Prima pagină » Știri politice » OUG pe Codul administrativ, adoptată. Noi obligații pentru președinte legat de numirea unui ministru

OUG pe Codul administrativ, adoptată. Noi obligații pentru președinte legat de numirea unui ministru

OUG pe Codul administrativ, adoptată. Noi obligații pentru președinte legat de numirea unui ministru
Guvernul a adoptat, marți, OUG pentru modificarea Codului administrativ. Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a anunțat care sunt prevederile, printre acestea numărându-se și obligația președintelui de a se pronunța în termen de zece zile cu privire la numirea unui membru al Executivului.

„Prin Codul administrativ stabilim proceduri și termene pentru numirea în funcția de membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Refuzul numirii de către președinte poate avea loc o singură dată. Termenul primului-ministru pentru propunere este de cinci zile, iar termenul de răspuns al președintelui este de zece zile. Legislația actuală nu prevede niciun termen și stăm fără să răspundă cineva de nerespectarea unui termen care nu există. Nu cred că deranjează pe absolut nimeni. Este o regulă care va trebui să fie respectat”, a declarat Daniel Suciu, la finalul ședinței de Guvern.

O altă modificare se referă la validarea mandatelor consilierilor locali prin hotărârea instanței, nu a comisiei de validare, cum se procedează în prezent.

„Reglementări proceduri pentru validarea mandatelor consilierilor locali aleși prin hotărârea instanței, nu prin hotărârea unei comisii de validare. Cum să valideze un mandat de ales local un consilier sau un ales local care nici măcar el însuși nu este validat. Se întâmplă de multe ori ca o grupare de consilier să nu voteze un alt consilier tocmai pentru a împiedica ulterior alegerea unui viceprimar și intrăm în logica partizanatului. Prin actualul cod acest lucru este rezolvat”, a afirmat Suciu.

Ministrul Dezvoltării a vorbit și despre obligațiile aleșilor locali.

„Un subiect care a fost interpretat în fel și chip. Aleșii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesității și oportunitatea actelor administrative. Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru legalitate. Pot înțelege poziția sindicatelor din administrație, pot înțelege până la un anumit punct ipoteza conform căreia orice nobil pune un funcționar public să facă o ilegalitate și doar funcționarul public răspunde. Acest lucru este fals. Niciodată, niciun ales local nu trebuie să oblige un funcționar public să încalce legea. Însă există funcționari care refuză să semneze un act administrativ deși știu că acest lucru este perfect legal. Dacă ne dorim ca fiecare să aibă responsabilitatea funcției sale, acest lucru trebuie să se întâmple și în administrația publică locală. Despre schimbarea modalității de adoptare a unor anumite acte normative, respectiv hotărârile consiliului local sau județean care se vor adopta cu majoritate absolută, respectiv jumătate plus unul din numărul consilierilor în funcție. Singura excepție va fi cea de înstrăinare a bunurilor imobile care rămân în continuare cu două treimi din numprul consilierilor în funcție”, a mai spus Suciu.

„Un subiect pe care îl consider de mare importanță. Orice comunitate care vrea să își ateste azi domeniul public trebuie să trimită la minister, la o direcție care astăzi are șase funcționari, din care doi sunt în concedii, să rezolve miile de dosare de atestare a domeniului public. Nerezolvarea acestei probleme ne-a împiedicat în derularea foarte multor proiecte de finanțare europeană. Prin codul administrativ acest lucru se face prin hotărâre de Consiliu local sau județean, și nu prin hotărârile de guvern.

Tot prin Codul administrativ redevențele obținute prin concesionare din activități de exploatare a resurselor la suprafață se constituie venit la bugetul local. 40 la nivelul bugetului local al județului pe pe teritoriul asupra căruia există activități de exploatare și 40% la bugetul local al comunei, orașului sau municipiului și 20% la bugetul de stat. Trebuie să beneficieze și autoritățile locale de bogățiile subsolului, nu doar Guvernul României”, potrivit lui Daniel Suciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi