Parlamentarii i-au făcut lui Ponta LISTA DE CRĂCIUN. Deputat PNL: „Bisericile le lăsăm la PSD, noi suntem cu cele lumești”

Parlamentarii i-au făcut lui Ponta LISTA DE CRĂCIUN. Deputat PNL: Bisericile le lăsăm la PSD, noi suntem cu cele lumești
Publicat: 10/12/2014, 21:28

Abia s-au terminat negocierile cu FMI, și încă neavând un proiect de buget, deputații și senatorii se pregătesc să-l întâmpine cu o mulțime de amendamente. Unul dintre cei care știu exact pentru ce vor cere finanțare este și deputatul PNL Mircea Dolha. Ținta sa, drumurile.

„Este vorba despre o centură ocolitoare a orașului Baia Mare, pentru care există doar promisiuni deocamdată. O să cer finanțare și pentru drumul județean Baia Mare- Sighet, dar și un drum expres Baia Mare-Ungaria, unde partea ungară și-a făcut treaba până la graniță, numai noi nu. Sunt sigur că toți colegii de la PSD vor fi încântați și vor vota”, a declarat Dolha, contactat de gândul.

Întrebat dacă va cere bani și pentru culte, deputatul de Maramureș a răspuns negativ. „Pentru biserici nu am amendamente, bisericile sunt la PSD, nu vreau să le iau plăcerea asta, noi suntem cu cele lumești”, spune acesta.

Tot pentru drumuri ar vrea finanțare și deputatul PNL Theodor Nicolescu. De data aceasta, pentru un proiect mai amplu, și anume autostrada Pitești-Sibiu.

„Ca deputat argeșean, nu pot decât să susțin cu prioritate absolută proiectul. Este pentru toți românii, să nu uităm că este vorba despre coridorul IV Pan-European. De vreo doi ani de zile avem numai declarații contradictorii din partea Guvernului, ba se face, ba e drum expres, ba nu se face. Este esențial să fie autostradă, este vorba despre fonduri europene, nu poate decât să fie în folosul nostru. Eu sper să fie adoptat, măcar parlamentarii PSD din cele trei județe vizate să îl voteze”, a precizat Nicolescu, pentru gândul.

Întrebat care este explicația pentru care de ani de zile parlamentarii cer constant bani pentru drumuri, dar nu primesc, Nicolescu mizează pe un nou început, odată cu alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte.

„Sunt proiecte care ar putea ajuta la dezvoltarea anumitor zone. Să sperăm că de data asta vom face lucrurile mai bine și România lucrului bine făcut începe cu autostrăzile pe care le cerem cu toți de 20 de ani”, a adăugat liberalul.

Și din partea PDL se anunță multe amendamente. Duminică, după ce vor avea un proiect de buget pe masă, parlamentarii PDL se vor reuni la grup pentru a stabili exact ce amendamente depun. În nume personal, fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, are două mari cereri: autostrada Comarnic- Brașov și aeroportul din Brașov, pentru care va cere finanțare în cazul în care nu sunt cuprinse deja în buget.

„Vrem ca Victor Ponta să candideze în 2016, măcar să înceapă Comarnic-Brașov, că el a zis că dacă nu se finalizează, nu mai candidează în 2016. Dacă îl începe, îl iertăm și îl susținem să candideze. Ne bazăm și pe promisiunea lui. Dacă a pierdut președinția, îl vrem măcar deputat”, a declarat democrat-liberalul.

În plus, susține Ialomițianu, contactat de gândul, din partea opoziției vor fi depuse amendamente pe aproape toate domeniile. „Pentru diferite programe pe învățământ, sănătate, programe pentrus timularea creării de noi locuri de muncă. Ne interesează stimularea angajărilor, nu numai majorarea cheltuielilor cu pensiile, reducerea șomajului. Pregătim amendamente pentru toate domeniile, avem în vedere mai multe lucruri”, a adăugat el.

