Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan, la summitul privind combaterea dezinformării: ”Oamenii cărora ne adresăm trebuie să aibă minima încredere, să ne asculte când noi deschidem gura”

Nicușor Dan, la summitul privind combaterea dezinformării: ”Oamenii cărora ne adresăm trebuie să aibă minima încredere, să ne asculte când noi deschidem gura”

Președintele Nicușor Dan a participat, miercuri, la deschiderea evenimentului „Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării”, organizat în cadrul inițiativei „România Imună”, la Palatul Cotroceni.

Update 10.18: Spre finalul discursului său, Nicușor Dan a transmis că trebuie ”să recâștigăm încrederea cetățenilor în autoritățile publice”.

  • Statul trebuie să comunice coerent și strategic, uman și nu propagandistic, cum, din păcate, politicianul încurajat de consultați o face adesea. Când comunică, trebuie să se ducă acolo unde este publicul, pentru că vedem că noi, toți politicienii, suntem prin talk-show-uri și ne certăm unii cu alții, iar pe TikTok sunt alții. Unele sunt subiectele pe care le dezbatem noi la televizor și altele sunt cele de pe TikTok. Uneori, jurnaliștilor li se pare cumva ridicol să pună politicianului o întrebare despre care majoritatea sunt deja convinși pe rețelele de socializare.
  • Este nevoie de cooperare între instituții, să înțelegem ce au făcut alții bine și de aceea felicit organizatorii că au adus reprezentanți ai instituțiilor europene. Mai am niște sfaturi, dar o să trec peste ele, doar pe ultimul: trebuie să ne concentrăm pe factorul educațional. În zona de educație media este o chestiune chiar de securitate națională.
  • Ultimul lucru: comunicăm strategic, dar oamenii cărora ne adresăm trebuie să aibă minima încredere să ne asculte când noi deschidem gura, iar asta înseamnă că trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor în autoritățile publice.”

Update 10:12: Nicușor Dan a luat cuvântul. Șeful statului a vorbit despre puterea dezinformării în spațiul public.

  • „În primul rând, vreau să felicit organizatorii pentru această conferință. Îmi aduc aminte că, în urmă cu 26 de ani, ca ONG-ist, organizam aici o conferință și știu foarte bine cât de complicat este să organizezi un astfel de eveniment. Important este ca, în acest demers, să avem împreună instituțiile statului, societatea civilă, mediul privat și testul tuturor va fi să vedem dacă vom reuși, în timp, să coagulăm aceste energii.
  • S-a spus deja: dezinformarea nu este doar o chestiune de democrație sau de etică, este și o problemă de prosperitate. Există o corelație între încredere și prosperitatea unei societăți, iar dezinformarea atacă exact această zonă.
  • Dezinformarea de astăzi nu mai reprezintă o succesiune de operațiuni ad-hoc. Este coordonată, acționează pe mai multe planuri și se bazează pe tehnologie. De aceea, și răspunsul trebuie să fie la fel de coordonat.
  • Nu vorbim doar despre politică, în sensul restrâns al termenului. Există dezinformare și în zona medicală, iar asta costă resurse și chiar vieți. Avem dezinformare și în economie, dar și în zona siguranței femeilor victime ale abuzurilor. Unele dintre ele refuză să poarte brățara electronică din cauza diferitelor speculații și informații false care au ajuns la ele.

Update 09:53: George Leca, Managing Director al Adizes Institute Worldwide pe România și Moldova, a ținut un discurs.

  • ”Marile trusturi media au făcut deja parteneriate și cam 75 la sută dintre ele vin din aceleași surse, acesta este mediul în care România funcționează. Bineînțeles că ceea ce facem influențează societatea și viața noastră, diferența este că suntem independenți de partidele politice, nu suntem aici să servim un guvern, suntem aici să servim societatea și România. Demersul este etic, e timpul să nu mai fim reactivi ca societate, ci să prevenim. Demersul este bazat pe date și este permanent. Manipularea poate fi combătută, iar cetățenii pot deveni mai greu de influențat ”.

Update 09:35: Lucian Mîndruță a venit la Cotroceni.

Update 09:33: La Cotroceni și-au făcut apariția Radu Miruță, Eugen Tomac și Dragoș Anastasiu.


Știre inițială

Evenimentul reunește reprezentanți ai instituțiilor publice, experți și oficiali implicați în combaterea fenomenului dezinformării și în consolidarea rezilienței societății în fața manipulării informaționale.

Nicușor Dan (FOTO – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO)

Președintele este așteptat să desemneze un premier în această săptămână

În paralel cu agenda externă și instituțională, Nicușor Dan este așteptat să anunțe, în cursul acestei săptămâni, un candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările politice desfășurate recent la Palatul Cotroceni.

Discuțiile purtate săptămâna trecută cu partidele parlamentare nu au dus însă la conturarea unei majorități clare în Parlament. Șeful statului s-a întâlnit cu reprezentanții PSD, PNL, USR, UDMR, AUR, SOS și POT, dar și cu parlamentari din grupurile „Uniți pentru România”, „PACE – Întâi România” și cu aleși neafiliați.

Negocierile rămân complicate din cauza divergențelor dintre formațiunile politice și a refuzului unor partide de a colabora între ele.


AUTORUL RECOMANDĂ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Româncele nu se mai îngrijesc? Criza economică a golit saloanele de înfrumusețare
Digi24
Un bărbat a stabilit un nou record în sistemul de reciclare după ce a introdus 8.000 de sticle în opt ore
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
Artificiul din noua lege a salarizării: coeficienții scad, dar lefurile cresc. Președintele și miniștrii primesc mii de lei în plus
Mediafax
Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori”
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Lukașenko se declară „îngrozit” de ideea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce l-a rugat pe omul lui Putin de la Chișinău
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Chinezi au adus, în sfârșit, noul rival pentru Renault Clio și Dacia Sandero
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?