Prima pagină » Știri politice » Mircea Geoană ar putea prelua președinția Comisiei de politică externă din Senat

Mircea Geoană ar putea prelua președinția Comisiei de politică externă din Senat

Mircea Geoană ar putea prelua președinția Comisiei de politică externă din Senat
Senatorul independent Mircea Geoană ar putea prelua șefia Comisiei de politică externă din Senat, după numirea actualului președinte al comisiei, social-democratul Titus Corlățean, în funcția de ministru al Justiției, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

Senatorul independent Mircea Geoană ar putea prelua șefia Comisiei de politică externă din Senat, după numirea actualului președinte al comisiei, social-democratul Titus Corlățean, în funcția de ministru al Justiției, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

Conform surselor citate, cel mai probabil, la prima ședință a conducerii Senatului, care va avea loc luni, Mircea Geoană va fi propus pentru a prelua șefia Comisiei de politică externă.

Mircea Geoană și-a dorit să ajungă la conducerea acestei comisii, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare, care au relatat că susținerea din partea celorlalte partide pentru a primi acest post a fost discutată încă de la votul moțiunii de cenzură la adresa Guvernului Ungureanu.

Comisia de politică externă a Senatului a fost condusă din 2008 de social-democratul Titus Corlățean, actual ministru al Justiției.

Senatorul Mircea Geoană a fost președinte al Senatului din 2008 până în 2011, când grupul parlamentar social-democrat i-a ridicat sprijinul politic, în urma votului, locul său fiind luat de senatorul PDL Vasile Blaga.

Surse din PSD declarau, în 28 aprilie, pentru MEDIAFAX că Mircea Geoană ar fi adus cinci voturi la moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ungureanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Câți bani a primit Donald Trump de la Amazon pentru documentarul „Melania”