuma la semnarea și trimiterea la instanță a rechizitoriilor”, spunea DNA la acel moment.

Declarațiile lui Dragomir sunt:

„Moderator: Ofițerii SRI făceau rechizitoriile?
Daniel Dragomir: Da, domnule (…), ofițerii SRI…
Moderator: Și bravii procurori DNA, ăia care plâng când îi controlează Inspecția Judiciară doar le semnau?
Daniel Dragomir: Bravii procurori DNA le luau, le contrasemnau și le trimiteau la instanță în speranța că onor câmpul tactic se va ocupa în continuare asigurând culoarele necesare pentru obținerea condamnării individului.”

– 9 ianuarie 2016: Kovesi anunța că a cerut Inspecției Judiciare să facă verificări după declarațiile lui Sebastian Ghiță lansate într-o înregistrare video, în care era criticată atât persoana sa, cât și alți procurori.

„Afirmațiile urmăresc decredibilizarea Direcției Naționale Anticorupție și a activității procurorului șef al instituției, precum și a sistemului judiciar în general, prin inducerea în opinia publică a ideii că activitatea procurorilor nu se desfășoară în limitele cadrului legal. Afirmațiile lansate în spațiul public acreditează ideea că independența și imparțialitatea procurorilor este influențată de persoane cu anumite interese, iar soluțiile sunt dispuse în mod arbitrar, neavând la bază elemente de probațiune administrate legal”, a cuprins sesizarea.

Este vorba despre o serie de declarații pe care fostul deputat Sebastian Ghiță le-a lansat prin intermediul unei înregistrări video, difuzate la RomâniaTv.

„Am fost vizitat de un avocat apropiat de DNA care mi-a spus ca dacă fac denunțuri impotriva lui Dragnea mai am o șansă. Au încercat și acum doi ani impotriva lui Ponta. Mi s-a spus ca dacă știu ceva despre familia lui Dragnea, răsplata va fi lipsa agresiunii impotriva familiei mele. Mi-au spus că îmi vor duce mama la DNA, îi vor aresta pe frate și pe prietenii mei, iar prețul era un denunț împotriva lui Dragnea, ca să fie blocat să devina premier. Am incercat sa-i sensibilizez pe cei din Comisia SRI, dar șefii comisiei au fugit de raspundere. Realitatea e ca sistemul a devenit un monstru”, a spus Ghiță.

– 11 mai 2016: Laura Codruța Kovesi a anunțat că a cerut Inspecției Judiciare să facă verificări după declarațiile fostului ministru Elena Udrea.

„Asemenea afirmații tendențioase, făcute de o persoană care în prezent este inculpată fiind trimisă în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni de corupție și care este judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt de natură să submineze autoritatea judecătorească și sunt de natură a pune în discuție deontologia profesională a magistraților. Afirmațiile au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar”, se arată în sesizarea către Inspecție.

Afirmațiile Elenei Udrea au fost: „Vreau să fiu judecată de abuz în serviciu. Este o tâmpenie de acuzație. Nu mă interesează personal, eu am multe alte acuzații. Pe mine mă doare în cot de această lege. Slugile SRI-ului dau aceste mesaje, de fapt slugile sistemului. Persoanele care mă atacă acum, mă atacau și înainte când era Traian Băsescu președinte. Această faptă nu există nicăieri. Dacă i se năzare DNA-ului să îi facă cuiva dosar penal, sigur va face. Acest sistem e reprezentat de către SRI și de către doamna Kovesi de la DNA. Procurorii execută ordine”.

– 19 iunie 2014: Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a spus în 19 iunie 2014, înainte de a fi audiat la DNA, în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influență care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele președintelui, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la șefa DNA, Codruța Kovesi, la președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, dar și la Vasile Blaga, despre care susținea că ar fi implicat în caz.

DNA a solicitat astfel Inspecției Judiciare „demararea verificărilor necesare pentru apărarea reputației profesionale și a imaginii publice”: „Afirmațiile de o gravitate extremă au fost făcute doar cu scopul exclusiv de a știrbi autoritatea personală și profesională a procurorului șef DNA și a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție”, a precizat DNA.

– 20 iunie 2013: Kovesi a sesizat CSM după declarațiile lui Raul Petrescu, fost viceprimar din Ploiești, care au adus „atingere dreptului la imagine a magistraților, cu consecința afectării independenței sistemului judiciar”.
„Este un ordin politic, o mizerie a unor cretini, este ceva fabricat, iar cei de la DNA sunt executanți ale unor ordine politice”, au fost declarațiile fostului viceprimar, dintr-o publicație locală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
România este paradisul băncilor