Prima pagină » Știri politice » Nicolaescu: Avem suspiciuni la multe spitale că se fac excese în solicitarea fondurilor

Nicolaescu: Avem suspiciuni la multe spitale că se fac excese în solicitarea fondurilor

Nicolaescu: Avem suspiciuni la multe spitale că se fac excese în solicitarea fondurilor
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, susține că există suspiciuni la multe spitale că solicită fonduri în exces și că "lucrurile nu sunt în regulă", evaluările acestora fiind în curs de desfășurare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, susține că există suspiciuni la multe spitale că solicită fonduri în exces și că „lucrurile nu sunt în regulă”, evaluările acestora fiind în curs de desfășurare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, a anunțat, vineri, la Timișoara, la finalul unei dezbateri care a avut loc la Consiliul Județean Timiș și la care au participat medici din Timișoara, Arad și Caraș-Severin, că ministerul pe care îl conduce verifică modul în care se realizează serviciile medicale în spitale.

„Este o acțiune de verificare a modului în care se realizează servicii medicale, în spitale, acolo unde sunt cele mai mari consumuri de fonduri financiare. Nu am făcut toate analizele, suntem într-o fază intermediară. Toate acele locații unde avem suspiciuni că banii publici sunt consumați incorect ar trebui să le dăm pe mâna organelor abilitate ale statului. În acest moment, avem suspiciuni la câteva spitale din țară că lucrurile nu sunt în regulă, că se fac excese în a solicita niște fonduri. De asemena, pe aceeași linie, în urmă cu o lună la Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la propunerea președintelui, s-a aprobat înființarea unei direcții antifraudă și majorarea volumului activității de control pentru că începem să știm că multe lucruri nu sunt în regulă. Drept urmare, acțiunea noastră pe viitor va fi de evaluare, de control și de luare de măsuri ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat ministrul.

Întrebat la ce spitale există suspiciuni că sunt nereguli, ministrul a răspuns că nu se hazardează să anunțe nume, deoarece nu s-a finalizat evaluarea.

„La foarte multe spitale avem suspiciuni că sunt nereguli. Nu am terminat evaluarea, nu mă hazardez să spun nume”, a conchis Nicolaescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce întrebare o scoate din sărite pe Gabriela Oțil. Are legătură cu micuțul Tiago: „Am dat înapoi…”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/Atlas ar putea fi de aproape trei ori mai vechi decât Sistemul Solar