Prima pagină » Știri politice » Mihai Weber: Guvernul să promoveze desființarea pensiilor speciale prin ordonanță de urgență

Mihai Weber: Guvernul să promoveze desființarea pensiilor speciale prin ordonanță de urgență

Mihai Weber: Guvernul să promoveze desființarea pensiilor speciale prin ordonanță de urgență
Șeful Comisiei de control al SIE, deputatul Mihai Weber, susține că, în cazul în care în Parlament inițiativa desființării pensiilor speciale va fi amânată, Guvernul ar trebui să ia în calcul promovarea acestui act normativ printr-o ordonanță de urgență.

„Am susținut necesitatea desființării pensiilor speciale sau găsirea unei variante care să elimine diferența nejustificată dintre pensiile milioanelor de români, cu pensii calculate după criteriul contributivității, și pensiile uriașe ale unor privilegiați. Nu pot fi de acord, și nicăieri în lume nu se întâmplă asta, ca o persoană, indiferent de domeniul în care a activat, să iasă la pensie cu o pensie mai mare decât salariul pe care l-a avut”, scrie Mihai Weber pe Facebook.

Potrivit deputatului, care este și șeful Comisiei de control al SIE, inițiativa este depusă în Parlament și își dorește să fie discutată în regim de urgență.

„De asemenea, fac un apel către Guvernul României, ca în cazul în care în Parlament această inițiativă o să fie amânată, din diverse motive, să ia în calcul promovarea acestui act normativ printr-o ordonanță de urgență. Este timpul ca pensiile speciale din România să devină istorie!”, adaugă deputatul.

Actul normativ privind supraimpozitarea pensiilor speciale nu a ajuns pe masa Guvernului pentru că nu era pe legea de abilitare și nu putea face obiectul unei ordonanțe de urgență, declara joi ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Eugen Teodorovici a depus la Senat, în calitate de senator PSD, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte inițial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

Impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni