Prima pagină » Știri politice » Ministrul Justiției, după declarațiile lui Georgescu: „Dacă încalcă controlul judiciar suportă consecințele” / Reacție și la „vărsarea de sânge”

Ministrul Justiției, după declarațiile lui Georgescu: „Dacă încalcă controlul judiciar suportă consecințele” / Reacție și la „vărsarea de sânge”

„Alegerile au avut loc. Avem un rezultat. Dacă se intenționează a se contesta, există căi legale care pot să fie urmate. Îndemnul meu ar fi pentru responsabilitate, pentru maturitatea discursului public și pentru a evita orice fel de demers care ar dezbina mai departe societatea românească”, spune Radu Marinescu, după declarațiile lui Goerge Simion referitoare la evitarea unei „vărsare de sânge”.

Ministrul Justiției este de părere că avem nevoie de „o atitudine constructivă”.

„Avem nevoie să gestionăm treburile publice, să continuăm parcursul de dezvoltare al țării noastre și nu să ne risipim în dispute care cred că ar fi, în cele din urmă, neproductive”, adaugă Radu Marinescu.

„Măsura preventivă poate să fie schimbată” în cazul lui Georgescu

Cât despre Călin Georgescu, care a citat din „căpitanul” Zelea Codreanu la un post de televiziune, Radu Marinescu spune că „dacă cineva încalcă controlul judiciar, evident că sunt consecințe”, cu referire la situația juridică a fostului candidat la alegerile prezidențiale din 2024.

„Nu pot să comentez declaraţii care se fac la un post de televiziune. Cu siguranţă organele judiciare vor lua toate măsurile necesare. Dacă cineva încalcă controlul judiciar, evident că sunt consecinţe. Măsura preventivă poate să fie schimbată, dar această chestiune urmează să fie stabilită de către un procuror, cu respectarea tuturor garanţiilor privitoare la anchetă.

Nu ştiu din ce a citat dânsul, dar aprecierea cu privire la natura infracţională a unei anumite afirmaţii o face întotdeauna procurorul de caz şi respectiv judecătorul care poate supraveghea măsurile preventive dacă se formează o contestaţie. Ca ministru al Justiţiei ar însemna să realizez o intruziune în actul de justiţie dacă acum, în faţa dumneavoastră, dorind să vă răspund la întrebare, aş face vreo calificare juridică a cuvintelor rostite de o anumită persoană. Eu am încredere în justiţie. Sunt convins că procurorul de caz va aprecia corespunzător această situaţie”, conchide Radu Marinescu, înainte de şedinţa de Guvern de joi.

Foto: Alexandru Dobre – Mediafax


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
OFF The Record. Judecător Bogdan Mateescu: Jalonul PNRR privind pensiile magistraților putea fi reglat în 5 minute
Digi24
Un general rus i-a trimis soției poze cu urechi tăiate ale prizonierilor ucraineni: „Voi aduna o ghirlandă și ți-o voi face cadou”
Cancan.ro
Concurentul de la Desafio săltat de mascații de la DIICOT pentru posesie de droguri
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Reforma „uitată” pe care România e obligată să o facă. „E momentul să pună în ordine haosul intenționat întreținut de guvernanți”
Mediafax
Macron reacție dură către Meloni, după declarațiile despre incidentul de la Lyon
Click
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Digi24
„Călăul” din Rusia, care și-a pus soldații să se împuște singuri, acuză că este pedepsit pe nedrept. „Eram erou, acum mă țin în cușcă”
Cancan.ro
Temutul Ghenosu, reținut de DIICOT! Ce acuzații i se aduc interlopului 😲
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Au voie polițiștii de la Locală să oprească mașini pentru control? Ce abateri rutiere pot sancționa aceștia în 2026
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
O uriașă acumulare de magmă a declanșat 28.000 de cutremure pe o insulă grecească în 2025