Prima pagină » Știri politice » Moțiunea simplă împotriva lui Meleșcanu, respinsă de senatori

Moțiunea simplă împotriva lui Meleșcanu, respinsă de senatori

Moțiunea simplă împotriva lui Meleșcanu, respinsă de senatori
Senatul a repins, în plenul de marți, moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție au cerut demisia lui Teodor Meleșcanu din funcția de ministru de Externe, din cauza problemelor votului în Diaspora la alegerile europarlamentare.

Senatorii au respins moțiunea simplă cu 37 de voturi „pentru” adoptarea moțiunii și 69 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret, electronic.

Anterior votului, UDMR a anunțat că sprijină moțiunea simplă.

„Încă din 2016, USR s-a opus numirii domnului Meleșcanu în fotoliul de ministru al afacerilor externe. Aveam motive temeinice să ne îndoim încă de pe atunci de modul în care dumnealui va fi știut să ghideze ministerul într-o perioadă atât de bogată în evenimente și importantă pentru România și pentru Uniunea Europeană. (…) Este evident că ați dorit limitarea numărului de persoane care să poată vota pe 26 mai în secțiile din străinătate. Ați încălcat un drept constituțional fundamental al cetățenilor acestui stat. În numele democrației republicii noastre, vă cerem să vă dați demisia pentru restricționarea dreptului de vot al cetățenilor”, arată textul moțiunii simple, semnată de PNL și USR, la adresa ministrului de Externe.

USR și PNL au susținut că ministrul a decis să ignore nevoia de mobilizare a resursei umane în secțiile de votare, în urma experienței alegerilor din 2014 și 2016.

Senatorii au mai reclamat în textul moțiunii și numărul insuficient de buletine de vot la unele secții din afară și lipsa urnelor de vot suplimentare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!