Prima pagină » Știri politice » Oprea explică de ce i-a dat coloană oficială lui Nițu: „Are misiuni importante”

Oprea explică de ce i-a dat coloană oficială lui Nițu: „Are misiuni importante”

Oprea explică de ce i-a dat coloană oficială lui Nițu: „Are misiuni importante
Fostul ministrul de Interne Gabriel Oprea a declarat sâmbătă că Tiberiu Nițu a beneficiat de coloană oficială ca urmare a unui protocol încheiat între MAI și Parchetul General și semnat de ''specialiști'', afirmând că procurorul general are ''anumite misiuni importante''.

„Este un protocol între cele două instituții partenere, Ministerul de Interne lucrează cu Parchetul General. Procurorul general are rang de ministru și toți din conducerea Ministerului de Interne, toți specialiștii au semnat și au făcut, ca specialiști, acest protocol, având în vedere că, în anumite condiții, are anumite misiuni importante”, a declarat Oprea, la Brașov.

El a afirmat, cu privire la acuzațiile care îi sunt aduse, că își va dovedi nevinovăția, precizând că are „încredere în justiție” și că „orice reclamație trebuie cercetată”.

Liderul UNPR nu a precizat dacă se va prezenta la audierile de la Comisia Juridică. „Am avocat, voi vedea dacă voi merge sau nu”, a spus Oprea.

Procurorul General Tiberiu Nițu a precizat, joi, într-un comunicat de presă, că a beneficiat „doar de măsurile de protecție prevăzute de lege, proporțional cu riscurile și responsabilitățile acestei funcții.”

El a susținut că activitatea lui „nu este afectată, nu este influențată sau perturbată de demersurile judiciare desfășurate în vederea clarificării depline a acestei situații” și a precizat că își asumă „obligația de rezervă” ce îi revine „în raport cu activitatea desfășurată în acest sens”. Nițu a mai declarat că a făcut aceste precizări în contextul în care în spațiul public au apărut „comentarii” la adresa lui, adăugând că în „întreaga” sa carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, a fost „permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice.”

DNA a cerut luni aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne și senatorului Gabriel Oprea, acuzat de abuz în serviciu, pentru însoțirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliției Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal și procurorul general Tiberiu Nițu în baza unui protocol.

Potrivit DNA, Oprea se face vinovat de două infracțiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliției Rutiere, iar cealaltă constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Nițu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliției Rutiere.

„În condițiile în care procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere potrivit prevederilor H.G. nr. 1.391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un prejudiciu material Direcției generale de poliție a municipiului București, precum și un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, susține DNA.

Procurorul general, Tiberiu Nițu, a fost miercuri, la Ministerul Justiției, pentru a discuta cu ministrul Raluca Prună despre acuzațiile ce i se aduc în dosarul Oprea, el refuzând să facă „speculații” legate de o eventuală demisie sau revocare a sa din funcție.

Întrevederea a survenit după ce ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, după ședința de Guvern de miercuri, că va avea în cursul zilei o discuție cu procurorul general Tiberiu Nițu privind acuzațiile care i se aduc în dosarul Oprea, ea afirmând că nu exclude nicio variantă în ceea ce îl privește.

„Discut astăzi cu procurorul general, îmi termin analiza”, a spus Prună, într-o conferință de presă susținută la Guvern, refuzând să se pronunțe la acel moment în ceea ce îl privește pe Nițu. ”Nu exclud absolut niciun fel de variantă”, a răspuns ea, la insistențele presei, întrebată despre o posibilă revocare a procurorului general.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!