Prima pagină » Știri politice » Pe ce voturi se bazează guvernul Ponta în Parlament

Pe ce voturi se bazează guvernul Ponta în Parlament

Pe ce voturi se bazează guvernul Ponta în Parlament
Premierul Victor Ponta încearcă să câștige susținerea parlamentarilor, acesta dorind să se întâlnească cu fiecarte grup pentru a stabili ce condiții are fiecare.

După ce a adunat 235 de voturi pentru a trimite acasă guvernul Ungureanu, USL face acum socotelile pentru a trece noul Cabinet Ponta prin Parlament. Emoțiile nu sunt foarte mari, liberalii și social-democrații se bazezează pe votul minorităților care a pus umărul la adoptarea moțiunii de cenzură. Dacă cei 17 deputați ai minorităților  se alătură celor 224 de useliști declarați oficial, scorul în favoarea guvernului ar fi de 240, cu nouă voturi mai mult decât cele 231 necesare.

.”Dacă până în iunie nu se reîntregesc salariile bugetarilor, chestiune pentru care am militat și anterior, depunem moțiune de cenzură ca să pice guvernul”, a declarat iderul grupului, Varujan Pambuccian, contactat de gândul, menționând totuși că până în prezent nu a purtat discuții cu Victor Ponta.

De asemenea, 27 de uneperiști sunt aliniați de liderul lor Gabriel Oprea să pună umărul la învestirea noului guvern.

Mai mult, nici UDMR nu pare a vrea să facă probleme noului Cabinet, liderii Uniunii, care are 28 de parlamentari, sunt dispuși să-și acorde votul dacă USL nu va reveni asupra hotărârii privind înființarea facultății în limba maghiară la UMF Târgu Mureș.

„Am analizat situația și am decis că UDMR nu are nicio obligație față de foștii parteneri și nici față de alte partide parlamentare”, a declaratpreședintele UDMR Kelemen Hunor, citat de Mediafax.

În aceste condiții, dacă și cei 9 independenți merg pe mâna lui Ponta, guvernul USL are toate șansele să treacă fără emoții de parlament.

Victor Ponta va începe de miercuri discuțiile cu grupurile parlamentare, cu excepția PDL.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...