Prima pagină » Știri politice » Parlamentarii și-ar putea pierde mandatele și în cazul unei condamnări cu suspendare

Parlamentarii și-ar putea pierde mandatele și în cazul unei condamnări cu suspendare

Parlamentarii și-ar putea pierde mandatele și în cazul unei condamnări cu suspendare
Inițiativa legislativă a senatorului liberal Nicole Vlad Popa prin care senatorii își pierd mandatul în cazul unei condamnări cu executare sau cu suspendare a fost trimisă luni de Biroul Permanent al acestui for Comisiei de regulament.

Inițiativa legislativă a senatorului liberal Nicole Vlad Popa prin care senatorii își pierd mandatul în cazul unei condamnări cu executare sau cu suspendare a fost trimisă luni de Biroul Permanent al acestui for Comisiei de regulament. 

„Am luat act, am înaintat Comisiei de regulament propunerea, eu spun că într-o săptămână avem raportul. De altfel, supunem aprobării modificarea regulamentului, mai avem o chestiune legată de o hotărâre a Curții Constituționale care a considerat că două articole din regulament sunt neconstituționale. Cu această ocazie le modificăm”, a precizat vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru după ședința Biroului Permanent.

Senatorul Nicolae Vlad Popa a inițiat un proiect de lege prin care calitatea de senator încetează ca urmare atât a unei condamnări cu executare, cât și a uneia cu suspendare.

„Calitatea de senator încetează la data întrunirii legale a Senatului nou ales, precum și în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale ca urmare a condamnării definitive la închisoare cu executarea pedepsei sau în cazul suspendării executării pedepsei, de incompatibilitate sau deces”, prevede propunerea legislativă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
A dat „Harry Potter” pe OnlyFans și s-a umplut de bani. Actrița care a câștigat într-un an cât în toată cariera
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Frumusețea a devenit o condiție la locul de muncă?