Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan, despre relația cu SUA: „Am avut un moment de neîncredere după anularea alegerilor”

Nicușor Dan, despre relația cu SUA: „Am avut un moment de neîncredere după anularea alegerilor”

Cristina Corpaci

Președintele a fost întrebat miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, care sunt palierele în care relația României cu SUA a fost scurtcircuitată. 

„Eu cred că am avut un moment de neîncredere după anularea alegerilor, neîncredere care nu s-a manifestat oficial, ci prin poziții ale unor oameni din administrație, eu cred că în bună măsură am depășit acest moment”, a spus șeful statului, notează Mediafax.

Șeful statului susține că trebuie continuate discuțiile la nivel tehnic înaintea unor vizite la nivel înalt.

„Mai departe, noi avem în cadrul parteneriatului stategic cu SUA mai multe paliere de discuții, avem un palier de discuții foarte important pe zona militară, și pe fiecare palier trebuie să existe discuțiile tehnice înainte de vizitele la nivel înalt”, a mai spus Nicușor Dan.

FOTO: ALEXANDRU DOBRE/MEDIAFAX

CITIȚI ȘI:

Gândul transmite live, de la Palatul Cotroceni, prima conferință de presă a lui Nicușor Dan

Nicușor Dan: „Pe partea de CORUPȚIE statul român are restanțe foarte, foarte mari”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment dur de la Kremlin. Pot fi atacate fabricile de drone din Marea Britanie
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin