Prima pagină » Știri politice » Ministrul Justiției prezintă săptămâna viitoare în Guvern proiectul pentru modificarea Codurilor penale

Ministrul Justiției prezintă săptămâna viitoare în Guvern proiectul pentru modificarea Codurilor penale

Ministrul Justiției prezintă săptămâna viitoare în Guvern proiectul pentru modificarea Codurilor penale
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, marți, că săptămâna viitoare va supune aprobării Executivului proiectul de lege privind modificarea celor patru coduri, penal și de precedură penală, dar și civil și de procedură civilă, iar în scrut timp și cele trei proiecte care privesc Justiția.

„Luni, pe data de 15 e planificată și anunțată pe site cea de-a doua dezbatere cu specialiștii profesioniști ai dreptului pe Codul Penal, Codul de procedură penală, punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale, transpunerea directivei privind confiscarea extinsă, transpunerea directivei referitoare la protecția victimelor infracțiunii. Așadar, cea de-a doua dezbatere, după care săptămâna viitoare prezint proiectul de lege în Guvern și îl trimitem la Parlament spre dezbatere”, a declarat Tudorel Toader.

Totodată, el a precizat că responsabilii din Ministerul Justiției lucrează în prezent la pachetul de legi privind Justiția, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, urmând să îl prezinte spre aprobare „probabil” peste două săptămâni.

Ministrul Justiției s-a arătat încrezător și în privința rezolvării supraaglomerării din penitenciare: „Sigur că (pachetul de măsuri alternative – n.r.) este așteptat de mult. Știm foarte bine că avem decizia pilot a Curții Europene, decizie care necesită trei luni pentru a rămâne definitivă plus alte șase luni pentru a arăta foaia de parcurs. Vă asigur că ne vom încadra în termenul stabilit prin decizia Curții”, a conchis ministrul Justiției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Liderul din UK lăudat de Simion vrea să taie ajutoarele pentru românii din Regat. „Susținătorii AUR nu-și dau seama de adevăratul pericol”
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut