Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan nu are stare nici măcar la Ceremonia de Comemorare a Holocaustului. S-a plictisit după primele minute și a început să se foiască, să se rotească și să se joace cu nasul

Nicușor Dan nu are stare nici măcar la Ceremonia de Comemorare a Holocaustului. S-a plictisit după primele minute și a început să se foiască, să se rotească și să se joace cu nasul

Nicușor Dan oferă o nouă reprezentație publică în spectacolul „cum să mai râdem de președintele nostru”. Șeful statului a participat, joi dimineață, la ceremonia prilejuită de Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Însăși transmisiunea asigurată de echipa Administrației prezidențiale a fost potrivnică șefului statului, în debut.

La sosire, camerele au fost plasate într-un unghi nefericit pentru imaginea președintelui. Astfel că, în momentul în care Nicușor Dan a fost întâmpinat, la mașină, de către reprezentantul armatei, șeful statului a părut invizibil, din cauza staturii sale.

Vizibil a fost, în schimb, Ionuț, celebrul SPP-ist al președintelui.

Nicușor Dan nu a avut stare nici măcar la Ceremonia de Comemorare a Holocaustului. S-a plictisit după primele minute și a început să se foiască, să se rotească și se joace cu nasul.

La un moment dat, în timpul discursului de deschidere, la doar câteva minute de la sosire, președintele Nicușor Dan a început să caute pe cineva prin mulțime.

S-a întors insistent, când în dreapta, când în stânga, atrăgând atenția persoanelor din jur. Văzându-l, unul dintre cadrele militare aflat în rândul din spate și-a dus imediat mâna la chipiu și l-a salutat pe comandantul suprem.

Nu au lipsit nici celebrele atingeri ale nasului, pe care le-a executat în timpul rugăciunii Kaddish.

Când, în sfârșit i-a venit rândul să-și rostească discursul, președintele a părut din nou încurcat. Acesta a fost invitat la singurul stativ destinat invitaților, care fusese deja folosit înaintea lui. Cu toate acestea, președintele a cerut indicații, să se asigure că ajunge unde trebuie.

În timpul ceremoniei, președintele a îndurat frigul de afară, fiind îmbrăcat doar în costum, în comparație cu ceilalți participanți, care purtau vestimentație adecvată condițiilor meteo.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi