Prima pagină » Actualitate » Radu Miruţă: „Da, pensiile militarilor au o nedreptate. Nu e nimeni mai special decât altul”

Radu Miruţă: „Da, pensiile militarilor au o nedreptate. Nu e nimeni mai special decât altul”

Radu Miruţă:

 ”Nu e nimeni mai special decât altul” a declarat Radu Miruţă, ministrul Apărării Naţionale, cu privire la pensiile militarilor, În cadrul unui interviu la B1Tv. Şeful Apărării a amintit că există o lege în vigoare care creşte progresiv vârsta de pensionare şi vrea eliminarea nedreptăţilor din sistem. 

Potrivit lui Miruţă, doi oameni care au avut funcţii şi activitate similare primesc pensii semnificativ diferite doar pentru că s-au pensionat în ani diferiţi.

”Există astăzi o lege care creşte progresiv vârsta de pensionare la militari şi ordine publică. Pe de altă parte, trebuie să fim raţionali. Nu e nimeni mai special decât altul”, a afirmat Radu Miruţă, luni seară, la B1 Tv.

Ministrul rămâne rezervat în privinţa eliminării acestor nedreptăţi „instant”, însă crede că ele pot fi corectate „în timp”.

”Da, pensiile militarilor au o nedreptate(..) Sunt foarte preocupat să vedem, pe cât posibil, să micşorez din diferenţele astea, care, de fapt, se măsoară în nedreptate.

Oamenii au făcut acelaşi lucru, însă guverne, de-a lungul timpului, au modificat şi acel indice de corecţie şi alţi parametri din formula de calcul, încât oameni care făceau acelaşi lucru ajungeau să primească, în funcţie de momentul în care se pensionau, bani la pensie cu diferenţă semnificativă. Nu-i treaba de 100-200 de lei”, a mai spus Radu Miruţă, la B1Tv.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, dă asigurări că salariile militarilor nu vor scădea: „Am cerut pentru anul viitor o creştere a bugetului MApN”

Ilie Bolojan merge marţi la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii. Va fi însoţit de omologul său din Regatul Ţărilor de Jos

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!