Prima pagină » Știri politice » Noua generație. Ce legi propun cei din Parlamentul Tinerilor

Noua generație. Ce legi propun cei din Parlamentul Tinerilor

Noua generație. Ce legi propun cei din Parlamentul Tinerilor
Noua generație. Ce legi propun cei din Parlamentul Tinerilor

În timp ce în Parlament zac sute de legi nedezbătute, fiind adoptate mai multe ordonanțe de urgență decât proiecte ale deputaților sau ale senatorilor, tinerii „parlamentari” vin cu propuneri concrete: impozitarea bisericilor, votul obligatoriu sau sancționarea politicienilor care discriminează prin pierderea funcției.

Este vorba despre membrii din Parlamentul Tinerilor, un proiect ajuns la a șasea ediție, iar membrii ei s-au reunit recent în plenul Camerei Deputaților pentru a dezbate proiectele de lege.

Potrivit Digi24, 120 de astfel de tineri din toată țara, au pus pe masa parlamentarilor adevărați o serie de propuneri concrete. O absolventă de Drept a vorbit despre impozitarea cultelor. „Biserica începe să devină din ce în ce mai tare o societate comercială, care are rulaje foarte mari și scoate profituri foarte mari, ceea ce contravine statutului de organizație cu scop non-lucrativ”, a spus Mădălina, potrivit sursei citate.

Cu un „proiect de lege” a venit și o altă tânără, care și-ar dori votul obligatoriu.

„Votul universal obligatoriu … odată ce îți expui punctul de vedere, mult mai ușor poți să faci critici la adresa mediului politic”, a spus ea.

În fine, pornind de la exemplu Gabrielei Firea, sancționată de CNCD pentru declarațiile discriminatorii referitoare la familiile fără copii, un tânăr „deputat” consideră că politicienii care comit discriminări ar trebui să-și piardă funcția.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi