Ministrul Culturii a demisionat

Ministrul Culturii a demisionat
Publicat: 27/04/2016, 16:44
Actualizat: 12/10/2016, 13:29

„În fața rezistenței opace la schimbarea structurală pe care am încercat să o inițiez, să o dezvolt și să o pun în practică în instituțiile de cultură din România, în fața ostilității nedezmințite a aparatului refractar la regândirea modalităților de funcționare a instituțiilor publice de cultură, a relației dintre sectorul independent și cel public, vă prezint demisia mea”, a scris Vlad Alexandrescu pe Facebook.

Acesta a precizat că în mandatul pe care l-a avut a fost preocupat, în primul rând, să redea Ministerului Culturii credibilitatea și importanța pe care trebuie să o aibă într-o societate europeană modernă, să aducă o viziune nouă și să scoată managementul instituțiilor publice de cultură dintr-o stare „anchilozată și letargică”.

„Presiunea timpului, resursele limitate și dorința de a da un semnal puternic în favoarea reformei au ajuns în acest moment să fie, din păcate, un handicap major pentru continuarea mandatului meu. Schimbări dictate doar de buna credință au dus la explozii instituționale neașteptate și la o situație intolerabilă la Opera Națională, una dintre instituțiile publice de cultură care s-au dovedit cel mai rezistente la o funcționare modernă, europeană. Această situație nu face decât să exemplifice o problemă gravă a sistemului, problemă pe care inerția și lipsa de acțiune consecventă nu o vor putea rezolva”, a mai scris Alexandrescu, precizând și că și-ar dori ca reformele pe care le-a început să fie continuate, chiar dacă, în prezent, consideră că ele sunt periclitate de „forțe dintre cele mai retrograde, ostile schimbării, care se împotrivesc unor mecanisme firești de reînnoire și de întinerire a sectorului artistic și muzeal din România”.

Anterior, premierul Dacian Cioloș i-a cerut demisia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat astăzi că solicitarea premierului Cioloș nu a fost una publică și a confirmat că au avut loc mai multe discuții între primul ministru și ministrul Culturii, inclusiv în cursul zilei de azi. De asemenea, Suciu a precizat că va fi trimis Corpul de Control al premierului pentru a analiza situația de la Opera Română.

De altfel, Cioloș a anunțat recent că va continua evaluarea activității Guvernului și le-a transmis miniștrilor că după Paște va trage linie și va analiza modul în care au decurs lucrurile de la instalarea Cabinetului și până în prezent. Acesta a subliniat că se încheie o perioadă în care miniștrii au fost rugați să se concentreze pe pregătirea proiectelor pe care și le-au asumat la început de mandat și că Executivul trebuie să lase în urmă „reforme nu doar începute, dar care să dea și rezultate”.

„Urez tuturor Sărbători Luminate și fericite! Să profitați de această scurtă pauză, așa cum v-am mai spus, și pentru a trage o linie și a face o analiză a modului în care au decurs lucrurile de la instalarea Guvernului și până acum. A fost perioada în care v-am rugat să vă concentrați pe pregătirea proiectelor pe care ni le-am asumat în acest mandat și, după ce ne întoarcem din vacanța de Paște, am dori să avem o discuție în care să ne concentrăm atenția pe următoarea etapă pe care ne-o asumăm, și anume aceea a livrării de rezultate concentrate pe proiectele pe care le-am lansat. Nu vreau să rămânem la stadiul de proiecte lansate și să lăsăm impresia că doar lansăm idei fără să avem capacitatea de a livra rezultate”, le-a transmis premierul membrilor Cabinetului.

Dacian Cioloș a subliniat că Guvernul pe care îl conduce trebuie să lase în urmă „reforme nu doar începute, dar care să dea și rezultate” și a vorbit mai ales despre reforma administrației, infrastructură, sănătate și educație.

„Mă gândesc aici în primul rând la proiectul de reformă a administrației, unde ceea ce vom face în lunile următoare trebuie să demonstreze un impact direct asupra cetățenilor, asupra beneficiarilor acțiunii, activităților administrației publice, mă gândesc la proiectele de infrastructură, mă gândesc la domeniul sănătății, educației și o să trecem în revistă și celelalte domenii, dar aici sunt câteva priorități pe care ni le-am asumat în aceste domenii și aș vrea să începem să vorbim și de rezultatele pe care le obținem”, a precizat Cioloș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cu cât crește salariul minim pe economie de la 1 iulie 2024. Anunțul făcut de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Prințul Harry mai încearcă o dată. Cum s-a autoinvitat în Marea Britanie
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva...