Prima pagină » Știri politice » Mihai Fifor, validat ca ministru al Economiei. „Oricât de supărat ar fi Băsescu, i-aș spune că nu sunt filosof”

Mihai Fifor, validat ca ministru al Economiei. „Oricât de supărat ar fi Băsescu, i-aș spune că nu sunt filosof”

Mihai Fifor, validat ca ministru al Economiei.
Mihai Fifor a fost validat ca ministru al Economiei, 37 de voturi fiind pentru și 13 împotrivă, de Comisiile permanente pentru Politică economică, reformă și privatizare, respectiv Industrii și servicii din Parlament.

În discursul său , Mihai Fifor a spus că obiectivul său prioritar este trecerea de la industriile intensive la industriile inovative, explicând că „se impune ca element central reindustrializarea României”.

„Companiile aflate în dificultate – CE Hunedoara, CE Oltenia sau Oltchim – nu se vor închide, ci vor urma un model de restructurare și reorganizare asemănător celui de la Hidroelectrica”, a precizat ministrul propus pentru Economie.

Mihai Fifor a mai spus că va propune o serie de programe de dezvoltare sectorială destinate „valorificării superioare a resurselor minerale” ale țării, dar și pentru industria de apărare.

Fifor nu are pregătire economică. El este licențiat în Filosofie la Universtatea din Craiova, are un master în Literatura română și altul în Managementul Afacerii Publice, la SNSPA, și un doctorat în antropologie socială, la aceeași Universitate din Craiova.

La ieșirea de la audieri, Fifor nu a putut trece peste afirmațiile lui Traian Băsescu, cu privire la faptul că e absolvent de Filosofie. El  a precizat că nu e „filosof” și a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor cu privire la studiile sale.

„Traian Băsescu e un senator ca oricare altul, care poată să pună întrebări. Am fost parte din echipa care a lucrat la elaborarea programului de guvernare și sunt familiarizat cu toate aceste probleme. Au fost câteva luni bune de elaborare a programului și după de punere în aplicare a lui. Oricât de supărat ar fi Traian Băsescu, i-aș spune că nu sunt filosof. Nu sunt astea studiile pe care le-am făcut. Am lucrat la programul de guvernare și îl cunosc foarte bine. Sunt un om care are experiență în minister. Predau managementul afacerilor publice și sunt senator la al doilea mandat, cu activitate în mai multe comisii parlamentare și nu cred că putem discuta de lipsă de experiență”, a declarat Fifor la ieșirea de la audieri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Florin Salam, de urgență la spital după un concert! Artistul suspectează că ar fi fost otrăvit: „N-am mai suportat durerile”
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!