Prima pagină » Știri politice » Nemulțumiri în BPN că proiecte PNL nu ies în prim-plan sau sunt confiscate mediatic de „alții”

Nemulțumiri în BPN că proiecte PNL nu ies în prim-plan sau sunt confiscate mediatic de „alții”

Nemulțumiri în BPN că proiecte PNL nu ies în prim-plan sau sunt confiscate mediatic de
În ședința BPN al PNL, convocată, joi, la Mamaia, au fost exprimate critici cu privire la faptul că proiectele PNL nu ies în prim-plan sau sunt conficate mediatic de către "alții", potrivit unor surse participante la întâlnire.

În ședința BPN al PNL, convocată, joi, la Mamaia, au fost exprimate critici cu privire la faptul că proiectele PNL nu ies în prim-plan sau sunt conficate mediatic de către „alții”, potrivit unor surse participante la întâlnire.

„Critica e că proiectele PNL nu apar în prim-plan sau sunt confiscate mediatic de alții”, au menționat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

Aceleași surse au arătat că fostul președinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu ar fi criticat activitatea unora dintre membrii liberali ai Cabinetului și ar fi solicitat o analiză în acest sens.

Potrivit acelorași surse, președintele PNL, Crin Antonescu ar fi replicat, în contextul acestor critici, că se va face o analiză a miniștrilor, cărora li se vor trasa și sarcini.

Ședința BPN al PNL, care a început în jurul orei 17.00, este în desfășurare la ora transmiterii acestei știri, la Mamaia.

Vineri dimineață, tot la Mamaia, urmează să aibă loc ședința Delegației Permanente a PNL.

De asemenea, în perioada 30 august – 1 septembrie, la Mamaia, se va desfășura Școala de vară a Tineretului Național Liberal.

Sâmbătă, la Sala Sporturilor din Constanța, va avea loc, în prezența liderilor USL, Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin, evenimentul „România pentru tineri”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manchester City câștigă Cupa Angliei în fața celor de la Chelsea
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Vârsta la care au loc traumele contează mai mult decât gravitatea lor, arată un studiu