Prima pagină » Știri politice » Mazăre, după slujba de Înviere în Henri Coandă: Aici mă simt mai aproape de ce înseamnă Dumnezeu

Mazăre, după slujba de Înviere în Henri Coandă: Aici mă simt mai aproape de ce înseamnă Dumnezeu

Mazăre, după slujba de Înviere în Henri Coandă: Aici mă simt mai aproape de ce înseamnă Dumnezeu
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a spus la finalul slujbei de Înviere din biserica aflată în campusul social Henri Coandă din municipiu că aici se simte mai aproape de ceea ce înseamnă Dumnezeu și că acest cartier reprezintă un bun exemplu de conviețuire între musulmani și creștini.

Edilul a asistat la toată slujba din biserică, a fost primul care a primit lumină, după care ceremonia religioasă a continuat câteva minute în fața lăcașului de cult, Mazăre fiind așezat chiar lângă preot, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La finalul slujbei, acesta i-a transmis primarului că toți locuitorii din campusul social Henri Coandă se bucură că a venit aici și i-a mulțumit pentru acest lucru.

„Vă mulțumim că ați fost alături de noi, Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă dea sănătate și să să vă ajute”, i-a transmis preotul.

El i-a oferit apoi microfonul lui Radu Mazăre pentru a spune câteva cuvinte mulțimii, însă primarul a refuzat în primă fază, după care a rostit la stația de amplificare doar „Hristos a Înviat”!.

Mazăre a declarat apoi jurnaliștilor că a preferat să vină în noaptea de Înviere în campusul social Henri Coandă pentru că aici se simte mai aproape de ceea ce înseamnă Dumnezeu.

„Aici am fost și anul trecut, aici mă simt mai aproape de ce înseamnă Dumnezeu și de ce înseamnă să faci bine, de ce înseamnă milostenie. Degeaba faci o mie de cruci și te rogi în biserică pentru tine dacă atunci când ai ieșit nu-ți îndrepți privirea și atenția către un om care are o nevoie. (…) Nu sunt foarte religios, nu țin toate canoanele, dar tot ce am făcut a fost cu gândul de a face bine, nu am făcut nimic cu gândul de a face rău”, a spus Radu Mazăre.

El a menționat că va continua acest proiect și va realiza și cea de-a doua etapă a campusului pentru că mai sunt oameni care nu unde să locuiască.

Primarul a precizat că acest cartier reprezintă un exemplu de înțelegere între creștini și musulmani.

„Ceea ce se întâmplă aici în cartierul ăsta este un exemplu pentru Constanța, pentru România, pentru toată lumea. Jumătate dintre ei sunt musulmani și jumătate sunt creștini și n-a fost niciodată vreun conflict între un musulman și un creștin, niciodată”, a afirmat edilul, care a promis că aici va fi ridicată și o geamie pentru musulmanii care locuiesc în campus.

Întrebat de jurnaliști dacă l-a iertat pe Traian Băsescu, Mazăre a spus că nu-i dorește acestuia răul și că fiecare plătește în fața lui Dumnezeu.

„Aș vrea să scăpăm de Băsescu pentru noi, pentru țară ca să putem să trăim normal și să facem, sunt atâtea nevoi în țară. Nu mă interesează ca după ce nu mai este să-i facă cineva rău, vreau pur și simplu să ne lase în pace să trăim. Am avut mulți competitori, am avut mulți vrăjmași, nu am făcut rău nimănui, fiecare plătește în fața lui Dumnezeu”, a explicat Mazăre.

El a afirmat că s-a spovedit Arhiepiscopului Tomisului și că a trimis o icoană foștilor colegi de celulă din arestul Poliției Capitalei.

„Am fost la Înalt Prea Sfinția Sa care mi-a spus că mă va spovedi sâmbătă, eu am fost la el joi, vineri m-am judecat și mi-a spus să mă întorc sâmbătă să mă spovedesc, ceea ce s-a întâmplat și mi-a dat o icoană foarte frumoasă pe care a scris câteva rânduri, am scris și eu câteva rânduri și le-am trimis-o celor din celula numărul 17 unde am stat. Le-am scris așa: Pentru cei care m-au primit cu sufletul deschis, pentru cei care suferă pe drept sau pe nedrept să știe că dacă fac bine întotdeauna Dumnezeu îi va ajuta. Să fie puternici”, a declarat Mazăre.

El a menționat că va continua această seară într-un club. „Merg, mănânc și ajung într-un club în seara asta”, a spus Mazăre.

Întrebat cum se împacă slujba de Înviere cu clubul, primarul a răspuns: „Păi nu a spus părintele să ne bucurăm?”, dând asigurări că se va distra puțin, păstrându-se pentru 1 Mai.

Mazăre a parcurs drumul de la biserică la autoturismul său înconjurat permanent de zeci de oameni, care au ținut să-l felicite, să-l încurajeze, dar și să-i expună anumite probleme. Unii dintre ei au spus că se prezintă luni la Primărie ca să stea de vorbă pe îndelete, dar primarul le-a spus că-i așteaptă de marți, luni fiind zi liberă.

Primarul Constanței a fost întâmpinat, sâmbătă noapte, în campusul social Henri Coandă, din municipiu, de peste o sută de persoane care l-au aplaudat și îmbrățișat înaintea slujbei de Înviere la care edilul a participat, el primind și o diplomă pentru „cel mai curajos primar”.

Mazăre este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale „Henri Coandă” -, pentru a o ajuta pe aceasta să câștige licitația și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Cei doi au fost eliberați din arestul poliției Capitalei miercuri seară, după ce instanța supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar. Vineri seară, instanța supremă a decis definitiv ca Radu Mazăre să fie cercetat în continuare în libertate, respingând astfel recursul DNA față de controlul judiciar dispus în cazul edilului.

Primăria Constanța a finalizat în vara anului trecut cartierul de locuințe sociale, iar la inaugurarea ultimelor blocuri a fost prezent și premierul Victor Ponta.

Cartierul Henri Coandă este format din 17 blocuri, care au 906 locuințe – 339 de garsoniere, 396 de apartamente cu două camere și 171 de apartamente cu trei camere. În cele 17 blocuri locuiesc aproximativ trei mii de persoane.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ șapte milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!