În opinia sa, și din partea PSD vor veni multe amendamente. „Păi vor să le arate celor din zona unde au fost aleși că s-au zbătut pentru colegiul lor, să le arate că măcar au cerut”, a conchis Ialomițianu.

Amendamentele puterii

Într-adevăr, nici pesediștii nu se abțin de la amendamente la bugetul. Ca în fiecare an, parlamentarii puterii au mult mai puține cerințe de la Guvern. Senatorul Nicolae Moga vrea de la bugetul pe 2015 o finanțare pentru construirea unei grădinițe în satul Ion Corvin, din județul Constanța.

„Acolo nu există nicio grădiniță, dar există 100 de copii care nu au unde să meargă. Îmi doresc foarte mult ca amendamentul acesta să treacă, la grădiniță se face și clasa zero și așa ar beneficia mai mulți de această clădire, construcție și dotare. Dar să vedem ce sume sunt disponibile. Eu încerc să-mi conving colegii, eu sunt ambițios”, a spus pesedistul, optimist, pentru gândul.

Nici Moga nu ar spune nu finanțării unor drumuri din județul în care a candidat. Deși recunoaște că ar avea nevoie, senatorul susține însă că nu vrea să ceară atât de multe.

„Fiecare cu prioritățile lui, am și nevoie de drumuri, dar nu pot să cer atât. Pentru mine, prioritatea este grădinița, este și o localitate simbolică”, a adăugat el.

Proaspăt trecut de la PNL la UNPR, deputatul Laurențiu Țigăeru a pregătit și el două amendamente. Aproximativ 600.000 de lei, atât ar însuma finanțările pentru reabilitarea termică a unor blocuri, plus renovarea structurii de rezistență a unui liceu din orașul Mărășești, județul Vrancea.

„Am două amendamente pentru orașul Mărășești. Unul se referă la reabilitarea termică la niște blocuri, mai are nevoie de o cofinanțare de 4 miliarde, primăria a pus deja 5 miliarde din resurse proprii, dar e foarte greu din bugetul lor. E foarte important pentru ei. Am mai prins liceul din Mărășești, unde trebuie refăcută structura de rezistență, sunt niște părți care au fost afectate, e o chestie periculoasă. Nu au depus proiect pentru fonduri europene, dar știu că nevoia e mare, acolo se învață, sunt copii. Mi le voi susține astfel încât să treacă, cer aproximativ 600.000 de lei, nu e o sumă mare”, a explicat Țigăeru, pentru gândul.

În ce privește problema drumurilor, deputatul UNPR a precizat că a fost îndrumat să nu ceară bani pentru acest capitol.

„Drumurile vor fi prinse în programul de dezvoltare, ni s-a sugerat să nu facem amendamente pentru drumuri că vor fi destul de multe drumuri prin PNDR”, a spus el.

În plus, nici pentru el finanțarea cultelor „nu este o prioritate”.

Când ajunge bugetul în Parlament

După o serie de negocieri cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional și cei ai Comisiei Europene, premierul Victor Ponta a anunțat că există „un acord de principiu”, convenindu-se la un deficit bugetar de 1,83% pentru anul viitor. În plus, se vor menține aceleași taxe și impozite, dar și scăderea în cuantum pe de o parte a TVA la pachetele turistice all inclusive (de la 24% la 9%), pe de altă parte a impozitului pentru construcții speciale (de la 1,5% la 1%).

Astfel, după cum a concluzionat și Victor Ponta, se poate merge mai departe cu elaborarea bugetului pe 2015, care va ajunge în Parlament la finalul săptămânii, când deputații și senatorii vor putea depune amendamente.

Totodată, premierul a anunțat că bugetul pe 2015 va fi votat pe 21 decembrie, în aceeași zi în care președintele ales, Klaus Iohannis, va depune jurământul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Dieta prin care putem încetini evoluția cancerului de prostată